Primul 10 din istoria gimnasticii româneşti la subsol

Condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare cu executare şi executarea averilor arată că Revoluţia din 1989 începe să dea primele roade.

O să vă întrebaţi ce are condamnarea de astăzi cu 1989.

În opinia mea, acum 25 de ani, în decembrie, România a fost privatizată de Partidul Comunist Româna şi de Securitate.

Ceea ce şi explică faptul că extrem de puţini milionari în euro ai României nu au avut sau nu au legături cu una dintre cele puteri ce au privatizat bogăţiile ţării.

O privatizare care nu a stimulat economia de piaţă, ci, dimpotrivă, a creat falsa impresie că trăim într-o societate concurenţială.

Primii 10-15 ani au scris istoria acestor privatizări şi au consolidat nu numai imunitatea, ci infailibilitatea sistemului.

Apoi, după ce România a devenit membră a Uniunii Europene şi NATO, au apărut primele condamnări: timide, bine orchestrate la anii de privare de libertate, dar fără nicio consecinţă asupra banilor.

Abia acum se întâmplă ceea ce ar fi trebuit să se întâmple încă în primii ani după 1989: privarea de libertate merge mână în mână cu confiscarea averii.

Probabil că lista milionarilor se va mai degresa în lunile ce vin.

Probabil că politica va deveni mai puţin ofertantă pentru sutele de hiene ce mai cred în mistica haitei de partid.