În 1966, Marele Cârmaci, Mao Tzedun, lansa Marea Revoluţie Culturală Proletară. Cuvântul „cultură” înseamnă „război civil” împotriva propriului popor. Moarte, linşaj, crimă. „Ideologul” acestei mişcări a fost o tânără asistentă în filosofie, Nie Yuanzi, iniţiatoarea unui dazibao (afiş cu caractere mari, adică o proclamaţie) împotriva revizioniştilor. De fapt era o instigare la crime colective. Uneltele Marii Revoluţii Culturale s-au numit Gărzile Roşii. Ele — adică peste 5 milioane de tineri fanatici ori fanatizaţi, rebeli cu voie de la stăpânire — au ucis milioane de „contrarevoluţionari”, de duşmani, de „şobolani”. În timpul Marii Revoluţii Culturale, unii dintre aceşti pretinşi duşmani au fost mâncaţi, la cantine, de către Gărzile Roşii. 137 de directori de colegiu din Guangxi au fost mâncaţi cu pilaf de către membrii ai Gărzilor Roşii şi de cadre de conducere ai Partidului!În timpul Marii Foamete, ei, intelectualii deviaţionişti, au fost obligaţi să transforme terenurile de baschet în grădini de zarzavaturi. Tot atunci, datorită lipsei de carne, balcoanele blocurilor din Beijing au fost transformate în coteţe: 2 milioane de găini.
Intelectualii de seamă ai Chinei se sinucideau rând pe rând. Dacă nu, erau ucişi. La universităţi era obiceiul ca profesorii să se arunce pe fereastră. Mao nu mai avea nevoie de profesori. Universitatea trebuia să formeze oameni „roşii”, nu se mai organizau examene, perioadele de studii s-au scurtat.
Jiang Qing, soţia lui Mao, a dat ordin să fie arse decorurile şi costumele Operei din Beijing. O parte din Marele Zid a fost distrusă pentru a se construi cocini de porci. Marea actrită de operă Yan Fengying se sinucide în 1968, în urma unor inculpări absurde. I se face autopsia pentru a se găsi un aparat de emisie-recepţie presupus a fi fost ascuns în trup. Cei trei mari campioni mondiali de ping-pong s-au sinucis şi ei în acelaşi an. (Cartea negară a comunismului, cea mai sinceră carte de bucate!)