Capra cu trei iezi liberală, o poziție pentru Lupul Plagiator

Să ne amintim:

Primul ied al trădării liberale este numitul Dinu Patriciu.

Domnia sa a încoronat execrabila trădare a turnătorului Quintus  — ce s-a alăturat guvernării pedeseriste a lui Văcăroiu — printr-un târg de circa 600 de milioane de dolari: convertirea acțiunilor Petromidia în acțiuni.

Acesta a fost punctul de plecare al epocii pe care noi  o trăim și astăzi sub pseudonimul luptei antibăsesciene.

De fapt, atunci, Băsescu a înțeles foarte clar că mogulul liberalilor a semnat pactul cu Necuratul. Dacă stăm bine și ne gândim, prin acest gest de servitute, Patriciu a anulat absolut toate rezultatele ulterioare ale scenei politice.  Nu conta nici dacă Băsescu ar fi câștigat, nici dacă Alianța DA prelua puterea, nici dacă România urma să se așeze sub umbrela Occidentului democratic. Din simplul motiv că jumătatea democratică a eșichierului politic se afla, din exact acel moment, sub influența unui personaj cu accentuate interese economice.

Or, democrațiile emergente — cum este și România –, nu își permit luxul de a fi guvernate prin grila unei asemenea strategii, fiindcă această confuzie creează mari suprapuneri între dreapta și stânga. De fapt între valorile politice și cele economice. Vreau să spun că interesele politice au o bătaie mult mai lungă decât interesele economice și adevărata misiune a unui partid politic constă în a câștiga alegerile, ci în a cântări cu maximă atenție ce câștigă pe termen lung în raport cu ce pierde pe termen scurt.

Al doilea ied al trădării liberale răspunde la triplul nume Călin Popescu Tăriceanu.

Domnia sa, în fața percepției publice, are marele avantaj că nu articulează niciun fel de minimă consistență virilă. Acest deficit de personalitate l-a mascat într-un om elegant, aristocrat și chiar delicat. Recunosc, dintre toți prim-miniștrii post-decembriști, Tăriceanu a fost favoritul meu la sectoarele maniere și elegantă confuzie. Dar — spre disperarea mea — înțelegeam mult prea accentuat că Domnul Tăriceanu nu era șeful liberalilor, ci doar ghiocelul abil argintat al intereselor pesediste.

In fine, iedul cel mai mic are nume de floare.

Domnul Crin Antonescu este exemplarul cel mai autentic al antibăsismului de peluză. Domnia sa îl urăște pe Băsescu din absolut toți plămânii săi fenechiști și, din această pricină, e cel mai sincer. Șoșetele sale transpiră antibăsescian, perciunii pletelor mitice din vremea ministeriatului său CDR-ist își neagă tangajul din aceleași motive, iar  diminețile antonesciene târzii de sub raza zeului Somn descriu onirismul perfect al politicii românești.

Ce păcat că Anto a înțeles abia acum că taman el trebuie să plătească!


Acest articol a fost publicat în Capricii și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *