Jurnal cu Pacepa

Zilele trecute am citit cartea de interviuri a Luciei Hossu Longin, Față în față cu Ioan Mihai Pacepa.
Din start, observ că titlul e impropriu, câtă vreme fostul șef al DIE (Direcția de Informații Externe) din vremea lui Ceaușescu a suferit mai multe operații estetice.
De fapt, vestetice.
Pentru timișoreni, e de reținut o afirmație a transfugului conform căreia prim-secretarul județului Timiș, Cornel Pacoste, socrul fostei tenismane Nadia Becherescu, ar fi fost ”agent pe deplin conspirat”.
Ceea ce, din nou, ar trebui amendat fiindcă, dacă ar fi fost așa, nu am fi aflat asta!
Îmi plac mult sintagmele ”viceregi ai Kremlinului” şi ”ieniceri ai religiei sovietice”.
Prima, pentru dictatorii comuniști din țările satelit, a doua – pentru cei ce s-au convertit la comunism.
Îmi place mult și povestea cu Dej care, conform lui Pacepa, i-ar fi sărutat mâna Regelui la prima întâlnire după 23 August.
Dar și mă întreb dacă persoana e Pacepa și nu cumva o diversiune cu ajutorul căreia se pot lansa diverse baloane.


Acest articol a fost publicat în Fără categorie, Media observator orb și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *