Românii recenţi fetişizează cafeaua, dar nu ştiu nici să o prepare, nici să o soarbă.
Făcută neatent la ibric peste flacără, cafeaua e nămoloasă şi cu un caimac cvasi-părelnic.
Românii beau cafeaua, fiindcă o confundă cu supa. De fapt, supa se bea, şi nu se soarbe, în vreme ce cafeaua se soarbe, şi nu se bea.
Din veacul 19, atunci când Marghiloman a ridicat în grad cafeaua, adăugându-i niţic rom sau coniac, singura inovaţie în domeniu a intervenit în clipita în care cafeaua a devenit valută, alături de verişorul ei, Kent.
P.S . De pe net, iată reţeta marghilomanului:
– 100 gr de coniac de cea mai bună calitate, Courvoisier, Henessy…
– 2 linguriţe cu vârf de cafea tip “mocca” sau “arabica”: Dalmayr, Lavazza, Gevalia…
– 1 linguriţă rasă de zahăr nerafinat
Se toarnă coniacul într-un ibricel de cupru, şi se pune la foc mic împreună cu zahărul.
În momentul fierberii, se ia de pe foc şi se adaugă cafeaua, mestecând uşor.
Se picură o linguriţă de apă rece.
După ce s-a odihnit câteva minute, se toarnă într-o ceşcuţă de sticlă ferecată-n argint şi se serveşte alături de o havană adevărată…
pica bine reteta, mai ales ca citesc momentan “Confesiunile unui cafegiu”
desi coniacul ar putea avea oarece efecte nedorite de incetosare treptata a paginilor.
Vă recomand și un film de Jarmusch în aceeași aromă: Coffee and cigarettes!
va recomand si eu de Jim Jarmusch ,,Blue in the face“, care este d 2 ori mai ,,tare“decat ,,Coffee & ciggs“…
data viitoare va dau si eu retzeta pentru joint si rulat de blunt-uri;)))
Viva El Comandante!
Nu be’u cafe’! Da’ fac esces (sic) de Coke light. Rece! Cat mai rece.
Iar “Confesiunile…” Florescului, enteresante. Da’ nu atat de enteresante cum ma ajteptam.