Am să vă rog să mă iertați că sunt lipsit de pietate, dar mi se pare jenant și jignitor să îl deplângi pe Sergiu Nicolaescu așa cum ai deplânge un geniu al cinematografiei românești.

Asemenea lui Păunescu – dar mult mai puțin talentat -, Nicolaescu a fost un rapsod al naționalismului ceaușist, un rapsod al al falsului antisovietism cu filmul Dacii, un falsificator al istoriei românești din anii de după 1944.

A putut să facă tot atâte filme cât dorea, fiindcă nu a deranjat cu nimic minciuna propagandei. Și-a inventat o disidență, el, cel care a scuipat pe obrazul partidelor istorice ale României în tot soiul de producții mincinoase, kitschioase și răsuflat patetice.

De fapt, a fost regizorul oficial al ceaușismului, așa cum Leni Riefenstahl a fost regizorul lui Hitler. Cu unica diferență că Leni a fost un uriaș talent.

Sigur că a avut milioane de spectatori, fiindcă a făcut un cinematograf pentru mase: simplificator, fără tensiune sau miză, cu risipă de cai și de gloanțe, maniheist, cu replici de un uriaș umor involuntar (un fleac, m-au ciuruit!).

Așa „mare” cum a fost, nu a obținut niciun premiu internațional de prestigiu.

Nici măcar nu a intrat în vreo selecție! Zero absolut!

Dimpotrivă! A făcut tot ce i-a stat în putință să blocheze accesul la fonduri tinerilor regizori care nu doar au confirmat, ci și au dus filmul românesc în marea sală a filmului internațional.

În rest, a murit un om pe care îl plângem. Și un penultim propagandist pe care îl semnalăm.