Arhive etichete: Muzeul de Artă Timișoara

Teatru absurd și isterie, azi, la Muzeul de Artă! Victor Neumann îl umilește pe Călin Dobra

Posted on by

Muzeul de Artă a înregistrat în dimineața zilei de 28 februarie un nou episod incalificabil în seria celor cu care, din păcate, ne-a obișnuit: a dat afară Comisia de control a Consiliului Județean Timiș, instituția tutelară a muzeului.
A făcut acest lucru muzeograful de serviciu care a poftit Comisia CJT și pe dna Maria Albani, curatoarea colecției Baba, să părăsească instituția deși ordinul de serviciu din partea CJT a fost remis deja managerului Victor Neumann.
Ca umilința să fie completă, muzeograful le-a cerut, mai întâi, membrilor comisiei și dnei Albani să își cumpere bilet de intrare, iar apoi le-a cerut să părăsească instituția
Reamintim celor care au uitat, din cauza faptului că Muzeul de Artă Timișoara nu a respectat condițiile contractuale, azi sau mâine va sosi de la Muzeul Național de Artă al României o comisie pentru retrocedarea lucrărilor împrumutate ale lui Corneliu Baba.
În ciuda apelurilor telefonice repetate, telefonul dlui Neumann a rămas mut.
Vom reveni

Reptilieni, epureeni, neumanieni: câteva răspunsuri la un articol anonim și stupid. Și 15 semnalări concrete despre nereguli flagrante la Muzeul de Artă Timișoara (II)

Posted on by

Revin la textul din Ziua de Vest (http://www.ziuadevest.ro/actualitate/63701-sarpele-cu-clopotei-marcel-tolcea) și citez din nou, cu toate greșelile de culegere. Ceea ce, remarc în treacăt, arată că este un material venit din afara redacției:
„Marcel Tolcea este cel care, ca director al MArT A CENZUTAZ ŞI A INZERZIS O EXPOZIŢIE despre moartea lăcaşurilor de cult al sârbilor din Kosovo, din slabu-i caracter de lingăreţ al oficialilor şi crezând că i se vor ridica piedestaluri pentru prozelitimul tembel anti-sârbesc şi pro-american. Ruşine! Un om care pretinde că slujeşte cultura, A INTERZIS CULTURA în MArT.”
Chiar dacă nu ar trebui să mă explic fiindcă, acum, în atenția opiniei publice nu este mandatul meu, ci al stupid să mai explic două lucruri clare: nu despre mandatul meu, ci al Dlui Neumann, o fac încă o dată fiindcă am numeroși prieteni sârbi care, poate, nu au idee dspre ce a fost atunci. Chiar din textul anonimului autor, e limpede că nu despre o expoziție de artă era vorba, ci despre conflictul sârbo-kosovar. Dacă îmi amintesc eu bine, România a fost și este încă membră NATO. Deci, dacă acceptam o expoziție politică, îmi băteam joc de țara mea. Eu am acceptat, peste program, o expoziție de artă, despre mănăstirile sârbești din Kosovo, nu o expoziție despre război și l-am rugat pe curatorul expoziției să renunțe la 6 fotografii cu vehicule de război și soldați al căror mesaj depășea cu mult subiectul. Nu a fost de acord și a preferat să rnunțe la expoziție. Asta ca să fie clar.
Citez din nou:
„Am primit şi noi la redacţie sesizări în perioada în care Marcel Tolcea era director al MArT. În vacanţa de vară de prin 2010-2011 se iniţiase un proiect pentru elevii care rămâneau în oraş, joia, când micuţii erau invitaţi în Sala Barocă pentru activităţi artistice, un fel de ateliere de creaţie: să picteze şi să cânte la pian. Dacă la colorat mai era ce era, două doamne venerabile ca vârstă erau acre ca lămâile stricate şi de fapt nu-i lăsau pe copii să se atingă de pian, ci clienţi pentru ore particulare de pian. Erau prietenele domnului Marcel Tolcea.”
Prima observație este că o femeie distinsă și admirată în lumea selectă a cluburilor de elită ale Timișoarei (Rotary) — cum se presupune că ar fi Dna Epure — ar fi trebuit să elimine din start asemenea referiri jignitoare la niște femei. Dacă asta este deontologia îmbrățișată de Dna Epure, sunt total depășit de înțelegere. Este evident că nu poți să găzduiești, în publicația pe care o conduci, asemenea măgării la adresa unor femei vârstnice și, concomitent, să ai pretenția că faci parte din elita Timișoarei, să participi la acte de caritate, să vorbești despre moralitate și dragoste creștină.
Cât privește mandatul meu atât de dezastruos, revin, din nou, la fapte și întreb: dacă Dna Epure a primit asemenea sesizări la redacție, de ce exact aceeași Dnă Epure mi-a acordat „Diploma pentru management și creativitate” din partea fundației pe care o conducea?
Penultimul citat:
„Avem declaraţii inclusiv de la oameni care în mandatul lui Tolcea susţineau că atmosfera din MArT este una imposibilă, că cine nu la Tolcea nu are zile bune, iar ca un mare om de cultură ce se pretinde, domnul Tolcea nici nu saluta personalul. Cât despre plecări, şi pe vremea sa au plecat specialişti din muzeu, în judeţ, pe la Recaş, tocmai din cauza aceasta.”
E simplu de aflat dacă a fost așa: cel puțin 15 foști angajați nu mai lucrează, așa că pot depune mărturie. Și, din nou, ca să fim exacți, la Recaș a plecat doamna I.C. în timpul mandatului actualului manager. Cât despre recordul plecărilor din mandatul lui Neumann, am un exemplu ce poate fi ușor verificat. Marius Baloș, doctorand al Prof. dr. Neumann — o lună șef de secție interimar, demisie în mai 2016.
Dar eu apreciez la maximum atmosfera „idilică” instituită în timpul mandatului Neumann fiindcă, altfel, opinia publică nu ar fi aflat nimic despre „Paradisul” de la Muzeul de Artă. De la cine să afle? Evident, de la cei extrem de „mulțumiți” care au preferat să rămână fără serviciu decât să mai fie umiliți, în continuare, de V.N.
Unii dintre cei care lucrat în mandatul Dlui Neumann spun ce știu, cei care lucrează acolo încă tac. E firesc să fie așa. În clipa în care scaunul (cel simbolic) al lui Neumann se va clătina puțin, ei vor spune încă mult mai mult. Nu vreau să vă impun o concluzie, dar numai întrebările acuzatoare de mai sus ar fi de ajuns pentru a înțelege că, acum, la Muzeul de Artă, asistăm la o harababură administrativă, la un ridicol și comic cult al personalității, la o schimbare a misiunii instituției și la abuzuri în exercitarea actului de conducere.
Pentru mine, felul în care înțelege să administreze ceva Dl Neumann nu mai constituie de mult nicio surpriză. Prin 1994-1995, Victor Neumann a mai fost încă o dată în fruntea unei instituții. A fost directorul Institutului Intercultural Timișoara, un ONG sub înaltul patronaj al Consiliului Europei. În calitatea mea de secretar al Consiliului de Administrație a IIT, alături de încă 3-4 colegi din Consiliul de Administrație, l-am sprijinit pe Dl Neumann să devină director, în pofida opoziției vehemete a lui Romulus Dabu, președintele Comisiei de Învățământ al Camerei Deputaților. După ce s-a văzut instalat, Dl Victor Neumann s-a comportat, și atunci, ca și cum regulile, legea ar fi fost facultative. A cheltuit, numai pe convorbirile telefonice în interes personal, o avere. Și-a închis biroul și a dispărut în concediu fără să îi pese că telefonul era tăiat și că cei de la Consiliul Europei nu înțelegeau ce se petrece. Dar, finalmente, a fost forțat să plece cam rușinos. Ca să nu zic mai mult.
Așa cum Dl Victor Neumann a transformat Muzeul de Artă într-un Muzeu Victor Neumann, așa a făcut și atunci cu Institutul Intercultural. Mă tem (vorba vine) că vremurile s-au schimbat mult față de anii 94-95 și că precauția celor de atunci de a nu face scandal (pentru ca acest gest să nu se repercuteze asupra instituției) nu va mai funcționa și acum.
Aș regreta un asemenea moment (mai complicat decât pare la prima vedere) fiindcă mă simt și eu nițel părtaș la frumoasa carieră universitară a Profesorului Neumann. Sper că nu a uitat cum, în 1994, a primit primele ore la plata cu ora la Universitatea de Vest de la mine. Dna Benea, secretara Facultății de Litere, nu voia cu niciun preț să îl accepte la Catedra de Istorie (din rațiuni extraprofesionale!) așa că, tacit, orele de istorie predate de Radu Ardelean, la specializarea Jurnalistică, le-am trecut pe numele Victor Neumann. Am făcut asta fiindcă eram șef de Catedră. Dar, cu siguranță, am făcut asta, iritându-i pe mulți, fiindcă eu credeam că noi doi eram, mai ales, prieteni.

P.S. Nu am făcut comentarii despre numeroasele greșeli flagrante de gramatică, de ortografie sau de editare din text, dar, pentru ca Dna Lia Lucia Epure să beneficieze și dumneaei de un folos pozitiv, citez ultima propoziție a articolului: „Incredibil cât de jos aşează unii … scaunul …. culturii.” Citez pentru a semnala că forma corectă a verbului „a (se) așeza”, la modul indicativ, timpul prezent, persoana a treia singular și plural este „așază”, nu „așează”

Reptilieni, epureeni, neumanieni: câteva răspunsuri la un articol anonim și stupid. Și 15 semnalări concrete despre nereguli flagrante la Muzeul de Artă Timișoara (I)

Posted on by

„Ziua de Vest” îmi face „cinstea”, în ultima lună și jumătate, să mă gratuleze cu două articole anonime. Celui dintâi (http://www.ziuadevest.ro/actualitate/62864-muzeul-de-arta-timoara-intre-conceptualitate-si-reptilieni-care-cenzureaza) nu i-am răspuns fiindcă erau acuze ridicole. Dar textul apărut vineri, 12 august, în „Ziua de Vest”, cu titlul „Șarpele cu clopoței: Marcel Tolcea” (http://www.ziuadevest.ro/actualitate/63701-sarpele-cu-clopotei-marcel-tolcea), deși, aparent, are treabă tot cu mine, în realitatea țintește altceva. Articolul apărut acum este o diversiune ce speră mă pună în conflict cu președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu. Nu am niciun conflict cu Dl Grindeanu dintr-un motiv extrem de simplu: nu ne-am intersectat cu niciun prilej, nu mi-a făcut nimic. Dacă intenția mea ar fi fost să îi atrag în acest presupus război pe liderii CJT, evident nu i-aș fi adresat exact același Memoriu și Doamnei Roxana Iliescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. Persoana despre care, în 7 iulie, anonimul scria așa: „Nu ştim cine este interesat de fotoliul de director al MArT: feţe noi, feţe vechi… Marcel Tolcea a rămas cu un os de peşte în gât după demiterea din funcţie; domnia sa era cunoscut ca un apropiat al băsiştilor, iar acum, dacă domnişoara vice al CJT este de la PMP-ul lui Băsescu, poate învie şi cadavrele reptiliene.”
Ceva, de fapt, nimic nu se potrivește în tentativa de a-l introduce în joc pe Sorin Grindeanu. Așa cum a și spus președintele CJT, nu Grindeanu a orchestrat debarcarea mea, nu Grindeanu a acceptat să se înscrie numai și numai Neumann la concursul de manager al MArT. Dar, mai ales, nu Dl Grindeanu a făcut tot șirul de numiri, concursuri în afara legii la Muzeul de Artă. Despre acestea din urmă, a întrebat și Dna Brândușa Armanca la conferința de presă. Ideea de a o fi instigat pe Dna Armanca e ridicolă, dar și neacoperită de fapte. Ca dovadă, Dna Armanca nu știa nici de Memoriul depus la CJT, nici de răspunsul aberant pe care șefa Serviciului de Resurse umane mi l-a trimis, conform căruia, „CJT nu are competența legală de a verifica, cenzura sau anula un concurs de recrutare organizat de o instituție din subordinea sa care are personalitate juridică”.
De fapt, eu speram din toată inima să primesc un asemenea răspuns din partea Doamnei Lăcrămioara Petrișor, șefa de la Resurse Umane a CJT, fiindcă numai așa puteam merge mai departe: la DNA, Curtea de Conturi și Ministerul Culturii
Nu în ultimul rând aș sublinia paradoxul logic al celor două articole în care sunt acuzat că aș râvni la scaunul lui Victor Neumann. Cu PSD-ul în fruntea CJT și cu un președinte despre care „Ziua de Vest” insinuează că eu l-aș șicana, cum aș putea spera să am cea mai mică șansă la conducerea MArT?
Așadar, nu am nicio adversitate cu Dl Grindeanu și, evident, nu doresc să concurez pentru postul de manager al Muzeului de Artă în eventualitatea că Victor Neumann va demisiona sau va fi silit să plece. Nu sunt interesat de fotoliul de manager, ci sunt foarte îngrijorat că, în acești ultimi trei ani, a fost compromisă o instituție pe care nu eu am creat-o, ci a fost rodul pasiunii și competenței unor specialiști minunați. Majoritatea nu mai sunt acolo. Mă gândesc aici la Doamnele Rodica Vârtaciu, Marcela Oprescu, Sabina Pârvulescu, Elena Miklosik, Ileana Pintilie, Maria Albani, Irina Coman, la Domnii Dan Palade și Alin Stoenescu ș.a.
Dar să nu uit de textul de acum, așa că mă voi referi la unele pasajele în care sunt incriminat. Și încep cu… începutul:
„Nu de mult am mai vorbit despre faptul că domnului Marcel Tolcea îi plac scaunele. În cazul de faţă, îi place scaunul lui Neumann. Scaunul de director de la Muzeului de Artă Timişoara (MArT).”
Un mai nefericit început de articol nici că se putea! De îndată ce vorbești în MArT despre „scaunul lui Neumann” lumea pufnește într-un râs isteric. Bineînțeles, pe ascuns, să nu fie turnați. De ce? Acum doi ani, pe adresa managerului MArT a sosit un colet de la București în care se odihnea, bine împachetat, un consistent excrement uman. (http://oradearad.oradestiri.ro/colet-suspect-la-muzeul-de-arta-din-timisoara#.V642LYCUOwI)
Umorul involuntar este dublat și de un absurd involuntar:
„Pentru că-i lipseşte bărbăţia de a se arăta direct şi să lupte pe faţă, cerând deschis , după modelul politic băsist , chiar dacă nimeni nu te vrea, Marcel Tolcea bagă băţul prin găurile gardurilor unora dintre persoanele de aceeaşi natură şi factură, pe care le aruncă-n faţă, pe post de buzdugane. Şi dă-i şi critică-l pe directorul MArT Victor Neumann, că nu se înţelege lumea din muzeu, că sunt tensiuni, că a dispărut fenomenul artistic, că se face istorie. În tot acest răstimp, reptilianul stă la pândă şi doar prin comentarii conexe pe internet, susţinând cele scrise în sesizările la adresa lui Neumann.”
Trebuie să fii idiot să îi reproșezi cuiva că nu e bărbat fiindcă nu își asumă ceva tocmai într-un articol… anonim. Ca să înțelegeți ce vrea să spună presupusul meu anonimat, în urmă cu mai multe luni, a apărut o pagină de Facebook cu titlul Salvați Muzeul de Artă (https://www.facebook.com/MuzeuldeArtanuealuiVN/) care a pornit la drum cu o reacție a Doamnei Rodica Vârtaciu, fostă șefă a Secției de Artă a Muzeului Banatului. (http://www.pressalert.ro/2016/06/fosta-sefa-a-sectiei-de-arta-a-muzeului-de-arta-din-timisoara-scrisoare-deschisa-despre-soarta-muzeului-cum-il-inteapa-pe-actualul-director/) Doamna Vârtaciu constata că, practic, MArT nu mai este un muzeu de artă, ci unul de istorie conceptuală, iar banii publici cheltuiți cu evenimente de acest fel nu justifică, în niciun fel, statutul de muzeu de artă; că specialiștii sunt recrutați din rândul istoricilor, de fapt al doctoranzilor lui V.N.; că multe concursuri de ocupare a posturilor au o bibliografie aberantă, din cărțile lui Victor Neumann ș.a.m.d.!
Nu m-am ascuns că sunt și eu implicat în redactarea acestei pagini. Încă de la prima postare, am scris „O pagină sintetizată de M.T.” fiindcă, evident, informațiile provin de la actuali sau foști angajați ai instituției. De când am plecat de la MArT, nu am scris niciodată nimic de rău despre managementul lui V.N. Acum câteva luni, am constatat, într-o scrisoare deschisă, că ilustrul nostru istoric a șters de pe pagina web a Muzeului toată activitatea instituției de dinaintea venirii sale. Tocmai el, un distins istoric, promotor neobosit al valorilor europene și al moralității civice! Nu mi-a răspuns nici astăzi.
Atunci când a venit vremea să primim niște răspunsuri oficiale, mi-am asumat acest lucru și am depus un memoriu la CJT, împreună cu o jurnalistă. O petiție în care nu „mă dau cu părerea prin comentarii conexe”, ci am întrebat la CJT dacă, la concursul Dnei Iulia Ban pentru ocuparea postului de contabil-șef, au fost respectate cerințele Legii 112 /2016. Atât. Ce era mare lucru în chestia asta, nu știu.
Nici pe pagina Salvați Muzeul de Artă, nici în petiții nu am abordat lucruri ce țin de comportamentul managerului. Consider că Dl Neumann este un foarte bun specialist în istorie și mi se pare nepoliticos să vorbim în public despre altceva decât despre respectarea legii și despre principii. În acest sens, în plus față de întrebarea cu privire la organizarea concursului pentru postul de contabil-șef din petiția adresată CJT, voi depune la DNA, Curtea de Conturi și Ministerul Culturii sesizări cu privire la lucruri ce țin de fapte și se repercutează direct asupra instituției:
a. angajări repetate în afara profilului muzeului;
b. comisii în care au fost cooptate persoane fără nicio competență în domenii specializate (comisia pentru ocuparea postului de muzeograf I a fost alcătuită din trei profesori universitari cu specialitatea istorie, engleză și latină);
c. stabilirea unei bibliografii din cărțile managerului, ignorând prevederile legale (o reacție, în acest sens, a apărut și în nr.28/2016 al „României literare”, sub semnătura lui Petre Tănăsoaica);
d. nerespectarea condițiilor legale în numirea șefilor de secție;
e. angajarea unor persoane pe o funcție și „folosirea” acestora în cu totul alte compartimente;
f. anularea, fără niciun temei legal, a unui concurs pentru ocuparea postului de cercetător științific;
g. angajarea preferențială a unor persoane din anturajul managerului: doctoranzi, școala doctorală, partenera de viață a unui membru în Consiliul științific;
h. organizarea unor expoziții, cu un buget disproporționat, unor persoane din Consiliul științific;
i. blocarea administrativă a unor acte prin neexercitarea semnăturii pentru unele decizii pe care managerul le-a impus;
j. contracte păguboase pentru muzeu în alocarea veniturilor din vânzarea biletelor;
k. ignorarea flagrantă a regulilor administrative: depunerea raportului de activitate la două săptămâni după expirarea termenului;
l. nedepunerea Declarației de venituri și interese pentru 2014 și 2015;
m. folosirea abuzivă a unor bunuri de patrimoniu muzeal în interes personal de către manager;
n. absența de la locul de muncă a managerului V.N., în interes personal, fără aprobarea CJT, fapt ce prejudiciază bugetul de stat: fiind angajat cu cumul, managerul nu beneficiază de concediu plătit;
o. pontarea unor persoane fără ca acestea să fi fost prezente la serviciu.

(va urma)

Un semnal de alarmă al unei reputate specialiste față de abuzurile de la Muzeul de Artă Timișoara

Posted on by

Am primit textul de mai jos semnat de o reputată specialistă în domeniul muzeografiei, Doamna Prof. Dr. Rodica Vârtaciu. Domnia sa afost o lungă perioadă șefa Secției de Artă a Muzeului Banatului, secție care s-a desprins în 2006 și a devenit Muzeul de Artă. Am scris și eu despre faptul că pagina web a Muzeului de Artă ignoră tot ce a existat înaintea Dlui Neumann, dar fără niciun folos. Puteam fi ușor bănuit de subiectivism, fiindcă era vorba despre perioada de 7 ani în care am gestionat treburile Muzeului. Fiindcă sunt convins că presa timișoreană nu se va grăbi să semnaleze acest text, îl găzduiesc mai jos:

Mai avem nevoie de specialiști?

Schimbările survenite în ultimul timp la Muzeul de Artă Timișoara distanțează în prezent această instituție de muzeele de artă din România. Acest muzeu a fost foarte cunoscut în țară și nu numai, prin valoarea colecțiilor sale constituite printre primele din țară, încă din secolul al XIX-lea, prin valoarea activității sale muzeografice și, nu în ultimul rând, prin valoarea personalului care în ultimul secol a activat în cadrul acestui muzeu.
Încetul cu încetul orientarea muzeului s-a îndepărtat de legislația promovată de Ministerul Culturii, atingând domenii adiacente cercetării în istoria artei și în muzeografia de artă, tinzând să acopere domenii de istorie culturală, interacțiuni între acestea, dominate de cercetările conceptuale. Faptul nu ar fi decât benefic, ducând la modernizarea activității muzeului, dar… toate acestea se fac în detrimentul normelor de existență a unui muzeu de artă, în care primează cercetarea, expunerea și promovarea colecției muzeului în primul rând. Datorită existenței acestei colecții trăiește și funcționează acest muzeu și ea impune reguli de funcționare promovate de legislația în vigoare emisă de Ministerul Culturii. Din păcate, domnul director Victor Neumann se pare că nu are înțelegere pentru legislația impusă în muzeologia de artă. Prin pensionarea unor muzeografi de valoare, personalul muzeului nu a fost îmbogățit cu muzeografi cu studii de specialitate sau care au fost formați la cursurile de perfecționare organizare de Centrul de Pregătire Profesională în Cultură inițiate de Ministerul Culturii, muzeografi care să studieze în primul rând colecția și viața artistică a ariei culturale de care aparținem, activitatea acestora trebuind să vizeze clasarea colecției după cele mai noi norme muzeologice, elaborarea de tematici expoziționale și desfășurarea unor cercetări specifice patrimoniului muzeal. Angajarea în acest muzeu se desfășoară foarte original după o bibliografie unică în țară, în care predomină cărțile domnului director Victor Neumann, care, chiar dacă sunt apreciate în domeniul istoriei, filosofiei, interculturalității și conceptualității, nu dispun de materialul de bază necesar unui muzeograf de artă.
Îmi permit să amintesc de Regulamentul cadru aprobat prin H.G. 286 din 23 martie 2011, în care sunt menționate condițiile de angajare în muzeele de artă din România, de înscriere la examenele de angajare și promovare. Sunt cerute în primul rând studii de istoria artei sau de istoria și teoria artelor, cursurile de perfecționare amintite anterior sau masterate în specialitatea istoria artei. Probele de concurs conțin:
1. Interviu 30 % din nota finală: 2. Probă teoretică istoria artelor, în special, artă românească până în contemporaneitate 70 % din nota finală.
A. test de cunoștinte de specialitate, în acest caz de muzeografie, 70 % din nota finală. B. test din legislația de specialitate 30 % din nota finală.
Se trec astfel în revistă cunoștințele necesare specialității respective și a legislației, în primul rând al Legii muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311 din 2003 modificată prin legea nr. 12 din 11 ianuarie 2006. Toate aceste informații se găsesc pe site-ul Ministerul Culturii, putând consultate printr-o simplă accesare a acestui site. De reținut însă bibliografia de bază cerută unde apar numele profesorilor eminenți care au pus bazele muzeografiei moderne românești, dar care nu cuprinde în acest domeniu cărțile domnului Victor Neumann, acestea din urmă abundând în bibliografia examenelor de angajare în Muzeul de Artă Timișoara. Se pregătește acum angajarea pentru posturile de muzeografi și chiar șef de secție de specialitate. În special pentru postul de șef de secție de specialitate este necesar ca și la celelalte muzee din România să participe un muzeograf cu reale cunoștințe în domeniul colecției, a activității muzeale, a constituirii și dezvoltării patrimoniului muzeal, a normelor de clasare a bunurilor culturale din patrimoniul muzeului și ale principiilor de organizare expozițională și care are o vechime în activitatea instituției muzeale. Din publicarea bibliografiei și a celorlalte cerințe solicitate de Muzeul de Artă Timișoara în vederea angajării nu apare nimic din toate acestea.
Este de întrebat Consiliul Județean Timiș, care doar gestionează Muzeul de Artă Timișoara, de ce nu consultă hotărârile legale inițiate de Ministerul Culturii în domeniu, valabile pentru toate muzeele din țară și, în primul rând, nu consultă statutul de funcțiuni conc eput de Ministerul Culturii.
Faptul că domnul director Victor Neumann desconsideră prin afirmații publice fostul personal al muzeului care a ridicat în condiții de multe ori vitrege această instituție, desconsiderând activitatea și publicațiile lor nu face cinste unei personalități care se vrea în primele rânduri ale activității culturale a orașului, fapt remarcat și prin inserarea numelui său și a funcției până și pe bannerele de promovare ale evenimentelor muzeului.
Ca și o ultimă acțiune de desconsiderare a foștilor muzeografi este și remarca din partea directorului muzeului de a opri foștii angajați să mai colaboreze cu personalul actual al instituției. Țin să menționez că în multe muzee din Europa sunt promovate activități speciale cu fostul personal, concretizate în întâlniri sau ateliere de studiu, unde se poate transmite din experiența acestora celor mai tineri.
Articolul de față nu dorește decât să reinstaureze locul pe care Muzeul de Artă Timișoara trebuie să îl reia printre marile muzee ale României cu care la un moment dat a fost alături la manifestările specifice acestora. Până acum, de la deschiderea sa în Palatul Baroc, Muzeul de Artă Timișoara nu s-a prezentat țării cu o mare sesiune științifică pe probleme de artă, conservare și expoziții, de modernizare a activității și nu a organizat evenimente majore legate de colecția sa de artă și de aria noastră culturală, la care să participe colegi din țară și străinătate, organizată la nivel european. Cred că este foarte importantă formarea specialiștilor și valorificarea cunoștințelor acestora, care sunt în general greu dobândite și care, din păcate, nu sunt la justa lor valoare evaluate în momentul de față. Să nu ne mirăm atunci dacă nu suntem competitivi și participanți la marile evenimente internaționale în domeniu, iar publicațiile noastre nu apar în bibliografia altor muzee.

Cercetător principal I
Prof.dr. Rodica Vârtaciu,
Fost șef al Secției de Artă