La nivelul mulțimilor, moartea unui simbol colectiv produce două fenomene paradoxale, contradictorii și, în fapt, imprevizile.
Unul e solemn, înălțător, altruist, moral, al doilea – animalic, feroce, canibalic.
Primul moment înseamnă participarea isterică, dezlănțuită, epileptică la ceremonialul îndurerării.
Un fel de variantă socială, de stadion a vechiului bocit de la țară, cu deosebirea că aici există nu cor de bocitoare, ci soliști ce răcnesc unul peste altul în aceeași viermuială sonoră.
Cel plecat. Eroul, e aureolat de jerbe interminabile de superlative, este evocat, plasat în empireul imaculat al unor repere greu de atins.
Încă mai important decât gestul valorizării este reacția la orice umbră de îndoială care ar putea veni de la cine știe ce rătăcit.
Jelitul Eroului simbolic nu poate accepta nici măcar vreo umbră, vreo bătătură sub potcoava calului de la statuia ecvestră a celui plecat!
Explicațiile, de asemenea, sunt extrem de simple: jelind un erou legendar, te dai și tu, jelitorul, cu puțin din deodorantul simbolic al celui jelit. De fapt, din deodorantul superlativelor sale.
Or, dacă Eroul nu e chiar așa cum tu crezi, deliciul ieșirii din anonimat printr-un asemenea gest mirabil e, pur și simplu, distrus.
Cine se îndoiește de Erou atacă, neagă și jelitorii, ceea ce, dați-mi voie să observ, chiar este impardonabil.
Al doilea moment este unul în care jelitorul devine posesorul absolut al Eroului.
Amploarea, intensitate și sinceritatea jelaniei produce, pe bună dreptate, un fel de confiscare a Eroului. Cel plecat nu mai aparține familiei, celor apropiați, ci Entității Jelinde.
Care, în clipa în care are conștiința existenței sale, deci a puterii ei, și-a dobândit dreptul absolut de a decide ce face cu el pe care l-a venerat până recent.
Așa se face că astăzi, la incinerarea lui Nicolaescu, o femeie din mulțime l-a somat pe primul-ministru să intervină în timpul ceremoniei de incinerare și să-l îngroape creștinește.
Așa se explică de ce voci din mulțime, la acea ceremonie, au strigat „rușine”.
De fapt, Eroul încetase să aparțină familiei exact din pricina acestui canibalism în efigie.
De acum, Entitatea Jelindă va putea decide și cine sunt „adevărații” copii din flori, cine are dreptul la moștenire, unde să îi fie pusă cenușa!
Contra acestei Entități exsită o singură armă: tăcerea decentă a presei!
Care atacuri? Am citit deja de 2 ori si nu le gasesc. Mai citesc o data…
Nu știu exact ce coincidență a făcut ca exact în momenul acesta eu să mânânc popcorn și să citesc în același timp despre SN (mi-e lene să scriu Sergiu Nicolaesu, evident). Un singur fapt mi-e clar, mă distrez foarte bine și deja mi-am ales și antagoniștii. Însă eu tot timpul țin cu cei care au simțul umorului.
@ un timisorean. Sentimentul Dv.este de milă marină sau de milă terestră?
Domnule Tolcea, cu retinere va rog sa incetati aceste atacuri la adresa unui om care nu se mai afla printre noi si nici macar nu se mai poate apara. Desi, chiar daca ar fi fost in viata “atacurile” dumneavoastra nu l-ar fi atins cu absolut nimic. Ma intreb daca ceea ce scrieti aici reprezinta convingerile dumneavoastra? In oricare dintre cazuri sentimentul pe care il am fata de dumenavoastra este de mila.
intelectualitatea romana se plictiseste si e dezabuzata de atentia acordata eroului national s. n… o inclinare simbolica la iesirea adversarului din ring arata clasa, demnitate, gentlemanship.
1. Si cred ca si a noastra.
2. Adica, desi nu am NICI UN DREPT, cred ca dupa 3 posturi pe tema, atzi putea trece la altceva.
3. Nu stiu cit de biunivoca este relatzia dintre presa si consumatorii sai – cit de mare vina presei romane pentru HALUL si nivelul de vulgaritate in care manipuleaza publicul si cit e vina oamenilor, dar nu mai am solutzie. In afara de cea pe care o aplic acum cu strasnicie: ma tzin deoparte de ORICE forma de presa romana.
4. In comentariul pe care l-am lasat la primul Dvs. post despre nicolaescu, trebuia sa scriu ‘guvernul BobU’. Am revenit acum, pentru cazul ca exista cineva care ar fi vrut sa intzeleaga ce spun.