Alexandru Arșinel a împrumutat un rinichi de la Nicolaescu sau de la Arafat?

România TV prezintă cu insistență un caz  ce pare sortit doar să ni-l înfigă mai adânc în simpatie pe actorul de revistă Alexandru Arșinel.

După ce aflăm că Profesorul universitar Mihai Lucan i-a transplantat acestuia un rinichi, urmează o declarație interesantă

“Maestrul Arşinel a fost operat pe datorie. Ăsta este adevărul pentru că banii din partea a doua a anului nu au fost primiţi de Institutul de Transplant din Cluj, deşi noi am făcut în continuare transplante, ajungând la 125 de transplante renale, anul acesta”.

Cu alte cuvinte, Ministerul Sănătății și cei doi stăpâni de acolo, Arafat și Nicolaescu — exact în ordinea aceasta! — sunt atacați la baionetă de postul TV al PSD-ului!
Lucrurile sunt însă mai complicate decât par, fiindcă Programul Național de Transplant a primit zero bani și la rectificarea bugetară! Ceea ce îl face responsabil chiar pe Victor Ponta!
Lucrurile sunt foarte complicate fiindcă cineva, totuși, trebuie să plătească acest transplant, fiindcă, așa cum a descris Profesorul Lucan, ar fi trebuit transplantați pe datorie absolut toți cei în suferință.
Lucrurile sunt încă și mai complicate, fiindcă transplantarea lui Arșinel arată că nu există egalitate în fața bolii!
Și că putem presupune că alți bolnavi au murit sau sunt în suferință fiindcă nu au vizibilitatea lui Arșinel.
In fine, uite cum un rinichi te poate face de rahat și nu de ceea ce te aștepți de la el, fiziologic!

La pauză, în meciul Cioabă-Ștefănescu, e 1-0!

Am scris de câteva ori aici, pe blogul La Tolce Vita, despre ritualurile păgâne ale „consumării” televizive a cadavrului de vedetă.  (http://marceltolcea.ro/madalina-manole-si-chupacabra-catodica/)

Nu am scris încă despre concurența mortuară care, iată, din păcate, ne-a oferit o mostră de concurență a durerilor, a ierarhiilor thanatice: cine ia caimacul audienței atunci când mai apare un dispărut de notorietate națională?

Cum s-a întâmplat cu dispariția fulgerătoare a marelui fotbalist Costică Ștefănescu. (Apropo, Costică, Gigi sau Nelu nu se prea potrivesc în asemenea cazuri!)

La o primă vedere, e destul de ciudat să constați că dispariția Regelui Cioabă este mult mai mediatizată decât cea a lui Ștefănescu.

La o doua privire însă, răsufli ușurat: normalitate ar consta într-o mediatizare sobră, departe de orice informație laterală, tendențioasă, rău-voitoare sau de fapt divers.

Familia fotbalistului Ștefănescu a refuzat să comenteze sau să apară în diverse contexte de — iertați-mi comparația — antiBingo/Bingo de Doliu.

Ceea ce mă nedumerește însă în cazul de față este că  televiziunile nu au găsit răgazul de a îi acorda lui Ștefănescu măcar o jumătate de ceas de imagini cu meciurile sale, cu rememorări ale fotbaliștilor de atunci, cu un text din Chirilă sau Ioanițoaia.

În termenii darwinismului de share, un lucru a devenit clar pentru mine cu privire la comensurarea audienței la morții multiplii: cine moare primul ia tot caimacul!

Îmi cer iertare pentru gândul impiu, dar mă rog lui Dumnezeu ca marele actor Radu Beligan să nu plece definitiv dintre noi după — să spunem — Alexandru Arșinel.

Fiindcă românii chiar nu ar mai înțelege nimic!