O gravă discriminare a electoratului absent

Noua configurație turistică a României a pus în evidență un turism de fantă asemănător doar turismului italian de bazin în anumite orașe de frontieră.

Să mă explic; așa cum bărbații italieni vin, în week end la Timișoara pentru că există o prostituție ieftină și de calitate, anumite localități din Muntenia au avut votanți-turiști fiindcă fantele urnelor de vot au fost larg deschise special pentru ei.

Acest fenomen însă a creat o discriminare teribilă, asupra căreia electoratul absent probabil că va atenționa avocatul poporului sau chiar CCR:

Cei care nu au votat au putut face asta o singură dată, câtă vreme cei care au votat au putut face asta și de două sau chiar mai multe ori.

Cu Șova, Dana Grecu, Gâdea și Ghișe de partea noastră, am putea obține obține încă 2-3 absențe care ar determina o cu totul altă configurație demografică.

P.S. Dacă nu citiți acest post încă de 3-4 ori, trec și eu de câteva mii de (non)postări unice.