E seara de Ajun și România intră, cu drifturi de ren manelist, în sărbătoarea Crăciunului.

Marile magazine „sunt luate cu asalt”, pentru că prețurile „sunt pentru toate buzunarele”.

Hrușcă e același Big Brother blond, din anii trecuți, care ne vrăjește până la igrasie.

Filantropii se pozează cu inima copiilor săraci lipiți de o pungă.

Scările blocului au cimentul învelit în parfumul foii de varză.

Brazii mici abia suspină, noaptea, în cușca de neon a piețelor, după părinții lor cu care – știm din reclame – au băut apă minerală degeaba.

Moșii Crăciuni trag după ei, voinicește, sănii uriașe cu tablete sau telefoane mobile îmbrobonite cu chiciură.

Poștașii cei mai bătrâni asudă albastru, în cerneala felicitărilor pe care nimeni nu le va citi niciodată. (Din ea, Dumnezeu ar putea face un lac sau chiar o mare ce ar învia fix în clipa în care, deasupra ei, ar răsări prima Inimă Bună.).

Între bucuria adevărată a copiilor mici și plasticul din sufletul nostru, al celor maturi, stau oameni, arome și gesturi în sepia. Care ne iubesc fiindcă ne vizitează, a blândă dojană, în vise.

Mâine, de nașterea Pruncului, stați și vă copilăriți!