Șutim o reformă? În loc de Programul Prima Casă, ia băgați Programul Primul Picasso!

După ce hoții din România au șutit olandezilor, în mai puțin de 60 de secunde, 7 tablouri de milioane de euro, impresionismul occidentalilor despre noi s-a multiplicat la cubism!

După era primitivă a datului cu jula, numită julasic, iată că românul a trecut cu brio în era furatului simezozoic, adică a furatului de pe simeze.

Și lucrurile nu se opresc aici!

Din mărturiile rafinaților pinacotiști prinși de Poliția română aflăm că, de fapt, ei nici nu știau ce înstrăinează!

Astfel, unul dintre ei a și spus că numele autorului unei pânze, Matisse, seamănă cu Matiz.

Ei bine, nu vă grăbiți să vă dați mai deștepți. Sau mai culți!

Asemenea confuzii există și în lumea fotbalului, unde nici până astăzi nu e prea sigur dacă în meciul Toulouse-Lautrec bate Toulouse!

După cum, la fel de amețitor ambiguă e formula Prima Casă  în cazul lui Năstase Șase Case.

Evident, cu gândul la el am propus social-democrației noastre de salon un program de colecționari: Programul Primul Picasso!

Sau, cu gândul la alt spaniol: Dali clasei munșitoari, cum ar grăi Doamna Pivnișeru.

 


Un comentariu la „Șutim o reformă? În loc de Programul Prima Casă, ia băgați Programul Primul Picasso!

  1. Păi, tot cu gândul la Năstase, să notăm că omul sfincţeşte locul; adică se speteşte el ce se speteşte, da’ până la urmă îi iese, nu?

    Iar cu gândul la românaşii din Olanda, să notăm şi că locul tâmpeşte omul: să te duci tu cu toată famiglia la Modigliani, să pleci de-acolo în 60 de secunde ca să-i dai pe Picasso, Matisse, Touluse-Lautrec şi alte suflete gingaşe pe mâna gorilei lui Botezatu şi – finis coronat opus – să-ţi pară sincer rău că n-ai ars “cârpele” (“mai bine le ardeam, ce bine dacă le ardeam!”) – rămâi tablou, nu? Vă daţi seama ce dramă când află marele colecţionar El Însuşi toate astea, nu-i mai arde să sfincţească nimic!

Comentariile sunt închise.