Huidu și hiena rânjitoare

De două zile Realitatea TV s-a așezat peste accidentul produs de Șerban Huidu ca o hienă băloasă și obeză peste cadavrul unui iepure mort. După un asemenea accident, ce ar mai putea fi aflat? La ce bun? În beneficiul cărei curiozități? Și, mai ales, cu ce sentiment al solidarității umane? Ca să nu pomenesc de solidaritatea de breaslă, fiindcă ea nu există. Mă aștept oricând ca jurnaliștii să transmită, în direct chiar și agonia copiilor sau a părinților lor. Nimeni nu a spus, de două zile încoace, că nenorocirile oamenilor celebri sunt un adevărat pansament pentru gloată. Care citește în asemenea teribile accidente semne ale unui destin ce îi pedepsește pe cei ghiftuiți. Și care, îmbuibați cu imaginile astea la kilogram, se bucură în fapt. Sincer să fiu, și eu am surâs amar cu gândul tot la o soartă ironică,atunci când am văzut că placa de înmatriculare a Mercedesului are un cuvânt ce evocă, Net, un Destin rânjitor: LOL. Laughing out loud. Râzând din inimă, tare.