Noul Elodiu. Sau despre concentrația maximă de Hexipharma în percepția despre SRI

Moartea violentă a unui pasager lângă care au fost găsite actele patronului Hexipharma, Dan Condrea, în accidentul de mașină din această seară a creat o adevărată isterie a speculațiilor. Crimă, sinucidere, accident? O isterie ce trădează gradul de imaturitate a presei din România. Și, deopotrivă, gradul extrem de toxic al manipulării mediatice.
Imaturitate evidentă fiindcă, în democrațiile mature, presa prezintă un asemenea caz cu o maximă doză de scepticism.
De ce? Mai întâi fiindcă, în situații de acest fel, presa nu speculează, ci constată fapte. Apoi fiindcă, în pragul construcției sociale, un bun consumator de presă este unul sceptic, nu unul care ia de bune toate insinuările mai mult sau mai puțin adolescentine ale jurnaliștilor. Tertio, fiindcă presa nu se substituie organelor chemate să rezolve problemele respective, ci clarifică circumstanțe, contexte, motive.
În fapt, cu acest nefericit prilej, asistăm la o formă puerilă de saturare a nevoii publicului de ficțiune senzaționalistă în care accentul nu cade pe aflarea misterului, ci pe adâncirea lui. Opinia publică românească avea nevoie de o nouă Elodie care să îi hrănească și, în același timp, să îi canalizeze nevoia de Inexplicabil.
Ce banal ar fi, de pildă, să fi fost vorba despre un atac cerebral sau despre o sinucidere. De dragul audienței sau al tabloidizării, e mult mai interesant ca Dan Condrea să fi fost lichidat de SRI sau de un alt actant misterios.
Dacă însă aș fi responsabil cu comunicarea în SRI, aș fi extrem de îngrijorat fiindcă o instituție democratică de informații a ajuns exact în același subsol de percepție în care se afla și Securitatea lui Ceaușescu: acela că, pentru orice se întâmplă neguros în România, Securitatea/SRI-ul este de vină.
Or, acest lucru mi se pare că și pute a înfruntare între servicii.

Junimea, de la Maior la Maiorescu. Sau invers!

Ieșirea Dlui Maior din SRI corespunde, în grațioasa logică a unei simfonii manipulatoare, cu trecerea apăsată a postului Realitatea TV în tabăra putinistă.

Era firesc să se întâmple așa fiindcă demisionarea Dlui Maior și plonjarea în piscina fără apă din campania electorală a Dlui Meleșcanu sunt pumnii cei mai recenți dați în gura Amicilor URSS încă la cârmă.

Nu vreau să spun că Dl Maior este agent KGB!

Vreau să spun doar că, în clipa în care el a acceptat să fie nominalizat ca prim-ministru al prezumtiv viitorului președinte V.V. Ponta, George Maior a încetat să mai fie Șeful de SRI care a fost în vremea lui Băsescu. Și a acceptat să intre într-un joc în care predictibilitatea euro-atlantică urma să se relativizeze inacceptabil de periculos pentru aliații noștri.

Așadar, George Maior nu va ajunge nici ambasador în SUA — cum titrează Realitatea TV –, nici nu va fi într-o poziție europeană sau euroatlantică importantă, ci va cocheta cu pesedeul tot mai toxic al lui Ponta sau al unuia dintre adversarii săi confecționați ăn laboratoare. Unde va da impresia că știe lucruri importante, strategice.

Când, de fapt, George Maior nu știe decât exact aceleași lucruri pe care le știa și Securitatea: detalii de alcov, de șliț, de beții în acuarele de mahala, de filme cu doi bărbați juni/junimiști iubindu-se sincer.

Ceea ce vreau eu să subliniez aici, cu trimitere la titlul nesimțit de cultural, e că Maior va trebui să plătească plecarea asta lină și firească pe care și-a pregătit-o atunci când a atacat ca un răcan Curtea Constituțională pe motiv de Big Brother.

Rămășagul meu e că, la plecare, George Maior a trebuit să lase un (love) story cu tineri lideri din PSD.

Ați observat, sper, că am folosit verbul „a cocheta” în relația cu PSD-ul.

 

Pe modelul Antena3: desființarea unei familii din blocul vecin

În blocul vecin locuiesc trei familii care stau în chirie. Oameni amabili, politicoși. Una dintre ele, Familia R., tocmai s-a desființat. Proprietarul a vândut locuința, iar noul proprietar nu se știe cum va reacționa. Dna R., casnică, în jurul vârstei de 50 de ani, fostă CTC-istă la o fabrică de mobilă din care privatizatorii au rămas cu podelele, iar angajații au plecat acasă cu rumegușul. Dl R., pensionar, fost militar, 57 de ani, obișnuiește un maiou cu pieptul bombat și ciorapi verzi în papucii de plajă. Votează PSD, au votat PRM, PPDD și sunt telespectatori fideli ai Antenei3. Aseară, i-am spus Dlui R. că se află în exact aceeași situație cu Antenele. Dl R s-a schimbat la față de bucurie și a spus că va apela imediat la vecini pentru a împiedica desființarea și confiscarea familiei sale de noul proprietar. Noului proprietar al apartamentului îi va fi foarte greu să intre în casa familiei R. Familia R. e aici?   P.S. Acest text este o ficțiune. Orice asemănare cu realitatea i se datorește lui Gâdea, Badea, Grecu, Ursu, Ciuvică și , mai ales, CNA-ului!

Primul 10 din istoria gimnasticii româneşti la subsol

Condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare cu executare şi executarea averilor arată că Revoluţia din 1989 începe să dea primele roade.

O să vă întrebaţi ce are condamnarea de astăzi cu 1989.

În opinia mea, acum 25 de ani, în decembrie, România a fost privatizată de Partidul Comunist Româna şi de Securitate.

Ceea ce şi explică faptul că extrem de puţini milionari în euro ai României nu au avut sau nu au legături cu una dintre cele puteri ce au privatizat bogăţiile ţării.

O privatizare care nu a stimulat economia de piaţă, ci, dimpotrivă, a creat falsa impresie că trăim într-o societate concurenţială.

Primii 10-15 ani au scris istoria acestor privatizări şi au consolidat nu numai imunitatea, ci infailibilitatea sistemului.

Apoi, după ce România a devenit membră a Uniunii Europene şi NATO, au apărut primele condamnări: timide, bine orchestrate la anii de privare de libertate, dar fără nicio consecinţă asupra banilor.

Abia acum se întâmplă ceea ce ar fi trebuit să se întâmple încă în primii ani după 1989: privarea de libertate merge mână în mână cu confiscarea averii.

Probabil că lista milionarilor se va mai degresa în lunile ce vin.

Probabil că politica va deveni mai puţin ofertantă pentru sutele de hiene ce mai cred în mistica haitei de partid.

 

Alexandru Arșinel a împrumutat un rinichi de la Nicolaescu sau de la Arafat?

România TV prezintă cu insistență un caz  ce pare sortit doar să ni-l înfigă mai adânc în simpatie pe actorul de revistă Alexandru Arșinel.

După ce aflăm că Profesorul universitar Mihai Lucan i-a transplantat acestuia un rinichi, urmează o declarație interesantă

“Maestrul Arşinel a fost operat pe datorie. Ăsta este adevărul pentru că banii din partea a doua a anului nu au fost primiţi de Institutul de Transplant din Cluj, deşi noi am făcut în continuare transplante, ajungând la 125 de transplante renale, anul acesta”.

Cu alte cuvinte, Ministerul Sănătății și cei doi stăpâni de acolo, Arafat și Nicolaescu — exact în ordinea aceasta! — sunt atacați la baionetă de postul TV al PSD-ului!
Lucrurile sunt însă mai complicate decât par, fiindcă Programul Național de Transplant a primit zero bani și la rectificarea bugetară! Ceea ce îl face responsabil chiar pe Victor Ponta!
Lucrurile sunt foarte complicate fiindcă cineva, totuși, trebuie să plătească acest transplant, fiindcă, așa cum a descris Profesorul Lucan, ar fi trebuit transplantați pe datorie absolut toți cei în suferință.
Lucrurile sunt încă și mai complicate, fiindcă transplantarea lui Arșinel arată că nu există egalitate în fața bolii!
Și că putem presupune că alți bolnavi au murit sau sunt în suferință fiindcă nu au vizibilitatea lui Arșinel.
In fine, uite cum un rinichi te poate face de rahat și nu de ceea ce te aștepți de la el, fiziologic!

„Inimă de țigan” a murit în țara lui „Suleyman Magnificul”

Din start vă avertizez că nu doresc nici să ironizez un episod tragic cum este moartea lui Florin Cioabă, nici să adaug un derizoriu în plus unui asemenea eveniment.

Vreau să atrag atenția că tabloidizarea împrejurărilor legate de dispariția unui lider important al comunității rome este total contraproductivă.

Asta fiindcă Florin Cioabă a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai țiganilor din istoria acestei comunități.

Da, a fost primul lider care a pledat agresiv pentru renunțarea la căsătoriile la o vârstă fragedă.

Fie și numai acest lucru face din Cioabă un profund reformator, fiindcă tradițiile cu privire la căsătorie sunt extrem de puternice, fiind, dincolo de cutumă, mecanisme eficiente ale schimburilor de valori intercomunitare.

Poate în primul rând însă ar trebui subliniată activitatea sa de creștinare a romilor în care a văzut singura cale de socializare, de responsabilizare și de integrare. A și spus că „pocăirea” romilor e mult mai eficientă decât orice atitudine represivă. (Un bun prieten mi-a și semnalat un exemplu în acest sens: solista de muzică lăutărescă Gabi Luncă a cărei convertire la cultul penticostal a determinat ca aproape întreaga comunitate să se pocăiască, ceea ce a condus la o scădere exponențială a infracționalității.)

Cu alte cuvinte, vreau să spun că un asemenea context nu e de irosit pe tot soiul de manelizări, exact atunci când nu e nevoie!

Ne place, nu ne place, Cioabă a fost un lider unanim acceptat al comunității rome, al penticostalilor. Nu a fost nici o starletă a televiziunilor, nu a fost inventat de nimeni, ci a încercat să facă ceva!

Iată de ce nici speculațiile cu privire la spitalizare, nici Ponta între chingi, nici Băsescu în lacrimi, nici Dorin Cioabă cu speculațiile despre malpraxis ori costurile de la spital nu sunt axele principale ale unui comentariu responsabil!

Toate aceste febrilități media nu sunt decât avortonii unor nefericite naufragii din telenovelele în realitatea cotidiană.

Lumea de fiecare zi însă nu seamănă nici cu „Inimă de țigan”, nici cu „Suleyman Magnificul”.

 

Breaking news: „Că Căcărău” va fi a patra cacofonie admisă. Din toamnă!

Breaking news, asemenea tuturor imitațiilor/preluărilor românești, a devenit un moft, un capriciu, un exces, un fenomen golit de conținut.

În mod normal, întreruperea programului curent al unui post de televiziune e ceva rarisim și intervine doar atunci când are loc un eveniment neașteptat ale cărui consecințe sunt semnificative. Și numeric, și emoțional, și cu consecințe pentru publicul canalului respectiv.

Sau când o informație este de natură să prevină — în imediat! — daune semnificative. Cum ar fi o avertizare de furtună, de inundații sau cine mai știe ce fenomene de acest fel.

Or, la români, la televiziunile de știri cu precădere, „brechingu” a fost adus definitiv în derizoriu și, mult prea adesea, suferă de un umor involuntar, ca să nu spun că și e bolnav de caraghioslâc. Cum a fost episdoul „brechingului” dintr-o emisiune a lui Pleșu și Liiceanu ce anunța aterizarea unor fotbaliști neoplatonici. Sigur că dacă la Otopeni ar fi aterizat extratereștrii, alta ar fi fost situația. Dar, cum nimic nu se pierde, la reluarea emisiunii, după o asemenea știre-bombă, privirea celor doi intelectuali avea clar ceva din candoarea unor extratereștri: „ce dracu mai căutăm noi aici?”

In fine, se întrerup emisiuni cu cortina de rigoare a sfârșitului lumii pentru a afla că s-a instituit un cod colorat de caniculă începând de cândva; că Ponta a spus altceva atunci când nu a spus, de fapt, nimic; că Băse a fluierat dintr-o șalupă după o altă șalupă; că A. Crin continuă să nu fie în Miami; că Udrea are, în continuare, două cupe la sutien; că Adrian Minune are cei mai scurți pantaloni lungi din lume; că îngerul Iacob al lui Becali se numește, în pușcărie, Paula Iacob; că ligamentul „că Căcărău” va fi a patra cacofonie admisă  din toamnă; că familia Voiculescu nu va merge, azi, la DNA; că…

Sigur că „brechinguriile” au cel puțin două ambiții clare: să dea impresia că respectivele posturi sunt racordate la prezentul imediat și că sunt ubicue. Ceea ce este și legitim și, dacă vreți,  obligatoriu. Numai că excesul lor conduce la câteva disfuncții mult mai periculoase decât par la prima vedere: banalizarea, tabloidizarea și crearea falsului efect de agendă.

Banalizarea este vinovată pentru scăderea efectului de solidarizare  atunci când se produce un eveniment cu adevărat grav.  În plus, efectul de banalizare prin exces creează reacții adverse. Cum este la fiecare dispariție a unei personalități.

Tabloidizarea și breaking news, practic, nu ar trebui să aibă vreo legătură. În sine, există puține asemenea știri. Nu am citit niciunde o știre de breaking cu tiltul ”Bianca Drăgușanu a făcut cutare”, dar fiecare decizie a soțului de Mădălină Manole a apărut la Breaking News.După cum  am văzut prea des breaking-uri cu Băsescu, Ponta sau alți politiceni la ieșirea de la o banală întâlnire  sau într-o o banală vizită la nu știu ce târg, manifestare. Edient că nu se justifică așa ceva! Evident că o asemenea falsă alarmare starletizează viața politică. Nu mă interesează nici ce a vorbit Băsescu cu oierii, nici ce a fluierat Ponta la diverse întâlniri pentruy care se întrerupe programul.

Cât despre falsul efect de agendă, mă tem că nu avem de-a face aici cu o subtilă manipulare, ci cu o acută lipsă de personal și de competențe. Majoritatea televiziunilor de știri funcționează cu o armată de jurnaliști firavă ca număr. De regulă, televiziunile se privesc unele pe altele și, la știrile principale, avem cam aceeași peltea. Se diferențiază prin talk-show și brechinguri. Care sunt  „nutrețul” comentariilor ulterioare.

De câte ori apare scrisul agresiv de Breaking News, mă gândesc la guarzii cetăților medievale care patrulau prin noapte și anunțau așa: E ceasul 3 al dimineții și totul e bine!

Bac în URSS/Back in the USSR

Felul în care Ponta joacă acum rolul lui de protector al bacalaureaților de la Bolintineanu este mai subtil decât pare.

Semnalul lui este mai mult decât clar pentru electoratul USL: să terminăm cu fleacurile astea cum ar fi cinstea sau corectitudinea și să ne rezolvăm, dracului, problemele cum putem, în maniera noastră, românească. Cu bani, cu pile, cu ochi semiînchiși, cu foloase de ambele părți. Că, de, oameni suntem!

Acest mesaj echivalează cu mai mult decât, de pildă, o creștere cu 25 la sută a salariilor. Creșterea artificială a salariilor e anulată imediat de inflație și, în plus, nu îți dă voie FMI-ul.

Nimic și nimeni, în schimb, nu te împiedică să dai semnalul că s-a dat liber la descurcat după un model îndelung experimentat și de mare succes. Că funcționarii, medicii, profesorii, șefii, polițiștii de la circulație, avoccații, judecătorii, procurorii, pot lua șpăgi, din nou, liniștiți și senini.

Paradisul micii corupții și-a resădit palmierii și milioanele de români care au furat cu batista, cu plasa, cu hălcile de carne ca la COMTIM, toți jubilează când aud corul de televiziuni, în frunte cu Ponta, răcnind la procurorii de la Bolintineanu.

Fiindcă orice acțiune în forță, în numele justiției, poate înfricoșa ori chiar turba micul, necăjitul român corupt (în cur!).

Așa că, neavând bani, strategii de dezvoltare, instituții eficiente, neavând interese să vină marii investitori, redeschidem cutia Pandorei cu toate aceste delicii de subzistență.

Ați înțeles, cea mai sigură, coerentă, ieftină și eficientă platformă politică pentru poporul român. Poate singura.

În curând, și ca să poți fi cinstit, în România, va trebui să dai mită!

 

 

Anunț important. Pentru mine!

Trăim într-un cod roșu de anunțuri publicitare, de oferte și de promisiuni.

Solemne, sfâșietoare, sincere, serioase, soteriologice.

Bere, oale, paste de dinte, mașini, excursii, iaurturi, dinți de porțelan vii, detergenți, tampoane, prostate second dick, semințe, români de talent, pateuri, geam termopan, cutii mici de păstrat caracterul pe noptieră, olimpici, pizza, excursii, țoale, vopsele, chelii, virilitate, mosoare, cafea, diplome universitare private, colăcei, abonamente, mobile, crampe restaurate, ziare, povești, carne de mici, prezervative, politicieni, textile, fonfi, idile, burți supte, jupânițe, vile, steaguri, moguli, pești, țâțe lăsate, credibile și mișto, ierburi, mașini de spălat, morți violente, rahat, sucuri, lacrimi de la televizor.
Drept pentru care postez aici un anunț important, reparator și, cred eu, apropiat de un aparte reflex moral:
Nu vând nimic!
Nici nu cumpăr ceva!
Rog seriozitate!

Becaligrafii

După cum știe deja tot românul și toată românca, Gigi face, marți, 55.

55 de ani, desigur, deși Gigi e capabil să facă 55 de milioane, 55 de miliarde, 55 de case fără votanți, 55 de orașe sau,  55 de Steaua, 55 de „he, he” dintr-o respirație sau chiar 55 de flotări și în somn.

La mulți ani, Gigi, cu precizarea că nu mă refer la anii de pușcărie.

Călugări de la Athos au venit deja și au toată îndreptățirea să se roage pentru Gigi fiindcă, fără ajutorul de la patronul Stelei, cele două schituri românești nu ar avea cum să subziste.

Pe acest fond optimist, sărbătoresc, am o nedumerire creștină:

De ce numele mic al lui Becali e George și nu Ioan?

Nu întreb, sper, a proasta, fiindcă, în 24 iunie, tot creștinul prăznuiește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.