În fiecare an când Halloween-ul își arată hârca pe Micul Ecraniu (Șerban Foarță dixit!), îmi vine în minte un banc vechi ce ilustrează perfect filosofia acestei celtice nopți: Un gropar, impasibil, săpa o groapă. La un moment dat, din mormântul vecin iese o mână scheletică. Omul își aprinde un Carpați și sapă impasibil în continuare. După un timp, scheletul iese din mormânt și se îndreaptă spre el cu o mormăială lugubră. Groparul trage cu sete din țigară și sapă in continuare cu calm. Scheletul vede că nu îl impresionează și, încurcat, îi cere o țigară. Omul nostru îi face semn cu capul spre gard unde îi era aruncată haina. Zornăind din toate oasele, scheletul își ia țigara și dă să sară gardul. Ca electrocutat, groparul face un salt și îi aplică scheletului o lopată în cap: Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta!!

Elanul cu care anumite posturi TV plâng soarta pensionarilor – inclusiv postul Elan TV – miroase a Marx. Bărbosul celebru care ne-a ”blagoslovit” cu o ideologie a celor săraci. Cu 50 de ani de ”dictatură a proletariatului”, în care proprietatea privată nu exista și totul se găsea, chipurile, în mâinile întregului popor. Un asemenea marxism social-democrat nu ar fi prea grav într-o lume în care lăcomia, rapacitatea celor bogați e tot mai evidentă, iar banul e noul și singurul zeu. Nu, grav e că media creează o adevărată isterie împotriva celor bogați și că propune ca modele tot soiul de mafioți și derbedei ce apar ca exponenți ai claselor avute. Fără să spună că, în România, averile nu s-au făcut doar prin tunuri și cu un partid care le-a iertat miliade de lei datorie miliardarilor de top. Și e de toată stamba ca tocmai un Vântu, un Voiculescu sau PSD-ul să îi căineze pe cei săraci. Astea da bărbi.

Poli – Steaua 2-0.. Pentru timișoreni, Calea Șagului s-a numit, joi seara, Calea Fainoșagului.

Am așteptat cu emoție discursul regelui. Mi se părea că e neapărat unul dintre acele puține momente în care puteam aștepta la un soi de exorcizare. Cuvintele – atunci când vin de unde trebuie – au forța unei rugăciuni sau a unui descântec. Îmi aduc și acum aminte de un curs din ianuarie, la Universitatea de Vest, când cineva a rostit prima oară cu voce tare Tatăl Nostru într-un spațiu în care se cădelnițase doar ”liturghia” lui Ceaușescu. Pe la mijlocul rugăciunii, mi s-a părut că, de pe pereți, începe să se scurgă toată zoaia cuvintelor-avorton, toate minciunile. Din păcate, nu aceeași senzație am avut acum. Din păcate, nu am primit vreo cutremurare din Discursul Majestății Sale. Am auzit vorbe în loc de cuvinte, îndemnuri ce păreau că se adresează unei alte Românii. Poate că așteptările mele au fost prea mari. Poate că, de fapt, nu mai e nimeni care să înțeleagă ce spune. Dincolo de mica mea mare dezamăgire, evident că nu e vina Majestății Sale. Nu doar fiindcă nu a avut pe cineva inspirat să îi scrie discursul. Nu! Un Rege, înainte de a transmite prin cuvinte ceva, semnifică. iar atunci când transmite, Regele transmite chiar semnificația destinul său. Discursul regelui e, în fapt, propria lui viață și nu ceea ce a rostit în fața unei audiențe ciudate, compuse de un Miron Mitrea mestecând gumă sau careva din prezidiu șușotind la mobil. Ca să nu mai spun că marii absenți au fost chiar Băsescu și Patriarhul.

De câte ori un politician sau un VIP e protagonistul unui accident, pe carosabilul percepției românești moare câte ceva din justiția noastră. Câtă mai e! Șoselele României sunt mai pline de zombii justiției decât de sufletele celor uciși, dacă ținem cont de faptul că un complet are mai mulți judecători decât inculpați. Așadar, pentru a preîntâmpina accidente, se impune ca judecătorilor care au considerat că moartea unor oameni nevinovați e un moft pedepsit cu o suspendare ar trebui să li se ridice permisul de libertate, nu doar de profesiune. Și, după ce vor fi descarcerați de robă, să fie, pur și simplu, încarcerați. Fiindcă cei care au dat suspendări în asemenea cazuri sunt autorii morali ai oricăror accidente ulterioare. Din păcate, niciun nume de judecător nu apare în materialul de mai jos: http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/va-face-huidu-inchisoare-vezi-cazuri-similare-cu-persoane-publice-implicate-241338.html Atenție: pe autostrăzile Justiției circulă mai mulți derbedei decât pe drumurile de rahat ale țării!

De două zile Realitatea TV s-a așezat peste accidentul produs de Șerban Huidu ca o hienă băloasă și obeză peste cadavrul unui iepure mort. După un asemenea accident, ce ar mai putea fi aflat? La ce bun? În beneficiul cărei curiozități? Și, mai ales, cu ce sentiment al solidarității umane? Ca să nu pomenesc de solidaritatea de breaslă, fiindcă ea nu există. Mă aștept oricând ca jurnaliștii să transmită, în direct chiar și agonia copiilor sau a părinților lor. Nimeni nu a spus, de două zile încoace, că nenorocirile oamenilor celebri sunt un adevărat pansament pentru gloată. Care citește în asemenea teribile accidente semne ale unui destin ce îi pedepsește pe cei ghiftuiți. Și care, îmbuibați cu imaginile astea la kilogram, se bucură în fapt. Sincer să fiu, și eu am surâs amar cu gândul tot la o soartă ironică,atunci când am văzut că placa de înmatriculare a Mercedesului are un cuvânt ce evocă, Net, un Destin rânjitor: LOL. Laughing out loud. Râzând din inimă, tare.

Dar și județul Alba-Neagra, vecin cu județul Bihoarde, cel de lângă județul Sluj. Ies repede, să nu vină după mine cei din județul Gealați.

Un baschetbalist american e caftit într-un club de noapte din Giurgiu. Cade, se lovește la cap și moare. Nimeni nu intervine timp de 15 minute. Așadar, niște boschet-boliști. Agresorul, peste o vreme, se predă. Nimeni dintre petrecăreții din club nu spune nimic. Nici nu se predă. Le e frică de ceva. De Butoane, poate, interlopul ce antrenează zona. România e o țară de butoane. Apoi americanul e dus la spital. De fapt, o clădire ce ce seamănă cu o mașină fără motor. Un medic crede că omul e mort de beat. Timp de 4 ore. E o profeție ce se va împlini pe jumătate. Poliția nu știe nimic nici acum. Cineva ar trebui să arunce cu Poliția din Giurgiu la coș. Cred că Giurgiu merită o echipă de tomografe în cluburi. În cluburile de noapte.

Dragostea tot mai sufocantă pentru Rege a pesediștilor și a Preafericitului Voiculescu (Too Felix, în engleză-latina) mă face să mă gândesc cu nostalgie la primii ani de iliescunism. Îmi spun mereu că dacă Radu Duda ar fi fost atunci next-principele ex-regelui, alta ar fi fost soarta României. Scriu rândurile acestea privind la TV cum hăitașii de atunci râgăie despre normalitate. E o nouă duminică republicană! Sau o veche Republică Dominicană?

Dacă aș fi mai tânăr, mi-aș cumpăra umbrelă cu spătar sau bară de sprijin. Dacă aș fi mai tânără, m-aș îndrăgosti de un băiat cu ochelari și viitor inginer. Cu acest viitor ing. aș ieși pe străzi cântând ”Singing in the raining”. Deși presimt că va ploua în leasing.