SRI Lanka, Big Brother, Colombo și George Maior

Cum apare câte o situație de criză cum e cea de la Paris din săptămâna care a trecut, cum hop și serviciile secrete cu Big Brotheru la vedere.

Că să vedeți, că câr, cî mâr, că pe aici, că pe dincolo.

Că asta se petrece în țări în care terorismul în floare, în mugur, înțeleg.

Dar să vii  cu fredonări din astea în Românika, o țară în care toți se ascultă unii pe alții până la greață, asta e prea de tot.

Asta ne-ar mai trebui: să fim republică nu semiprezidențială, ci eminamente SRI-istă.

Drept pentru care am o propunere: Dl George Maior, dacă tot a anunțat că își va depune mandatul, ar face mai bine să candideze la președinția Sri Lanka!

Să o câștige!

Să scrie numele țării S.R.I. Lanka.

Să schimbe numele capitalei din Colombo în Detectiv Colombo.

Și, în fine, din Maior, să facă bine și să devină și dumnealui General.

Ce-ţi doresc eu ţie, de dulce, Românie?

Ca în fiecare an, de 1 Decembrie mă simt stingher şi culpabil.

Pur şi simplu, nu sunt în stare să frisonez la gândul că, în fond, e şi Ziua Mea Naţională. Simt un soi de inhibiţie pe care cred că aş traversa-o şi dacă ar fi să mă trezesc brusc în compania discretă a cine ştie cărei vedete. Româneşti, evident, fiindcă e ziua românilor.

Mă inhibă televizorul, mă inhibă parada militară transmisă chiar şi la radio, mă inhibă feţele conaţionalilor în faţa fasolei din recolta 2014, mă inhibă definitiv bovarismul ardelenilor mei din Alba Iulia care trăiesc doar o dată pe an, asemenea unei superbe insecte deshibernate pentru 24 de ore dintre credenţiale.

Mă simt nefiresc pentru că, în timp ce necuviincios de mulţi popi ortodocşi apar pe ecrane, mult prea mulţi popi uniţi au fost conduşi în ficţiunea eternă. Mi-e cam rușine și de faptul că nici astăzi românii nu au aflat că românul care a citit proclamația de la Alba Iulia a fost Iuliu Hossu, preot greco-catolic, ajuns, după 1948, în închisoare și, apoi, în domiciliu obligatoriu.

Mă tem că nu înţeleg cum poţi întreba, în gura, ecranul mare aşa: „Ce-ţi doresc eu, ţie, dulce Românie?” în postul Crăciunului. Adică pot crede că e mult prea bruscă trecerea de la Te Deum la mâncare de dulce în farfurii medii, din plastic fragil.

După cum mă pot şi întreba şi cum or sărbători maghiarii ori sârbii Ziua Naţională a României. Fiindcă, istoriceşte vorbind, nu ar avea nici măcar o umbră de motiv pentru a o face. Ceea ce înseamnă că, în realitate, avem o Zi Naţională fragmentară. Parţial color, în registrul vizual al bucuriei la nivelul tuturor regiunilor. I-am adăugat pe sârbi fiindcă trupele sârbeşti au creat mari probleme mai ales în Banat imediat după 1918 şi a fost nevoie de gesturi cu adevărat eroice ale românilor bănăţeni pentru a se ajunge la respectarea tratatelor internaţionale.

Şi-atunci, ce mai pot face cu mine însumi în faţa unui patriotism  pe care îl ratez perpetuu?

Să mă resemnez oare cu gândul că, de îndată ce trec graniţa spre vest, devin patriot? Tot așa cum simt că sunt român de fiece dată când vprbesc cu studenții mei din Basarabia?

Să îmi trăiesc românitatea profundă numai atunci când observ că şi ungurii, şi austriecii, şi nemţii, şi francezii ăncă se uită la mine ca la o supă în care s-a rătăcit o şuviţă de păr?

Să ascult colindele lui Grigore Leşe cu alte urechi imediat ce trec de Cenad?

Să mă hruscizez de îndată ce scade temperatura sub 0 grade şi se dă dezlegarea la colinde?

Să intonez imnul naţional cu figura lui Piţurcă în faţa ochiului minţii?

Sau, ca timișorean, să mă bucur că a treia colonizare romană a legiunii Italica se duce, deocamdată, în bătălii prin paturi de hoteluri, cu mândrele noastre decebaliste?

De fapt, să nu mint, astăzi, când l-am văzut pe Iohannis la Alba Iulia, mi-am șoptit în gând, cam așa:

Uite, mă, în ce popor normal la cap totuși trăiesc!

Chestii mai enervante: Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 a fost deschisă de un băsist

Nu cred că Antena 3 va evoca astăzi – din rațiuni de „băsism” fonetic —  figura unui mare român: Gheorghe Pop de Băsești.

Așa că, din rațiuni de scrupul istoric, ar trebui știut că, la 12 noiembrie, când Consiliul Naţional Român Central al Partidului Național Român a convocat Marea Adunare Naţională în Cetatea Unirii Alba Iulia, pe ziua de 1 Decembrie 1918, preşedintele Adunării a fost ales Gheorghe Pop de Băseşti.

Cu solemnitate și lacrimi în ochi, octogenarul Pop de Băsești a rostit atunci, la 1 Decembrie :”Am venit chiar şi dacă această cale m-ar costa viaţa, căci de-acum, pentru mine nu mai rămâne alta decât să zic şi eu cu dreptul Simion din Scriptură: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace… că mi-am văzut visul cu ochii”!

Cuvinte ce aveau să fie și epitaful său. Când le-a rostit, avea 83 de ani.

P.S. Mai adaug aici o chestie enervantă: cum au falsificat comuniștii până și steagul Transilvaniei în fotografiile de la Unire: http://adevarul.ro/locale/timisoara/steagul-transilvaniei-fost-falsificat-cumunisti-magazin-istoric-1_50bb85037c42d5a663bb2abb/index.html#

Olimpiada ficatului de mistreț

De la Crăciun încoace, hackerii Șpriț, Colesteroll, Kondiment, Visaky sau Fripturock dereglează la greu softul Ficatului Național.
Emisiunile de știri, în ton cu pioșenia sărbătorilor, murmură disperat rugăciuni către Îngerul Digestivel pentru exorcizarea sarmalelor și alungarea duhurilor rele din coclaurile colonului. În loc de tămâie, dinspre cădelnițe urcă un fum de jumară și muzici de Ignat. IgNat King Cole. Colecist.
Culmea ghinionului, Rusia ne-a redus consumul de gaze!