Alchimiștii ar fi spus despre Iohannis că e o sare. Adică e neutru, fără exces și, mai ales, egal cu mediocritatea din el însuși. (Mediocritate în sens etimologic, ceea ce înseamnă așezat la mijloc, la egală distanță de Ceva și Altceva!)

Astăzi, când a chemat la Cotroceni toate partidele pentru a negocia, chipurile, procentul de 2 la sută pentru armată, am avut impresia că râde de noi. Mi s-a părut că ar fi ca și cum ai striga la Paris ”Je suis Charlie” cu sentimentul că faci un act de curaj! Asta fiindcă povestea procentul din PIB se lămurise de mult și niciun partid nu ar îndrăzni să latre cu privire la cele două procente fiindcă România este un aliat extrem de comod pentru NATO.

Ponta, pesediștii, Antenele, hoții, baronii îl laudă, iar nucleul dur al votanților săi se simt trădați și deja și-au pierdut răbdarea După cum nici nu înțeleg ce e cu porumbelul alb pe care Klaus îl scoate și când se șterge la gură/nas/frunte.

Nu știu să vă spun ceea ce se întâmplă cu adevărat, dar pot avansa că putem avea aici cel puțin trei situații:

1. Omul e așa și nu vrea nimic mai mult decât să fie un președinte nejucător. Adică să nu supere pe nimeni și să se plaseze într-o echidistanță neutră/precaută/călâie (alegeți ce cuvânt vreți!).

2. E  precaut și încearcă să câștige timp.

3. E disimulat. Ar putea fi disimulat fiindcă, în realitate, toate partidele îi sunt, dacă nu adversare, cel puțin opozabile. La prezidențiale, Iohannis știe foarte bine că liberalii nu au tras în teritoriu pentru el fiindcă mulți sunt oamenii lui Crin. Cu PDL-ul, chiar dacă l-a sprijinit, nu poate ieși în față. Cu PSD-ul trebuie să se poarte „amabil” fiindcă nu are niciun interes ca acum să vină ai lui la guvernare. Cu UNPR-ul sau cu UDMR-ul oricum e bine să te comporți neutru. Iar cu PC-ul nu e bine să te pui câtă vreme CNA-ul e de rahat fiindcă te trezești umplut de scuipați în secunda 1,1.

Așadar, dacă suntem optimișit și excludem punctul 1, e nevoie de cel puțin câteva luni pentru a vedea nu cum Iohannis face ce vrem noi, ci că începe să facă ceva. Ca să ne dăm seama pentru cine face, de fapt.

Grătarul este o unealtă alcătuită din tije de metal așezate la distanță de câțiva centimetri pentru ca micul, cârnatul, fleica, ceafa, coastele sau frigăruia să nu cadă pe jar.

Fără foc sub el, grătarul seamănă cu un partid care nu (mai) e la putere: nu se uită nici dracu la el.

Ăsta e rostul grătarului. Pe orizontală.

Pe verticală, grătarul descrie perfect haraldica unor zăbrele de pușcărie.

De asta zic, acum când nu prea mai iese fum fără foc: depinde mult  cum îți este așezat grătarul și, evident, de care parte a grătarului ești!

De ce prăjitura se numește așa câtă vreme prăji-tura nu se prăjește, ci se coace?

Așadar, vă propun să facem o petiție și să cerem schimbarea denumirii unui produs gastronomic de cuptor, și nu de tigaie.

Eu nu mă pot hotărî între „cocitură” și „cuptorură”. Sau, mai neutru, „dulcitură”.

Cu acest prilej, poate vom repara și tembelismul altui cuvânt: „înainte”. Care, în multe cazuri, înseamnă, „înapoi”.

Cum ar fi în exemplul „Înainte era mai bine”.

Repede, la botul poneiului, poate mai schimbăm și următoarele cuvinte, de fapt inexistente în România: „politician” în „tâlhărician”, „parlamentar” în „parlamentabil”, „primar” în „primat”.

Ca să vedeți că nu sunt cusurgiu, lăsăm lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie la locul lor, chiar dacă ele nu sunt  a șaptea, a opta, a noua sau a zecea.

Ce considerați că ar fi bine să se întâmple cu USL-ul/USL-eaua după ședința de mâine :

1. Să continue ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

2. Să continue ca și cum nimic nu se va întâmpla?

3. Să se rupă în pace și armonie, ca într-un divorț de partaj elvețian?

4. Să se rupă cu scuipături, blesteme, chiloți la vedere, după modelul Pepe-Zăvoranca?

5. Să se exploreze, prin cianurare, un nou candidat la președinție?

6. Să se obțină, din fracturarea lor, gaze de șist?

7. Să fie eutanasiat/ă?