Ce noroc că Serena Williams nu e și puțin unguroaică!

Reacția președintelui Băsescu la declarațiile iresponsabile ale liderului unui partid extremist din Ungaria (Jobbik) mi se pare a fi supradimensionată, confuză, nediplomatică, politicianistă, nepoliticoasă și, pe termen lung, periculoasă.

Nu mă refer doar la faptul că un președinte se apucă să polemizeze cu un partid care nu e la putere, transferând, dintr-o suflare, o asemenea atitudine la nivelul guvernului de la Budapesta. Mă refer mai ales la afirmațiile conform cărora „Ungaria a devenit în acest moment un focar de instabilitate în regiune din punct de vedere al minorităților” și „România își va asuma leadershipul punerii la punct a Budapestei”.

Traian Băsescu este un politician mult prea nuanțat pentru a nu ști despre ce este vorba și mult prea versat pentru a nu fi cântărit ce câștigă și ce pierde dintr-o asemenea confuzie mai mult sau mai puțin voită.

Pot specula că asumarea rolului de lider în procesul „punerii la punct al Ungariei” poate avea o legătură cu îndepărtarea tot mai accentuată de Europa și FMI a premierului Viktor Orban. Plata întregii datorii față de FMI și independența absolută față de organismele financiare de acest fel sau față de capitalismul multinațional sunt și deziderate ale Jobbik! Ceea ce poate fi interpretat și ca un semn față de cancelariile occidentale fericit întregit de febrilitatea antimaghiară de, din păcate, prea uzată tradiție.

Fiindcă politicienii știu foarte bine că dă minunat la electorat să îți smulgi glanda tiroidă ori de câte ori vine vorba de unguri: la meciurile de fotbal, la taberele de vară, la referendumuri, la discuțiile despre autonomie și — minunat prilej! — „la o adică”.

Eu cred că președintele a pierdut un foarte bun prilej pentru a vorbi despre pericolul transferării, în numele maghiarismului, a unui extremism xenofob și rasist dublat de o ură profundă față de capitalism.

P.S. Dacă ieri seară victoria Serenei Williams în fața Soranei Cîrstea m-a întristat, astăzi mi-am zis că e un mare noroc că Serena nu e și puțin unguroaică!


Acest articol a fost publicat în Politice și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *