De ce domnul Crin Antonescu nu prea e orator

Am auzit admiratori și detractori ai lui Crin Antonescu rostind despre liderul liberal, la unison, o prostie: Crin este un bun vorbitor, un bun orator.

Sigur că, în comparație cu Valeriu Zgonea, Ion Ghișe sau alți fonfi din toate partidele, Antonescu e o lumină.

Problema este că arta vorbirii, adică aproximativ retorica, se bazează nu doar pe cuvintele mai mult sau mai puțin potrivite, nu pe diverse figuri de stil, ci pe un conținut real prezentat cu elocință, persuasiune, memorabilitate. Cu alte cuvinte, nu poți fi un bun orator în afara  adevărului, în afara sincerității, în afara realității.

Domnul Antonescu, din păcate, exersează mereu același tip de discurs inflamat și inflamant, fals patetic, hiperbolizant, cu o risipă de adjective care, adesea, eșuează în ridicol, cu fraze lungi, cu un ritm al frazei lent, previzibil și, deci, plicticos. Domnia sa este un neobosit vocalist al unor fade repetiții mecanice, fără nicio valoare persuasivă, un emițător de cuvinte plate, un proprietar de vocabular gri, un constructor de enunțuri al propozițiilor fără a avea știința fină întrebărilor retorice ori a exagerării graduale.

Dacă nu mă credeți pe cuvânt, o să citez un fragment din discursul rostit la Congresul PSD-ului unde, cum știți, avea toate motivele să fie puțin agresiv din cauza a ceea ce el a numit „reevaluare a lui Băsescu”:

„Mulţumesc în numele PNL pentru tot ceea ce am construit împreună, pentru bătăliile extraordinare pe care le-am dat împreună, pentru tot ceea ce vom face de acum încolo împreună. Nu ar trebui să uităm ce am făcut împreună, că în momentele cele mai grele pe care le-am trăit în 2010, 2011, 2012 ne-am avut de multe ori ca fraţii şi aceste lucruri nu ar trebuie să le uităm niciodată.”

Un bun orator, în primul rând ar fi segmentat fraza în enunțuri scurte, dinamice, cu impact:

„În numele PNL, sunt aici pentru a vă spune așa: Mulțumesc! Mulțumesc pentru tot ceea ce am construit împreună! Mulțumesc pentru bătăliile extraordinare pe care le-am dat împreună! Mulțumesc, da, ca semn al încrederii mele, pentru tot ceea ce vom face împreună de acum încolo! Nu vreau, nu pot și nici ar trebui să uităm ce am făcut împreună! Nu se cuvine să uităm că, în momentele cele mai grele, pe care le-am trăit în 2010, 2011, 2012 am fost împreună ca fraţii! Da, exact aceste lucruri nu ar trebui să le uităm niciodată.”

Discursul său, evident nepregătit, e un discurs care, citit poate fi la marginea unei îngăduințe stilistice. În regim de oralitate, e un dezastru, fiindcă lizibilitatea enunțurilor (capacitatea unui text de a fi înțeles la o primă lectură sau audiție) e minimă. Ca să nu mai vorbim de fractura logică a mulțumirilor anticipate! În politică, o asemenea naivitate se poate explica așa: e ca și cum ai mulțumi funcționarei de la un ghișeu  al Loteriei Naționale pentru că vei câștiga marele premiu.

Sigur că acest fragment nu e mostra cea mai nefericită pe care puteam să o aleg. Ne amintim celebrul său angajament într-un discurs mereu citat în care domnul Antonescu era „frate” nu cu codrul, ci cu profeția electorală:

„Eu nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi nouă milioane de români curați, în lumină, în picioare.”

Meditând nițel la cele 9 milioane de români, ne și imaginăm cum toți votanții ar fi fost taman ieșiți de la duș, spreiați, cu un neon îndreptat special înspre ei și refuzând statul jos sau, cum se spune în Oltenia, statul ciuci. Trei atribute penibile – „curați, în lumină, în picioare” – ce bau buzna mai degrabă dinspre discursurile unui Cațavencu!

Domnul Antonescu, de asemenea, obișnuiește, să vorbească tot mai des despre „popor”, „români”, „noi”, „voi”. Exact subiecții preferați ai demagogiei propagandistice comuniste.

Jurnalismul modern ridiculizează un asemenea discurs atrăgând atenția că, vorbind despre Everybody, vorbești despre Nobody!

Sigur, într-un exces de cuvinte – după cum spuneam – ce trimite la un clasic articol scris de Titu Maiorescu acum o sută și ceva de ani: Oratori, retori și limbuți. Sau la Beția de cuvinte.

Într-o formulă a lui Sir Winston Churchill, Domnul Antonescu reușește o performanță rară: concentrează minimum de informație în maximum de cuvinte!


Acest articol a fost publicat în Politice și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la De ce domnul Crin Antonescu nu prea e orator

  1. ofelia spune:

    Tot mai mult isi da Crinishorul de…balta cu stingu-n dreptul !
    A atins culmea deunazi cind explica …firescul prezentei lui Gigi Becali in PNL. Ca fosta simpatizanta PNL ( am purtat cindva dupa ’90 cu…vitejie chiar si o…insigna ) ,ma simt….tradata . Nu ca imi faceam mari iluzii dar…..haida de ! GIGI BECALI ?????
    Pai gigi becali e similar cu…simona senzual, mai nush care…buruiana, a pardon sinziana ! A si aparut in seara asta cu…sacou mov, cravata in dungi tot…mov, gesticulind precum un copil hiperkinetic si jubilind ca o persoana ce deja si-a vazut ‘dovlecii in caruta ” ! Pai chiar ii are , in carutza …PNL-ului……Teama mi-e ca i se va rupe osia carutii de greutatea ‘dovlecilor’ lui gigi! Si nici ca o sa-mi para rau !

  2. Ioan T. Morar spune:

    Crin, dublul repetent, a ajuns în faza în care ar putea justifica orrice în stilul lui bombastic-lăcrămos. Dacă i s-ar cere (sau i s-ar da, că înţeleg că ia!) ar fi în stare să justifice actiunea lui Rîmaru, de pildă. Firescul ei, naturaleţea ucigaşului, dorinţa lui de iertare şi, în final, prezenţa lui pe listele PNL, ca formă a pedepsei şi a iertării. Joacă la cacialma, după cum s-ar exprima cei cu care-şi perde nopţile.

  3. Ioan T. Morar spune:

    Ne mişcăm şi noi mai cu talent la moderare? Stă un comentariu la dospit de ieri!

  4. Marcel Tolcea spune:

    Domnu Morar, de unde atâta moderare în România? În plus, v-am verificat dacă nu sunteți criptobecalinez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *