Dragă Victor,
Am chibzuit îndelung înainte de a-ți adresa public aceste gânduri fiindcă este foarte posibil ca lumea care ne cunoaște pe amândoi să vadă în gestul meu o frustrare pricinuită de felul în care am fost dat afară de la conducerea Muzeului de Artă Timișoara în anul 2013.
Mărturisesc că încă resimt o asemenea frustrare, dar nu din pricina modului în care s-au făcut comisiile, s-au elaborat referatele sau, mai apoi, au fost inventate criteriile pentru ca Tu să ocupi postul. Reamintesc — pentru analele unei comice miniistorii a Infamiei —, că, pentru a te putea înscrie la concursul pentru ocuparea postului de manager al Muzeului de Artă, trebuia să fii absolvent de Istorie și, evident, conducător de doctorat. Nu însă despre tot acest spectacol prost este vorba acum. În fond, tu ți-ai plătit postul, cocoțat, cu gentuța, la 50 de grade C, pe scena din fața Muzeului alături de Crin Antonescu. Și, sincer să fiu, prețul mi se pare corect. La fel, consider nu doar că era firesc, ci sper și că am binemeritat să fiu dat afară de cei care au făcut praf ICR-ul, au mazilit Avocatul Poporului, ambasadorii și consulii eficienți, au cocoțat impostori ș.a. Era firesc să plec de acolo, fiindcă eu, în loc să îmi țin gura, am scris cam rău despre Ponta, Antonescu, Șova, Marga sau cine mai știe ce alte figuri dispărute, între timp, fie în ridicol, fie în alte anturaje mai puțin frecventabile.
Tocmai fiindcă mi s-au îndeplinit aproape toate profețiile politice, nu istoria plecării mele de la Muzeul de Artă mă determină să îți scriu acum, ci un gest incalificabil de-al tău ce îți pune sub semnul întrebării o îndelungată și apreciată activitate a ta de istoric: în volumul recent apărut sub egida Muzeului de Artă Timișoara, dedicat lui Ștefan Bertalan și coordonat de tine, faci din nou tabula rasa cu trecutul recent al instituției. Mai exact, arunci în uitare fix șapte ani și o mulțime de oameni competenți, inclusiv pe cei care au scris și acum!
Am scris, „din nou”, fiindcă ce altceva să cred atunci când expoziția dedicată lui Bertalan din 2012, la care a participat și artistul, e trecută sub o grea tăcere. Și cu o nefirească lipsă de grație din partea unui homo europaeus, așa cum te știam cu toții pe-aici. Am scris „din nou” fiindcă, înainte de toate, e incalificabil de nepoliticos, dragă Victor, pentru un savant ca tine, să ștergi, de pe pagina de internet a instituției, absolut toată activitatea Muzeului de Artă de înaintea „descălecatului” tău!
Drept pentru care, în aceeași paradigmă rolleriană a istoriei fardate, îți reamintesc și că, în 2015, ai găzduit exact aceeași expoziție Dali pe care eu am adus-o în 2007. În cazul meu, fără costuri ale instituției, în sponsorizarea regretatului Sergiu Știrbu, cândva apropiat ție. Măcar de dragul lui puteai să amintești că acel Dali a mai fost pe acolo!
Nu mai vreau să intru în amănunte cu așa-zisa premieră a expoziției de aerografii Rembrandt, de pildă, fiindcă știi foarte bine că aia, da aia, este o glumă muzeală față de gravurile Rembrandt din colecția Oprescu a Bibliotecii Academiei, pe care timișorenii le-au văzut înainte de 2015! Așadar, în numele unei vechi amiciții intelectuale, te rog să îți remediezi aceste fracturi ale istoriei factuale. Nu din perpectiva istoriei conceptuale, ci din perspectiva unei banale onestități istorice pe care o teoretizezi strălucit.

(Text apărut în revista “Orizont”, nr. 2, februarie 2016)