Adrian Năstase, „celula” de bază a PSD-ului!

Îm mod hotărât, Adrian Năstase a devenit, de ieri, zeul totemic al PSD-ului, dărâmând definitiv statuia Emanatului Ion Iliescu!

De azi înainte, Adrian Năstase va fi, în eternitate, un zeu în viață pentru partidul dumisale, el fiind creditat de trei scenarii fundamentale ale mitologiei de gen: moartea (tentativa de sinucidere), regresus ad uterum în captivitatea penitenciară de unde a ieșit un om nou. Metanoia, cum ar veni pentru cei cu studii la facultățile particulare.

Și ce vreți o mai clară formulare decât fraza lui Liviu Dragnea ce sună ca un comentariu canonic la sacrificiul unui mântuitor: „Adrian, bine ai venit acasă, ai plătit pentru noi toți!”

Sigur, dogmatic e interesant, dar citită cu o lupiță psihologică, fraza se descoperă a fi o recunoaștere subconștientă că tot partidul e penitenciar. Ceea ce, să recunoaștem, e totuși o exagerare!

Nu în ultimul rând, Adrian Năstase e un fel de țap ispășitor. Numai că, aici, cu tot respectul, e doar pe poziția a doua, locul prim fiind ocupat de Domnul Constantinescu, acest Ahile al înfruntării cu Securitatea.

Să nu uităm, în fine, țapul este un semn al virilității dezlănțuite, indistincte și tragice!

 


Acest articol a fost publicat în Pamflet și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Adrian Năstase, „celula” de bază a PSD-ului!

  1. ei au banii,
    noi, cu Anii
    si.un tsunami

    *tu-i in cur sa-i *ut de flamanzi

    reedit;)

    *flamanzii s-au cur-tit (,) tu :)*
    *ghinIon&brb 😉
    http://www.mariusnemes.com 😉 +62 813 17 433 964

  2. eugen chirovici spune:

    Ţap?! I-aş zice, mai degrabă, capră ispăşitoare :) ! Şi dacă tot l-a vârât Dragnea în paradigma Mântuitorului (aoleu, se sparie gândul!!), poate îi face cineva şi niscai ouă roşii.

    Iar lui Milică i-aţi zis foaaaaarte bine :) ! Şi chiar dacă atletul piţigăiat care ataca Fiara prin pădurea de la Scroviştea, de dimineaţă până seara, în alai cu tot CoCoPo-ul din dotare – deci chiar dacă insul iubea cu patimă solemnitatea (ca şi cum în fiecare secundă urma să i se mai facă, pentru posteritate, o efigie în bronz), pe mine unul gândul mă duce, în cele din urmă, tot la Louis de Funès, jandarmu’ ăla furios şi piţigăiat, rătăcit prin studiourile lui Felix.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *