Arhive etichetă: Lia Lucia Epure

Reptilieni, epureeni, neumanieni: câteva răspunsuri la un articol anonim și stupid. Și 15 semnalări concrete despre nereguli flagrante la Muzeul de Artă Timișoara (II)

Revin la textul din Ziua de Vest (http://www.ziuadevest.ro/actualitate/63701-sarpele-cu-clopotei-marcel-tolcea) și citez din nou, cu toate greșelile de culegere. Ceea ce, remarc în treacăt, arată că este un material venit din afara redacției:
„Marcel Tolcea este cel care, ca director al MArT A CENZUTAZ ŞI A INZERZIS O EXPOZIŢIE despre moartea lăcaşurilor de cult al sârbilor din Kosovo, din slabu-i caracter de lingăreţ al oficialilor şi crezând că i se vor ridica piedestaluri pentru prozelitimul tembel anti-sârbesc şi pro-american. Ruşine! Un om care pretinde că slujeşte cultura, A INTERZIS CULTURA în MArT.”
Chiar dacă nu ar trebui să mă explic fiindcă, acum, în atenția opiniei publice nu este mandatul meu, ci al stupid să mai explic două lucruri clare: nu despre mandatul meu, ci al Dlui Neumann, o fac încă o dată fiindcă am numeroși prieteni sârbi care, poate, nu au idee dspre ce a fost atunci. Chiar din textul anonimului autor, e limpede că nu despre o expoziție de artă era vorba, ci despre conflictul sârbo-kosovar. Dacă îmi amintesc eu bine, România a fost și este încă membră NATO. Deci, dacă acceptam o expoziție politică, îmi băteam joc de țara mea. Eu am acceptat, peste program, o expoziție de artă, despre mănăstirile sârbești din Kosovo, nu o expoziție despre război și l-am rugat pe curatorul expoziției să renunțe la 6 fotografii cu vehicule de război și soldați al căror mesaj depășea cu mult subiectul. Nu a fost de acord și a preferat să rnunțe la expoziție. Asta ca să fie clar.
Citez din nou:
„Am primit şi noi la redacţie sesizări în perioada în care Marcel Tolcea era director al MArT. În vacanţa de vară de prin 2010-2011 se iniţiase un proiect pentru elevii care rămâneau în oraş, joia, când micuţii erau invitaţi în Sala Barocă pentru activităţi artistice, un fel de ateliere de creaţie: să picteze şi să cânte la pian. Dacă la colorat mai era ce era, două doamne venerabile ca vârstă erau acre ca lămâile stricate şi de fapt nu-i lăsau pe copii să se atingă de pian, ci clienţi pentru ore particulare de pian. Erau prietenele domnului Marcel Tolcea.”
Prima observație este că o femeie distinsă și admirată în lumea selectă a cluburilor de elită ale Timișoarei (Rotary) — cum se presupune că ar fi Dna Epure — ar fi trebuit să elimine din start asemenea referiri jignitoare la niște femei. Dacă asta este deontologia îmbrățișată de Dna Epure, sunt total depășit de înțelegere. Este evident că nu poți să găzduiești, în publicația pe care o conduci, asemenea măgării la adresa unor femei vârstnice și, concomitent, să ai pretenția că faci parte din elita Timișoarei, să participi la acte de caritate, să vorbești despre moralitate și dragoste creștină.
Cât privește mandatul meu atât de dezastruos, revin, din nou, la fapte și întreb: dacă Dna Epure a primit asemenea sesizări la redacție, de ce exact aceeași Dnă Epure mi-a acordat „Diploma pentru management și creativitate” din partea fundației pe care o conducea?
Penultimul citat:
„Avem declaraţii inclusiv de la oameni care în mandatul lui Tolcea susţineau că atmosfera din MArT este una imposibilă, că cine nu la Tolcea nu are zile bune, iar ca un mare om de cultură ce se pretinde, domnul Tolcea nici nu saluta personalul. Cât despre plecări, şi pe vremea sa au plecat specialişti din muzeu, în judeţ, pe la Recaş, tocmai din cauza aceasta.”
E simplu de aflat dacă a fost așa: cel puțin 15 foști angajați nu mai lucrează, așa că pot depune mărturie. Și, din nou, ca să fim exacți, la Recaș a plecat doamna I.C. în timpul mandatului actualului manager. Cât despre recordul plecărilor din mandatul lui Neumann, am un exemplu ce poate fi ușor verificat. Marius Baloș, doctorand al Prof. dr. Neumann — o lună șef de secție interimar, demisie în mai 2016.
Dar eu apreciez la maximum atmosfera „idilică” instituită în timpul mandatului Neumann fiindcă, altfel, opinia publică nu ar fi aflat nimic despre „Paradisul” de la Muzeul de Artă. De la cine să afle? Evident, de la cei extrem de „mulțumiți” care au preferat să rămână fără serviciu decât să mai fie umiliți, în continuare, de V.N.
Unii dintre cei care lucrat în mandatul Dlui Neumann spun ce știu, cei care lucrează acolo încă tac. E firesc să fie așa. În clipa în care scaunul (cel simbolic) al lui Neumann se va clătina puțin, ei vor spune încă mult mai mult. Nu vreau să vă impun o concluzie, dar numai întrebările acuzatoare de mai sus ar fi de ajuns pentru a înțelege că, acum, la Muzeul de Artă, asistăm la o harababură administrativă, la un ridicol și comic cult al personalității, la o schimbare a misiunii instituției și la abuzuri în exercitarea actului de conducere.
Pentru mine, felul în care înțelege să administreze ceva Dl Neumann nu mai constituie de mult nicio surpriză. Prin 1994-1995, Victor Neumann a mai fost încă o dată în fruntea unei instituții. A fost directorul Institutului Intercultural Timișoara, un ONG sub înaltul patronaj al Consiliului Europei. În calitatea mea de secretar al Consiliului de Administrație a IIT, alături de încă 3-4 colegi din Consiliul de Administrație, l-am sprijinit pe Dl Neumann să devină director, în pofida opoziției vehemete a lui Romulus Dabu, președintele Comisiei de Învățământ al Camerei Deputaților. După ce s-a văzut instalat, Dl Victor Neumann s-a comportat, și atunci, ca și cum regulile, legea ar fi fost facultative. A cheltuit, numai pe convorbirile telefonice în interes personal, o avere. Și-a închis biroul și a dispărut în concediu fără să îi pese că telefonul era tăiat și că cei de la Consiliul Europei nu înțelegeau ce se petrece. Dar, finalmente, a fost forțat să plece cam rușinos. Ca să nu zic mai mult.
Așa cum Dl Victor Neumann a transformat Muzeul de Artă într-un Muzeu Victor Neumann, așa a făcut și atunci cu Institutul Intercultural. Mă tem (vorba vine) că vremurile s-au schimbat mult față de anii 94-95 și că precauția celor de atunci de a nu face scandal (pentru ca acest gest să nu se repercuteze asupra instituției) nu va mai funcționa și acum.
Aș regreta un asemenea moment (mai complicat decât pare la prima vedere) fiindcă mă simt și eu nițel părtaș la frumoasa carieră universitară a Profesorului Neumann. Sper că nu a uitat cum, în 1994, a primit primele ore la plata cu ora la Universitatea de Vest de la mine. Dna Benea, secretara Facultății de Litere, nu voia cu niciun preț să îl accepte la Catedra de Istorie (din rațiuni extraprofesionale!) așa că, tacit, orele de istorie predate de Radu Ardelean, la specializarea Jurnalistică, le-am trecut pe numele Victor Neumann. Am făcut asta fiindcă eram șef de Catedră. Dar, cu siguranță, am făcut asta, iritându-i pe mulți, fiindcă eu credeam că noi doi eram, mai ales, prieteni.

P.S. Nu am făcut comentarii despre numeroasele greșeli flagrante de gramatică, de ortografie sau de editare din text, dar, pentru ca Dna Lia Lucia Epure să beneficieze și dumneaei de un folos pozitiv, citez ultima propoziție a articolului: „Incredibil cât de jos aşează unii … scaunul …. culturii.” Citez pentru a semnala că forma corectă a verbului „a (se) așeza”, la modul indicativ, timpul prezent, persoana a treia singular și plural este „așază”, nu „așează”

Reptilieni, epureeni, neumanieni: câteva răspunsuri la un articol anonim și stupid. Și 15 semnalări concrete despre nereguli flagrante la Muzeul de Artă Timișoara (I)

„Ziua de Vest” îmi face „cinstea”, în ultima lună și jumătate, să mă gratuleze cu două articole anonime. Celui dintâi (http://www.ziuadevest.ro/actualitate/62864-muzeul-de-arta-timoara-intre-conceptualitate-si-reptilieni-care-cenzureaza) nu i-am răspuns fiindcă erau acuze ridicole. Dar textul apărut vineri, 12 august, în „Ziua de Vest”, cu titlul „Șarpele cu clopoței: Marcel Tolcea” (http://www.ziuadevest.ro/actualitate/63701-sarpele-cu-clopotei-marcel-tolcea), deși, aparent, are treabă tot cu mine, în realitatea țintește altceva. Articolul apărut acum este o diversiune ce speră mă pună în conflict cu președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu. Nu am niciun conflict cu Dl Grindeanu dintr-un motiv extrem de simplu: nu ne-am intersectat cu niciun prilej, nu mi-a făcut nimic. Dacă intenția mea ar fi fost să îi atrag în acest presupus război pe liderii CJT, evident nu i-aș fi adresat exact același Memoriu și Doamnei Roxana Iliescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. Persoana despre care, în 7 iulie, anonimul scria așa: „Nu ştim cine este interesat de fotoliul de director al MArT: feţe noi, feţe vechi… Marcel Tolcea a rămas cu un os de peşte în gât după demiterea din funcţie; domnia sa era cunoscut ca un apropiat al băsiştilor, iar acum, dacă domnişoara vice al CJT este de la PMP-ul lui Băsescu, poate învie şi cadavrele reptiliene.”
Ceva, de fapt, nimic nu se potrivește în tentativa de a-l introduce în joc pe Sorin Grindeanu. Așa cum a și spus președintele CJT, nu Grindeanu a orchestrat debarcarea mea, nu Grindeanu a acceptat să se înscrie numai și numai Neumann la concursul de manager al MArT. Dar, mai ales, nu Dl Grindeanu a făcut tot șirul de numiri, concursuri în afara legii la Muzeul de Artă. Despre acestea din urmă, a întrebat și Dna Brândușa Armanca la conferința de presă. Ideea de a o fi instigat pe Dna Armanca e ridicolă, dar și neacoperită de fapte. Ca dovadă, Dna Armanca nu știa nici de Memoriul depus la CJT, nici de răspunsul aberant pe care șefa Serviciului de Resurse umane mi l-a trimis, conform căruia, „CJT nu are competența legală de a verifica, cenzura sau anula un concurs de recrutare organizat de o instituție din subordinea sa care are personalitate juridică”.
De fapt, eu speram din toată inima să primesc un asemenea răspuns din partea Doamnei Lăcrămioara Petrișor, șefa de la Resurse Umane a CJT, fiindcă numai așa puteam merge mai departe: la DNA, Curtea de Conturi și Ministerul Culturii
Nu în ultimul rând aș sublinia paradoxul logic al celor două articole în care sunt acuzat că aș râvni la scaunul lui Victor Neumann. Cu PSD-ul în fruntea CJT și cu un președinte despre care „Ziua de Vest” insinuează că eu l-aș șicana, cum aș putea spera să am cea mai mică șansă la conducerea MArT?
Așadar, nu am nicio adversitate cu Dl Grindeanu și, evident, nu doresc să concurez pentru postul de manager al Muzeului de Artă în eventualitatea că Victor Neumann va demisiona sau va fi silit să plece. Nu sunt interesat de fotoliul de manager, ci sunt foarte îngrijorat că, în acești ultimi trei ani, a fost compromisă o instituție pe care nu eu am creat-o, ci a fost rodul pasiunii și competenței unor specialiști minunați. Majoritatea nu mai sunt acolo. Mă gândesc aici la Doamnele Rodica Vârtaciu, Marcela Oprescu, Sabina Pârvulescu, Elena Miklosik, Ileana Pintilie, Maria Albani, Irina Coman, la Domnii Dan Palade și Alin Stoenescu ș.a.
Dar să nu uit de textul de acum, așa că mă voi referi la unele pasajele în care sunt incriminat. Și încep cu… începutul:
„Nu de mult am mai vorbit despre faptul că domnului Marcel Tolcea îi plac scaunele. În cazul de faţă, îi place scaunul lui Neumann. Scaunul de director de la Muzeului de Artă Timişoara (MArT).”
Un mai nefericit început de articol nici că se putea! De îndată ce vorbești în MArT despre „scaunul lui Neumann” lumea pufnește într-un râs isteric. Bineînțeles, pe ascuns, să nu fie turnați. De ce? Acum doi ani, pe adresa managerului MArT a sosit un colet de la București în care se odihnea, bine împachetat, un consistent excrement uman. (http://oradearad.oradestiri.ro/colet-suspect-la-muzeul-de-arta-din-timisoara#.V642LYCUOwI)
Umorul involuntar este dublat și de un absurd involuntar:
„Pentru că-i lipseşte bărbăţia de a se arăta direct şi să lupte pe faţă, cerând deschis , după modelul politic băsist , chiar dacă nimeni nu te vrea, Marcel Tolcea bagă băţul prin găurile gardurilor unora dintre persoanele de aceeaşi natură şi factură, pe care le aruncă-n faţă, pe post de buzdugane. Şi dă-i şi critică-l pe directorul MArT Victor Neumann, că nu se înţelege lumea din muzeu, că sunt tensiuni, că a dispărut fenomenul artistic, că se face istorie. În tot acest răstimp, reptilianul stă la pândă şi doar prin comentarii conexe pe internet, susţinând cele scrise în sesizările la adresa lui Neumann.”
Trebuie să fii idiot să îi reproșezi cuiva că nu e bărbat fiindcă nu își asumă ceva tocmai într-un articol… anonim. Ca să înțelegeți ce vrea să spună presupusul meu anonimat, în urmă cu mai multe luni, a apărut o pagină de Facebook cu titlul Salvați Muzeul de Artă (https://www.facebook.com/MuzeuldeArtanuealuiVN/) care a pornit la drum cu o reacție a Doamnei Rodica Vârtaciu, fostă șefă a Secției de Artă a Muzeului Banatului. (http://www.pressalert.ro/2016/06/fosta-sefa-a-sectiei-de-arta-a-muzeului-de-arta-din-timisoara-scrisoare-deschisa-despre-soarta-muzeului-cum-il-inteapa-pe-actualul-director/) Doamna Vârtaciu constata că, practic, MArT nu mai este un muzeu de artă, ci unul de istorie conceptuală, iar banii publici cheltuiți cu evenimente de acest fel nu justifică, în niciun fel, statutul de muzeu de artă; că specialiștii sunt recrutați din rândul istoricilor, de fapt al doctoranzilor lui V.N.; că multe concursuri de ocupare a posturilor au o bibliografie aberantă, din cărțile lui Victor Neumann ș.a.m.d.!
Nu m-am ascuns că sunt și eu implicat în redactarea acestei pagini. Încă de la prima postare, am scris „O pagină sintetizată de M.T.” fiindcă, evident, informațiile provin de la actuali sau foști angajați ai instituției. De când am plecat de la MArT, nu am scris niciodată nimic de rău despre managementul lui V.N. Acum câteva luni, am constatat, într-o scrisoare deschisă, că ilustrul nostru istoric a șters de pe pagina web a Muzeului toată activitatea instituției de dinaintea venirii sale. Tocmai el, un distins istoric, promotor neobosit al valorilor europene și al moralității civice! Nu mi-a răspuns nici astăzi.
Atunci când a venit vremea să primim niște răspunsuri oficiale, mi-am asumat acest lucru și am depus un memoriu la CJT, împreună cu o jurnalistă. O petiție în care nu „mă dau cu părerea prin comentarii conexe”, ci am întrebat la CJT dacă, la concursul Dnei Iulia Ban pentru ocuparea postului de contabil-șef, au fost respectate cerințele Legii 112 /2016. Atât. Ce era mare lucru în chestia asta, nu știu.
Nici pe pagina Salvați Muzeul de Artă, nici în petiții nu am abordat lucruri ce țin de comportamentul managerului. Consider că Dl Neumann este un foarte bun specialist în istorie și mi se pare nepoliticos să vorbim în public despre altceva decât despre respectarea legii și despre principii. În acest sens, în plus față de întrebarea cu privire la organizarea concursului pentru postul de contabil-șef din petiția adresată CJT, voi depune la DNA, Curtea de Conturi și Ministerul Culturii sesizări cu privire la lucruri ce țin de fapte și se repercutează direct asupra instituției:
a. angajări repetate în afara profilului muzeului;
b. comisii în care au fost cooptate persoane fără nicio competență în domenii specializate (comisia pentru ocuparea postului de muzeograf I a fost alcătuită din trei profesori universitari cu specialitatea istorie, engleză și latină);
c. stabilirea unei bibliografii din cărțile managerului, ignorând prevederile legale (o reacție, în acest sens, a apărut și în nr.28/2016 al „României literare”, sub semnătura lui Petre Tănăsoaica);
d. nerespectarea condițiilor legale în numirea șefilor de secție;
e. angajarea unor persoane pe o funcție și „folosirea” acestora în cu totul alte compartimente;
f. anularea, fără niciun temei legal, a unui concurs pentru ocuparea postului de cercetător științific;
g. angajarea preferențială a unor persoane din anturajul managerului: doctoranzi, școala doctorală, partenera de viață a unui membru în Consiliul științific;
h. organizarea unor expoziții, cu un buget disproporționat, unor persoane din Consiliul științific;
i. blocarea administrativă a unor acte prin neexercitarea semnăturii pentru unele decizii pe care managerul le-a impus;
j. contracte păguboase pentru muzeu în alocarea veniturilor din vânzarea biletelor;
k. ignorarea flagrantă a regulilor administrative: depunerea raportului de activitate la două săptămâni după expirarea termenului;
l. nedepunerea Declarației de venituri și interese pentru 2014 și 2015;
m. folosirea abuzivă a unor bunuri de patrimoniu muzeal în interes personal de către manager;
n. absența de la locul de muncă a managerului V.N., în interes personal, fără aprobarea CJT, fapt ce prejudiciază bugetul de stat: fiind angajat cu cumul, managerul nu beneficiază de concediu plătit;
o. pontarea unor persoane fără ca acestea să fi fost prezente la serviciu.

(va urma)

Iarăși Principele Duda, Universitatea și un (i)epure șchiop la contract

Nu credeam că o postare de pe blogul meu despre conferințele Principelui Duda avea să provoace o asemenea emotivitate.
De la ”Adevărul”, ”Europa Nova”, la ”Realitatea TV”, presa a reluat chestiunea conferințelor regale de la Universitatea de Vest Timișoara.
Sunt convins că rectorul UVT, Profesorul Ioan Talpoș, crede că în spatele acestei mediatizări se află tot soiul de interese obscure. I-am spus deja că nu am nimic cu Domnia Sa, însă, se pare, nu prea înțelege.
Va trebui să insist.
Alte voci, din presă, au opinat că reluarea discuției e o poliță plătită de Mălin Boc Liei Lucia Epure.
Poate că o fi așa, însă nu văd cum asta ar atenua problema.
Unii dintre profesorii din Senat m-au întrebat deja ce vrem noi, cei din Grupul de Reformă Universitară, și, implicit, ce vreau eu.
Ciudată întrebare pentru un ofsaid financiar clar. Ba chiar tupeu!
Eu nu vreau nimic pentru mine!
Și nici nu contest că Principele nu ar merita suma!
Întreb doar, cu zâmbetul pe ambele buze, de ce destinul și Universitatea au vrut ca firma Dnei Epure Lia Lucia să îi confere onorariul Principelui?
Cât, nu știm nici acum, fiindcă Universitatea nu a oferit o poziție oficială.
Domnul Rector spune că sunt bani și eu mă bucur.
Mai mult, propun ca și alți profesori timișoreni să fie cinstiți la fel!
Eu zic că o conferință susținută de Cornel Ungureanu, Șerban Foarță, Daniel Vighi sau Viorel Marineasa ar merita, în comparație, o sumă de cel puțin trei ori mai mare decât cea despre care e vorba.
Trebuie să vorbim cu Dna Epure pentru asta sau e destul ca aceste conferințe să fie propuse în Senat?
Iată o întrebare!
Fiindcă, în continuare, tinerii universitari sunt plătiți mizerabil la plata cu ora!
Din aceiași bani publici plătiți regescului conferențiar prin căsătorie!
Și mai întreb o dată: cine a hotărât suma asta?
Rectorul? Senatul? Cancelarul? Contabilitatea? OSUT-ul?
Deocamdată, nu am aflat.
În rest, nu am de gând să intru în polemici nici cu Profesorul Talpoș, nici cu patroana firmei Logos Consulting.
În ciuda sfaturilor pe care le primesc de la Domniile lor.
Deocamdată.