Sunt mândru că sunt român, dar România e tot mai puțin țara mea

Fiecare zi națională înseamnă, pentru mine, irosirea a încă unei ocazii de a fi mândru că trăiesc în România.

Pornind chiar de la semnificația momentului. Ce zi națională e aia în care minoritatea cea mai numeroasă a țării se află în postura de a se bucura, chipurile, de un moment dureros al istoriei ei?

Știu că ați tresărit deja și că, în intimitatea gândurilor Dv., unii vor prearticula un gând despre faptul că EI, adică maghiarii, trăiesc în România și că, pe cale de consecință, trebuie să se conformeze situației. Iertată fie-mi comparația, așa ceva mi se pare a fi și un reflex de tribună de fotbal, și o eșuare definitivă în apele tulburi ale înțelesului de „a fi român”. Confuzia dintre etnicitate și cetățenie despre care e vorba, e toxică și rescrie încă mai apăsat decât o fac topometrii granița cu Spațiul Schengen. De fapt, cu lumea civilizată.

Ca să fiu sincer până la capăt, îmi cam displac zilele naționale ce scurmă belicos în gunoiul istoriei. Pe de o parte, asemenea momente emoționale întrețin o fantasmă și acutizează frustrările, pe de altă parte manipulează. Mai întâi, fiindcă distrag atenția de la problemele reale, acute, iar apoi fiindcă teleportează furia, agresivitatea față de adevărații vinovați într-un niciunde istoric unde zăngănesc săbii și paloșe.

Nu întâmplător asemenea zile festive adăpostesc, la pieptul neprihănit al sărbătorii, Parada Militară. Care, iată, în acest an, a fost cea mai costisitoare din ultimii  trei luștri. (Un lustru = 5 ani!)

De fapt, o paradă de un ridicol mizer pentru o țară ce nu are bani să crească alocațiile pentru copii nici măcar cu un leu! Drept pentru care cred că a fost o cheltuială complet inutilă și fanfaroană. Un fel de „pițiponcism” ( scuzată-mi fie barbaria) la nivel înalt unde locul telefonului mobil de fițe a fost luat de parada militară.

Probabil că

Sunt mândru că sunt român fiindcă lichidul amniotic al ființei mele, după naștere, a fost limba română.

Sunt român fiindcă înțeleg lumea prin limba română și, de fapt, e tot ceea ce știu.

Trăiesc, în sens economic, predând limba română a jurnalismului și a comunicării persuasive.

Sunt un fel de inginer de limba română.

Lăcătuș, electrician, mecanic, zidar poți fi dacă ai dexteritate, adică mâini bune.

De limba română, ca, de altfel, de orice limbă, te poți ocupa doar dacă spațiul dintre bazin și cap îți este ocupat definitiv de cuvinte.

Cu alte cuvinte, dacă ești ocupat de cuvintele limbii tale.

Cât privește România mea, lucrurile nu stau deloc cum s-ar cuveni de Ziua Națională.

România mea, de prea multă vreme, seamănă cu un liliac. Cu un liliac adomit.  Cu capul în jos.

O Românie a valorilor inversate. În care nici Caragiale, nici Enescu, nici Eliade, nici Cioran, nici Brâncuși, nici Lazăr Șăineanu, nici Celibidache nu se pot întoarce acasă.

Păcat de românii României care, iată, au o sărbătoare națională doar a românilor etnici, nu și a tuturor românilor cetățeni!

 


Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

9 răspunsuri la Sunt mândru că sunt român, dar România e tot mai puțin țara mea

  1. wally spune:

    Trist dar adevarat si sincer ma regasesc in textul de mai sus!!!! toate cele bune si sanatate ¨ ïnginere¨!

  2. Norbert spune:

    da sunt mandru ca sunt roman cand am auzit despre Enescu din gura lui Yehudi Menuhin : ” Fata de profesorul meu Enescu eu sunt doar un lautar”, sau cand am auzit in Franta ca Brancusi este un artist genial francez, sau cand aud si acum in München ca Celibidiche este cel mai mare artis ce la avut Filarmonica din München

  3. eugen chirovici spune:

    Sunteţi modest – nu Lăcătuş, ci Hagi, nu, de fapt Messi, domnule Tolcea!

  4. eugen chirovici spune:

    Scuze, reiau:

    Sunteţi modest – nu Lăcătuş, ci Hagi, nu, de fapt Messi, domnule Tolcea! Şi nu mâini bune, ci picioare. Pentru inginerul de limba română Marcel Tolcea (şi nu numai) cred că sunt mai bune picioarele; la spinare, evident! :)

  5. Radu Tinu spune:

    Monser , din pacate, ai dreptate…in 30 noiembrie ,dimineata , am traversat Timisoara, pe ruta Ghiroda-giratoriu Sagului si inapoi pe calea Buziasului -Mosnita , Lugoj, Muntele Mic…am numarat 19 drapele ( cu al meu ) nationale arborate de ROMANII din zona…putin, jalnic de putin..si cand ma gandesc ca niste venetici ajunsi in USA il poarta pe cel cu stele si pe chiloti…………..ma gandesc la ROMANIA valorilor inversate.

  6. adi spune:

    Aproape de acord cu tine Marcele. Sunt roman dar nu sunt mandru de asta, pentru ca Romania nu mai poate fi tara mea, nu ma poate reprezenta la modul cum se prezinta! Si asta nu pentru ca nu as vrea, ci pentru ca structura ei actuala, cu toate valorile inversate este o tara pentru cei ce au facut-o sa fie asa cum este ea la ora asta si care se simt bine in ea! Eu unul nu ma simt bine si nu ma identific cu aceasta gluma de tara.

  7. Filip Teodorescu spune:

    Totuşi, cu ce tupeu se exprimă aici securistul radu Tinu? Vedeti, România e tot mai mult a lor decît a noastră. România valorilor inversate de Securitate e mai vie ca oricînd. Ruşine, Radu Tinu!

  8. Radu Tinu spune:

    Lui “Filip Teo”, ba belitule(banuiesc ca nu sti cine folosea aceasta forma de exprimare si iti spun IO -un mare ROMAN ,Marin PREDA, intai si prima data ai curajul si spune cum te cheama, in rest… , esti prea mic pentru a-ti raspunde……………..

  9. m. gaster spune:

    Bine zicea badea Ion. D. Sîrbu, România este sub o ocupaţie internă. Devine încet un mare Isarlâk în care Cioran şi Eliade sunt ataşaţi la butonieră, ca podoabă, dar nu prea citiţi, în care nostalgicii tricolorizării excesive a spaţiului public glăsuie lăcrămos şi plini de veneraţie faţă de marii înaintaşi transformaţi în brand! Şăineanu, Gaster, Berman ş.a. trebuie “aduşi” acasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *