Traian Băsescu – portret de etapă

Cât a fost președinte, Băsescu a semănat tulburător cu ciorba de burtă.

Vreau să spun că „religia” ciorbei de burtă împarte posibilii consumatori în două categorii mari, late și ireconciliabile: cei care o adoră și cei care o detestă. Consumatori neutri de ciorbă de burtă nu există, după cum nu au existat nici raportări neutre la Băsescu. Acest fenomen s-a modificat însă după ce Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni. Au apărut tot mai multe voci — dintre cei care l-au susținut chiar accentuat altădată — care i-au reproșat diversele ieșiri din ultima vreme, cu osebire pozițiile față de arestarea Elenei Udrea. Unora, printre care și moderatorului emisiunii de vineri seara de la Realitatea TV, O. Hoandră, asemenea abordări li s-au părut apostazii grave, trădări odioase. Cred că avem de-a face cu o neînțelegere de fond a problemei Băsescu, nu a așa-zisului „băsism”.

Intelectualii care l-au sprijinit pe Băsescu în cei 10 ani de mandat au făcut acest lucru nu pentru persoana Traian Băsescu, ci pentru instituția Băsescu. O instituție despre care, în momentele de cumpănă ale vieții politice românești, aceștia au considerat că a făcut ce a trebuit, a reacționat cum se cuvine la toate derapajele și a pus corect marea majoritate a diagnosticelor. (Mă așez și eu în lista asta, dacă îmi permiteți, pentru a nu fi acuzat de amnezii!)

Vă reamintesc, la capitolul diagnostice exacte: Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu, Norica Nicolai, Crin Antonescu, foști tovarăși de drum, sau Radu Duda. Tot ce a spus despre unii, încă de acum 10 ani, s-a adeverit cu vârf și îndesat.

Eșecul cel mai neplăcut, în relația cu personalitățile Românie, în opinia mea, a fost cel privitor la Regele Mihai. Știa foarte bine că Principele Duda era responsabil cu pesederizarea și voiculescianizarea Casei Regale.

Iar eșecul moral, în același registru, ar fi diabolizarea lui Vasile Blaga. Cel care, țin să reamintesc aici, a fost artizanul și al ultimei sale realegeri și al susținerii sale din referendumul suspendării.

Și, desigur, atacurile nedrepte la Monica Macovei!

Asta la capitolul negare. La capitolul supraapreciere, de două ori Elena. Și-a împins fiica cea mică să intre în politică, iar Elenei Udrea i-a întreținut impresia că va ajunge președinte al României. Dacă eroarea axiologică EBA este pe deplin explicabilă în cazul unui tată marinar care și-a văzut copiii o dată pe an, în cazul Udrea cred că a funcționat un complex mixt, tip Pygmalion-Geppetto. Numai că, din păcate, Galateei aruncate pe piață i se vedeau și sforile, și rumegușul…

Greu de suportat au fost și ieșirile sale nepoliticoase, chiar bădăranești. Cum a făcut și aseară, când a suprareacționat chiar și față de cine nu îl ataca. (În paranteză fie spus, cel mai tare l-a enervat la culme faptul că lui Gușă i se făcuse milă de el sau, mă rog, simula excelent acest lucru! Și, mai ales, știa că Gușă, la rându-i, știa!)

Toate aceste ultime reproșuri — evident gândite sau formulate și de susținătorii săi — își pierdeau din vehemență fiindcă Băsescu a fost suprapus imaginii Dușmanului de moarte al marilor hahalere: de la Dan Voiculescu, la Adrian Năstase, la Sorin Ovidiu Vântu, la Hrebenciu, Mazăre ș.a.m.d. Faptul că, în ultimele luni, DNA-ul nu a avut nevoie de binecuvântarea sa nu îi știrbește deloc din merite. Detractorii lui Băsescu nu pot nega schimbarea completă la față a Justiției în România și, atunci când spun că nu lui i se datorește asta, vă îndemn să rememorați toate inițiativele USL-ului minunat, ale PSD-ului de Antena 3. Nu știu unde am fi fost dacă nu striga Băsescu atunci. Dar vă îndemn și să reflectați la următorul paradox: ce sens ar fi avut să se împotrivească porcăriilor legislative ce avantajau infractorii dacă el ar fi știu de marele jaf al lui Udrea-Bica-Cocoș? În acest tip de reacție kamikaze, oare nu a acționat așa împotriva propriilor prezumtivi protejați? Întreb, nu spun că nu a știut. (În treacăt fie spus, după ce ne-a dat impresia că știe tot, acum aflăm că a știut tot numai despre adversarii săi, ceea ce îmi dă un sentiment de autodiscriminare…) De asemenea, tot pour la bonne bouche, vă îndemn să vă amintiți, de pildă, cum procurorii adriannăstasieni cătușau ciuvicul direct în sălbăticie, adică în stradă.

Dar, pentru mine, dovada cea mai clară că Băsescu nu a fost susținut sau admirat ca persoană a fost reacția de susținere a Domnului Pleșu în momente de cumpănă pentru Băsescu și nu numai. Care, spre deosebire de ambițioasa Doamnă Săftoiu, nu a încurcat borcanele și a separat persoana de funcție, de rol.

În fine, încerc să schițez un răspuns cu privire la „apostaziile” unor foști susținători, între care și articolul Doamnei Andreea Pora.

Opinia mea este că susținătorii lui Băsescu au fost/sunt de mai multe feluri și (fiindcă) provin din perioade diferite. O categorie a reprezentat-o nucleul dur, anticorupție, reprezentat, mai ales, de susținătorii Doamnei Monica Macovei. O parte din ei s-au pierdut odată cu despărțirea provocată a Dnei Macovei de Băsescu, o parte a rămas din cauza lipsei de reactivitate a Președintelui Iohannis. O altă categorie de băsiști este cea a intelectualilor vizibili mediatic. Ei au îmbrățișat cauza fiindcă Băsescu a saturat cel puțin două expectații: condamnarea oficială a comunismului și patronajul discret al Institutului Cultural Român, evident cea mai eficientă instituție diplomatică a României din toate timpurile. Din rândul acestor două categorii s-au recrutat și așa-zișii detractori recenți ai lui Băsescu. Fiindcă pariul pe Băsescu al acestor susținători a fost unul întemeiat pe valori, și nu pe angajamente. Iar distanțarea de Băsescu a devenit previzibilă încă din clipa în care acesta s-a despărțit de companionii de drum. Și iremediabilă în clipa în care Traian Băsescu a dat semne că nu mai este consecvent cu ceea ce el a dorit să pară. O asemenea reacție e de regăsit la finele oricăror relații pasionale, ceea ce indică limpede faptul că raportul iubire/încredere – dezamăgire  este direct proporțional. Nimeni dintre jurnaliștii sau personalitățile publice nu s-a arătat dezamăgit/ă de vreun Năstase, Geoană, Dan Voiculescu, Gigi Becali sau Ponta din simplul motiv că NIMENI nu și-a pus încrederea în ei. Dezamăgire a fost Domnul Emil Constantinescu, o imensă dezamăgire este Domnul Victor Ciorbea. În plus, acești intelectuali sau oameni de presă nu sunt în situația de a-și acoperi complicități murdare cu Băsescu, așa cum încearcă întruna antibăsiștii. Nici Doamna Andreea Pora, nici alți jurnaliști care critică acum poziții ale lui Băsescu nu sunt deloc în situația penibilă a unui — iertată-mi fie comparația! — Adrian Păunescu, rămas consecvent cu ceaușismul. Toți „băsiștii” au apărat atitudini politice ale lui Băsescu, nu pe omul Băsescu, în vreme ce Adrian Păunescu nu a ales să rămână legat de cadavrul lui Ceaușescu, ci a fost obligat la un asemenea gest de chiar slugărnicia faptelor sale.

În fapt, disprețul cu care unii jurnaliști îl aruncă peste scrisul celor care au apărat pozițiile lui Băsescu mai are și un avantaj mai puțin vizibil: le ascunde acuzatorilor iremisibila demisie morală cu care au întâmpinat, în numele urii față de Băsescu, instaurarea dezastrului numit USL! Le ascunde triumfalismul cu care au cauționat distrugerea ICR, destrămarea corpului diplomatic și consular. Sau cauționarea celui mai imund post TV care a adâncit iremediabil analfabetismul politic și ticăloșia populistă: Antena 3!

(Apropo de remarca lui Traian Băsescu de aseară, oricâte lucruri am putea reproșa Realității TV, asemănarea cu Antena 3 e și nedreaptă, și răuvoitoare, și antiproductivă! Ea se întâlnește tulburător cu adăugarea postului B1, de către useliști, de câte ori venea vorba despre derapaje. Or, cu excepția emisiunii lui Banciu — un antimodel de deontologie jurnalistică –, execuții publice, atacuri în haită sau isterii, nu am văzut la B1.)

Nu în ultimul rând, aș vrea să le adresez o întrebare retorică celor care se miră de „inconsecvența” actuală vizavi de Băsescu. Ați auzit, citit, văzut vreo umbră de reproș adresat/ă lui Dan Voiculescu în gurița unui Gâdea, Ursu (până aici se potrivește diminutivul!), Badea, Ciuvică, Grecu? Nu? Păcat. Poate că atunci ar deveni nițeluș, foarte nițeluș credibili. Până atunci, sunt doar slugi.

Iar la final, o calmă constatare despre emisiunea de la Realitatea TV:  Dom Președinte are sistemul nervos tot mai nervos.

 

Iohannis a făcut primul pas către Cotroceni. Băsescu, tot către Udrea?

Nu cred deloc că li se poate imputa alegătorilor prezența slabă la vot! Mai întâi, fiindcă absența de la vot exprimă o atitudine.

Iar dacă eu, de pildă, mi-am exprimat o atitudine prin absența de la referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu, nu înțeleg de ce, acum, aceeași atitudine nu ar fi la fel de valabilă.

Un cetățean nu votează din obligație, ci din convingere. Nu votează împotriva cuiva — a PSD-ului, de pildă –, ci pentru ceva, cineva. Așadar, oamenii nu au ieșit la vot fiindcă nu au primit niciun mesaj consistent. Mă refer aici la electoratul dreptei care, în plus, a fost total turmentat: simpatizanții liberali l-au avut, la ofertă, pe Mircea Diaconu, recent martirizat și cu avantajul de a fi antibăsist feroce; băsiștii s-au văzut trezit  udrea-iști, ceea ce, să recunoaștem, nu e deloc același lucru cu a fi băsist. Una peste alta însă, dacă adunăm voturile pentru PDL și PMP, obținem un onorabil 20 de sută. La fel, liberalii obținut un scor aproape de 20 la sută dacă adunăm 4-5 procente din voturile obținute de Mircea Diaconu.

PSD-ul părea să fi obținut un scor excelent aseară, undeva la 43 de procente, dar dimineața i-a retezat lui Ponta mai toate speranțele: 37 % nu este un scor de bun augur pentru prezidențiale. Așadar, nu prea putem vorbi despre surprize, ci, mai degrabă, despre clasări sub așteptări.

Singura surpriză mi se pare scorul lui Mircea Diaconu, un produs electoral ce pune laolaltă imaginea sa de actor, campania Antenei 3 și, mai ales, neîncrederea tot mai accentuată a opiniei publice în partide. Cred că înțelegerea acestui fenomen l-a îndemnat și pe Iohannis să demisioneze din funcția de vicepreședinte PNL pentru a se poziționa mult mai bine în poziția de candidat independent la prezidențiale. Unde va fi preferatul Ardealului și al marilor orașe! Revenind la buimăceala Dreptei, cred că primul lucru care ar trebui făcut este să se renunțe la identificarea partidelor democratice sub sigla unei așa-zise Drepte. Mai întâi, fiindcă Dreapta este un cuvânt și neînțeles de electorat, și cu o ereditate destul de confuză, ce poate fi ușor manipulat de Stânga. Apoi fiindcă Dreapta nu acoperă ceea ce ar fi o asemenea posibilă alianță.

Asta în ceea ce privește perecepția simbolică.

În ceea ce privește morala acestor alegeri, pentru mine este foarte clar că prezența în prim-plan a Elenei Udrea la PMP va fi de rău augur pentru votanții lui Traian Băsescu. Problema PMP-ului nu a fost că PMP ar fi perceput ca partidul lui Traian Băsescu, ci că este perceput ca fiind partidul Elenei Udrea. Poate că Traian Băsescu se gândește să devină liderul PMP, dar a nu transmite acest mesaj e un semn că proiectul său se referă mai degrabă la candidatura la prezidențiale a Doamnei Udrea. Or, un asemenea gest, în opinia mea, ar consemna ieșirea definitivă din politică a lui Băsescu. Fiindcă alternativa sa e foarte simplă: ori câștigător în politică, ori cu Udrea în prim-plan! După cum o reapropiere a lui Traian Băsescu de PDL  este poate încă mai importantă decât coagularea dreptei, dintr-un motiv cât se poate de banal: e nevoie de infrastructura pedelistă din teritoriu, acolo unde partiduțele noi nu prea există în teritoriu, iar strategiile pe termen mediu (24 de ore) au aroma cafelei din cafenele.

Așadar, nu a fost chiar atât de rău cum părea aseară, dar mă sperie gândul că ar nevoie de un dezastru tip Pearl Harbour pentru a se coaliza cu cei care acum stau buimaci lângă poneii de plastilină ai propriilor statui ecvestre!

Despre adolescență, parașute și parașuți. Băsescu și Ponta

Să vedem cum stăm, în ultimele zile, cu afișarea în public a principalilor actori politici:

Băse, „un adolescent târziu”, se pozează cu Udrea și cu tricoul PMP-ului, pe plajă.

Să recunoaștem, e cam ridicolă postura și, asemenea tuturor gesturilor băsesciene, e și unul încărcat cu o polemică implicită: acum, față de PDL.

Ponta, după ce s-a cam băsit la „finețea” aluziilor și s-a referit la Udrea cu aluzii parașutistice, s-a afișat la Cosntanța cu Mazăre.

Despre care nu e prea riscant să spui că este un fel de Lider Maximo al parașutelor și al peștilor din Constanța.

Ei bine, faptul că Prim-ministrul se afișază cu un asemenea cioban Ghiță al țâțelor și feselor de litoral, nu e prea grav. E doar penibil.

Grav, de fapt gravissim e că Radu Mazăre are mari probleme cu o Doamnă legată la ochi: Justiția.

Or, Premierul, fost procuror, îl susține public pe un ipochimen cu mari bube în Justuție și, în același timp, are tupeul să vorbească despre „justiție băsistă”.

Așadar, Băsescu susține un partid și o femeie, în vreme ce, Domnul Victor Viorel sprijină un posibil infractor.

Evident că în această ecuație Băsescu e și ridicol, și dictator! Poate ar trebui din nou suspendat!

Evident, Victor Viorel e un mare caracter! Ca de fiecare dată, Ponta își apără membrii de justiție care are două mari probleme: arestează și e băsistă.

Fiindcă Mazăre e un Robin Hood de Madagascar.

Ceea ce mă miră la finul simț de observație al Premierului este faptul că încă ignoră adolescentismul de PC al Mazărelui.

PC nu este de două zecimale al lui Dan Voiclescu, ci înseamnă Puțoi de Club.

Aici, normele internaționale acceptă ca vârsta unui asemenea specimen să se lălăie până la maximum 35 de ani.

Or, Răducu senior, dragă domnule Victor Viorel, bate în 46!

Și Doamne ferește să îi facă Răducu Junior un nepoțel, că ne trezim, lângă Mamaia, cu o stațiune ce va purta cu mândrie numele de alint al primarului bunic-fericit: Tataia.

Doamna Elena Udrea și blugii

Doamna Elena Udrea a devenit, în ultimele luni, un personaj atât de important în politica românească încât eu cred că mandatul simbolic al Domniei sale tocmai s-a terminat.

Ca pată de culoare dotată cu un sutien mai magnetizat decât polii, Elenea Udrea era/este, deopotrivă, un prilej de fascinație, invidie, agresivitate, dispreț.

Totul în afară de indiferență.

Asemenea lui Băsescu — pe care toți românii îl bănuiesc că îi este amant –, Doamna Udrea seamănă cu ciorba de burtă: e o religie! Ori ai pune-o în față (sic!) în fiece zi, ori total embargo.

Personal, pe analiză de discurs, am constatat că are o frazare foarte bună a ideii, e coerentă, clară, pe alocuri chiar memorabilă.

Față de ceea ce știam despre ea prin 2005 – o distanță enormă.

Dacă ar fi să fac un clasament al femeilor din politica românească, aș fi curios să asist la o discuție în direct dintre Udrea, Daciana Ponta și Adina Vălean. Sunt convins că din ultimele două ar rămâne cel mult urme de pilitură de fier. Poate fiindcă opinia publică românească nu a avut încă cinstea să le audă pe doamnele Daciana și Adina frazând mai mult de 10 cuvinte consecutive!

Dar nu despre anduranța politică sau abilitățile lingvistice ale Doamnei Udrea este vorba acum.

Ci despre faptul că Domnia sa a năvălit în blugii PMP-ului cu un tupeu  ce îi face deservicii nu numai ei, nu numai Domnului Băsescu, ci chiar ideii de opoziție în general.

În primul rând, după venirea ei în PMP, Domnul Tomac a fost sortit unei definitive sterilizări politice, iar PMPul a intrat în conștiința publică drept partidul creat de Președinte pentru Elena Udrea.

Fiindcă — dați-mi voie să observ — la niciun miting al PSD-ului, Doamna Firea nu ar îndrăzni să își plaseze pieptul ei extrem de decorat înaintea lui Ponta.

Ceea ce înseamnă că Doamna Udrea a ajuns la finalul carierei sale de Favorită și că, dacă este onestă, va trebui să spună pe șleau ceea ce Antenele dădeau drept „proiectul Băsescu”: Udrea, pentru președinte.

Personal, mă simt cam jenat. Nu din cauza predicției Antenelor, ci din cauza predictibilității unui libido.

Al lui Traian Băsescu.

Un vers celebru pentru Vasile Blaga, revăzut și adăugit: Eu nu strivesc corola de minuni a lunii martie?

Candidaturile lui Udrea și Blaga suferă de același defect de poziționare: una e prea aproape de Băse, cealaltă – prea departe.

La nivel anatomic, ambii candidați se remarcă printr-un exces: Blaga, la fălci, Udrea, ceva mai jos.

In fine, ultima trăsătură comună se poate rezuma așa: ambii sunt, tot ei, „oamenii noi”.

Să trecem la avantajele unuia față de cealaltă: Blaga va câștiga fiindcă, asemenea oricărui vameș, vorbește limbi străine. Și, de pildă, se poate înțelege cu Sârbu.

Cât privește moțiunea Monicăi Macovei, ea va fi votată in corpore de șoferii din PDL care , după vot, se vor urca în automobil să se auto-denunțe. Pentru a arăta că pedeliștii pot fi arestați chiar și când nici nu mai știu ce partid să trădeze.

În rest, toată admirația pentru marmoreanul Videanu care, în concordanță cu numele, a înscris un gol antologic prin tăcerea cu care așteaptă scindarea partidului.