Pentru mine, Holocaustul înseamnă tragedia Omului. A Omului Evreu!

Există un cuvânt care mă calcă pe nervi sistematic: toleranță. „Toleranță” înseamnă, pentru mine, un fel de generozitate seniorială a cuiva pentru cineva care, treacă, meargă, merită ceva atenție. Lui, minoritarului, i se cuvin niște firimituri de la masa îmbelșugată a majoritarului care binevoiește să îi acorde acestuia un fel de sentimente second heart.

Îi prefer cuvântului „toleranță” altele, mult mai banale: normalitate, firesc. Acest firesc constituie un soi de ochelari extrem de igienici: se uită la Om, nu la evreu, maghiar, german, țigan, sârb, catolic, protestant, homosexual. Un fel de lentile ce așază diferența la capătul tuturor lucrurilor care ne unesc, nu la începutul lor.

Iată de ce, pentru mine, Ziua Holocaustului înseamnă nefericitul prilej de a mă întreba, cutremurat, cum oare umanitatea a fost oarbă, surdă și indiferentă la Omul din fiecare evreu? Unde au fost oare cei care trebuiau să înțeleagă și să se cutremure că, odată cu milioanele de oameni-evrei, s-au stins, definitiv, milioane de stele de pe cerul Umanității noastre?

A Umanității creștine, a Umanității laice, culturale,  a celei științifice și a celei nătânge?

În fond, a omului Nimeni care așteaptă, în fiece seară, să adoarmă, sub lumina îndepărtată a astrelor, cu cugetul liniștit.

Îmi pare rău să constat, dar trebuie să vă spun că, de atunci, stelele cerului sunt, pentru acest om, pentru noi adică, tot mai puține.

Baculții, inculții, bacacalaureații

Gestul lui Băse de a nu accepta bacul profesional e în strictă legătură cu votul politic.

Cu alte cuvinte, avem uninonimal la urnă, uninominal avem și la bac. Bacul profesional e un fel de bac „pe listă”.

Și totuși, Doamna Andronescu, ca om politic și universitar, are dreptate cumva: dumneaei știe foarte bine că educația din România este, în acest moment, falimentară.

Nu mă refer neapărat la ciclul preuniversitar, ci, mai ales, la cel universitar.

Avem zeci și zeci de universități private sau mai puțin private ce constituie o serioasă clientelă politică: mai întâi profesorii, apoi studenții, apoi părinții și rudele.

În ultimii doi ani, din cauza bacalaureatului dur, numărul acestora a scăzut drastic. Scăderea numărului de studenți de operetă a făcut ca numărul șomerilor să crească și el.

Așadar, bacul profesional e un fel de strategie electorală.

Așadar, Doamna ministru Andronescu dorește un fel de bac all inclusive.

Și ceea ce e „minunat” e chiar faptul că asta prinde la prea mulți: în fiece zi vedem pe ecrane indivizi necopți cărora li se cuvine totul, iar studiul nu e decât un râgâit demodat.

Cum și-a sărbătorit Putin ziua lui de naștere cu ficățel de jurnalistă

Vladimir Putin, centură neagră la judo 6 dan (era să scriu Diaconescu!), are gusturi mult mai puțin rafinate decât a încercat să ne spună, aseară, omul Radu Banciu.

Atunci când RB a citit lista de bucate și băuturi, nu m-am putut abține să nu mă gândesc că, în ranița oricărui mareșal, zace ori o sarma ori un langoș rece cu brânză.

Și că, dincolo de orice meniu, dictatorii consumă un singur aliment, extrem de costisitor și bun la gust doar pentru ei: frica.

Radu Banciu a uitat că spună că, exact de ziua lui Putin, în 7 octombrie 2006, a fost ucisă Anna Politkovskaya, autoarea unei cărți, Rusia lui Putin, despre cnutul feudal cu care Vladimir judoka, pilotul și vânătorul de tigri își fezandează carnea din ruși.

Dan Diaconescu și apariția nenăscutului Elodiu

Domnul Dan, de fapt Domnul 6 Dan în abureli, a ieșit ieri la o conferință de presă pentru a-și prezenta investitorii din spate. (Din față, din lateral sau chiar din imaginație.)

A venit cu un avocat a cărui principală misie a fost să confirme că aceșția există.

Dar, asemenea rețetei de succes dandiaconescu-ane, în ciuda existenței lor, ei nu pot fi găsiți, arătați, identificați.

Așa că eu anticipez următoarea strategie de succes: Dan Diaconescu va face emisiuni „senzațional” DD împotriva lui Dan Diaconescu despre misterioșii Elodiu.

Într-o seară vom afla că Elodiu există, în altă seară, că Elodiu, deocamdată, nu există.

Da, emisiuni de dezvăluiri incendiare chiar împotriva sa! Cu un rating ce va trece de 100, făcând, astfel, bani pentru alte și alte privatizări.

Iar primul titlu care îl pot ghici încă de-acum sună așa:

„Senzațional! Banii aduși de Dan Diaconescu în sacii de banii au fost falși!”

Chiar așa! Credeți că acolo au fost bani sau hârtie?

Dacă vreți să câștigați un bloc mansardabil cu vedere spre mare, vî rugăm să răspundeți la toate întrebările de mai jos:

1.  Din hârtia revistei „Arici Pogonici”?

2. Din hârtia revistei „Popa prostu” (fostă „Formula As”)?

Whisky din America de Sud, egal cu „brânză”

Scriam, astăzi, aici, despre zâmbet/surâs. După ce am postat, mi-am amintit un film uruguayan, Whisky, premiat la Cannes în anul lansării sale, 2004. (Regia, Juan Pablo Rebella și Pablo Stoll)

E un film despre singurătate și minciuna din convenția socială.

Titlul nu are nicio legătură cu băutura, ci cu un stereotip de la fotograf. În clipa în care protagoniștii filmului merg la fotograf petru a poza în falși soț și soție, fotograful le cere să pronunțe „whisky”! Un omolog al lui „cheese” în spațiul anglo-saxon. Sau, ca să ne fotografiem românește, „zâmbiți, vă rog!”

Zâmbetul din fotografie e, adesea, mimat, împrumutat sau luat în leasing doar pentru dinți.

 

Să ne purtăm zâmbete! Să ne găsim Surâsul pereche!

Ieri a fost Ziua Mondială a Zâmbetului.

Zâmbetul este fratele geamăn al Surâsului, dar cei doi au absolit facultăți diferite.

Zâmbetul a făcut Facultatea de Arte Plastice și de Paleo Maniere.

Surâsul a absolvit Facultatea de Teologie și Gesturi Calde de Tropice.

Domnul Zâmbet se naște mereu din întâlnirea cu Mereu Signorina Alteritate.

Surâsul e, mai ales, rodul întâlnirii cu Sine.

În vreme ce Zâmbetul e luminos, politicos, dialogal, Surâsul e senin, înțelept, îndrăgostit, visător.

Unul e tânăr și vine de aproape, celălalt e bătrân, poate atemporal, și vine dintr-un departe armonic.

Unul se folosește, celălalt ne exprimă.

Senzațional: Oltchimezii primesc sare în loc de salariu. Ceea ce e același lucru!

După cum se știe, Oltchimul produce polioli, plastifianți, handbal feminin, clorosodice și PVC. În vremea din urmă, mai ales PVC.

Pentru cititorii mei care și-au privatizat chimia încă din școala generală, am să detaliez un amănunt extrem de interesant pentru titlul nostru: clorosodicele sunt produce cu clor și sodiu (bravo!), obținute în urma tratării chimice a sării.

De ce? Ei bine, pentru cititorii mei non-umaniști, am să explic de îndată: cuvântul „salariu” vine de la „salis”, „sare”, fiindcă soldații romani primeau bani pentru a-și cumpăra sare.

Un prieten din Vâlcea mi-a povestit, în acest nonsens, că unele bancomate au fost deja alimentate cu sare, dar asta mi s-a părut o glumă cam nesărată.