Breaking news, asemenea tuturor imitațiilor/preluărilor românești, a devenit un moft, un capriciu, un exces, un fenomen golit de conținut.
În mod normal, întreruperea programului curent al unui post de televiziune e ceva rarisim și intervine doar atunci când are loc un eveniment neașteptat ale cărui consecințe sunt semnificative. Și numeric, și emoțional, și cu consecințe pentru publicul canalului respectiv.
Sau când o informație este de natură să prevină — în imediat! — daune semnificative. Cum ar fi o avertizare de furtună, de inundații sau cine mai știe ce fenomene de acest fel.
Or, la români, la televiziunile de știri cu precădere, „brechingu” a fost adus definitiv în derizoriu și, mult prea adesea, suferă de un umor involuntar, ca să nu spun că și e bolnav de caraghioslâc. Cum a fost episdoul „brechingului” dintr-o emisiune a lui Pleșu și Liiceanu ce anunța aterizarea unor fotbaliști neoplatonici. Sigur că dacă la Otopeni ar fi aterizat extratereștrii, alta ar fi fost situația. Dar, cum nimic nu se pierde, la reluarea emisiunii, după o asemenea știre-bombă, privirea celor doi intelectuali avea clar ceva din candoarea unor extratereștri: „ce dracu mai căutăm noi aici?”
In fine, se întrerup emisiuni cu cortina de rigoare a sfârșitului lumii pentru a afla că s-a instituit un cod colorat de caniculă începând de cândva; că Ponta a spus altceva atunci când nu a spus, de fapt, nimic; că Băse a fluierat dintr-o șalupă după o altă șalupă; că A. Crin continuă să nu fie în Miami; că Udrea are, în continuare, două cupe la sutien; că Adrian Minune are cei mai scurți pantaloni lungi din lume; că îngerul Iacob al lui Becali se numește, în pușcărie, Paula Iacob; că ligamentul „că Căcărău” va fi a patra cacofonie admisă din toamnă; că familia Voiculescu nu va merge, azi, la DNA; că…
Sigur că „brechinguriile” au cel puțin două ambiții clare: să dea impresia că respectivele posturi sunt racordate la prezentul imediat și că sunt ubicue. Ceea ce este și legitim și, dacă vreți, obligatoriu. Numai că excesul lor conduce la câteva disfuncții mult mai periculoase decât par la prima vedere: banalizarea, tabloidizarea și crearea falsului efect de agendă.
Banalizarea este vinovată pentru scăderea efectului de solidarizare atunci când se produce un eveniment cu adevărat grav. În plus, efectul de banalizare prin exces creează reacții adverse. Cum este la fiecare dispariție a unei personalități.
Tabloidizarea și breaking news, practic, nu ar trebui să aibă vreo legătură. În sine, există puține asemenea știri. Nu am citit niciunde o știre de breaking cu tiltul ”Bianca Drăgușanu a făcut cutare”, dar fiecare decizie a soțului de Mădălină Manole a apărut la Breaking News.După cum am văzut prea des breaking-uri cu Băsescu, Ponta sau alți politiceni la ieșirea de la o banală întâlnire sau într-o o banală vizită la nu știu ce târg, manifestare. Edient că nu se justifică așa ceva! Evident că o asemenea falsă alarmare starletizează viața politică. Nu mă interesează nici ce a vorbit Băsescu cu oierii, nici ce a fluierat Ponta la diverse întâlniri pentruy care se întrerupe programul.
Cât despre falsul efect de agendă, mă tem că nu avem de-a face aici cu o subtilă manipulare, ci cu o acută lipsă de personal și de competențe. Majoritatea televiziunilor de știri funcționează cu o armată de jurnaliști firavă ca număr. De regulă, televiziunile se privesc unele pe altele și, la știrile principale, avem cam aceeași peltea. Se diferențiază prin talk-show și brechinguri. Care sunt „nutrețul” comentariilor ulterioare.
De câte ori apare scrisul agresiv de Breaking News, mă gândesc la guarzii cetăților medievale care patrulau prin noapte și anunțau așa: E ceasul 3 al dimineții și totul e bine!