Scurt tratat despre iubire, bere, cauciucuri, Dry Cooker și Prigoană

Asemenea berii, iubirea poate fi sau nu pasteurizată.

Asemenea caucicurilor, iubirea poate fi sau nu reșapată.

Sunt cazuri celebre în toată istoria lumii de acest fel, însă, din păcate, doar separat: iubirile pasteurizate nu se prea amestecă cu cele reșapate. Și invers, ca să întrebuințez o figură retorică din arsenalul crinian-antonesc.

Și totuși, România contemporană tuturor cu românii curați, în lumină și în picioare ne oferă un exemplu ce aduce și ceva în plus celor două ipostaze ale iubirii: Pașteurizarea!

Ați ghicit, da, este vorba despre cuplul Prigoană-Bahmuțeanu care, de Paște, iată, a confirmat, a câta oară, că este un cuplu pasteurizat și rererere-șapabil.

Sincer să fiu, eu presimțeam că așa se va întâmpla!

De câte ori o vedeam pe Bahmu că, în ciuda separațiunii, gătește tot la două oale Dry Cooker, îmi ziceam că nimic nu este încă pierdut.

Așa că acum aștept o nouă nuntă cu Dry Cooker naș mare și muzică dată la Maximus!


Un comentariu la „Scurt tratat despre iubire, bere, cauciucuri, Dry Cooker și Prigoană

  1. De ce sunteţi rău, mai serveşte şi doamna o prigonadă… 🙂

Comentariile sunt închise.