Junimea, de la Maior la Maiorescu. Sau invers!

Ieșirea Dlui Maior din SRI corespunde, în grațioasa logică a unei simfonii manipulatoare, cu trecerea apăsată a postului Realitatea TV în tabăra putinistă.

Era firesc să se întâmple așa fiindcă demisionarea Dlui Maior și plonjarea în piscina fără apă din campania electorală a Dlui Meleșcanu sunt pumnii cei mai recenți dați în gura Amicilor URSS încă la cârmă.

Nu vreau să spun că Dl Maior este agent KGB!

Vreau să spun doar că, în clipa în care el a acceptat să fie nominalizat ca prim-ministru al prezumtiv viitorului președinte V.V. Ponta, George Maior a încetat să mai fie Șeful de SRI care a fost în vremea lui Băsescu. Și a acceptat să intre într-un joc în care predictibilitatea euro-atlantică urma să se relativizeze inacceptabil de periculos pentru aliații noștri.

Așadar, George Maior nu va ajunge nici ambasador în SUA — cum titrează Realitatea TV –, nici nu va fi într-o poziție europeană sau euroatlantică importantă, ci va cocheta cu pesedeul tot mai toxic al lui Ponta sau al unuia dintre adversarii săi confecționați ăn laboratoare. Unde va da impresia că știe lucruri importante, strategice.

Când, de fapt, George Maior nu știe decât exact aceleași lucruri pe care le știa și Securitatea: detalii de alcov, de șliț, de beții în acuarele de mahala, de filme cu doi bărbați juni/junimiști iubindu-se sincer.

Ceea ce vreau eu să subliniez aici, cu trimitere la titlul nesimțit de cultural, e că Maior va trebui să plătească plecarea asta lină și firească pe care și-a pregătit-o atunci când a atacat ca un răcan Curtea Constituțională pe motiv de Big Brother.

Rămășagul meu e că, la plecare, George Maior a trebuit să lase un (love) story cu tineri lideri din PSD.

Ați observat, sper, că am folosit verbul „a cocheta” în relația cu PSD-ul.

 


Acest articol a fost publicat în Media observator orb. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *