Moartea violentă a unui pasager lângă care au fost găsite actele patronului Hexipharma, Dan Condrea, în accidentul de mașină din această seară a creat o adevărată isterie a speculațiilor. Crimă, sinucidere, accident? O isterie ce trădează gradul de imaturitate a presei din România. Și, deopotrivă, gradul extrem de toxic al manipulării mediatice.
Imaturitate evidentă fiindcă, în democrațiile mature, presa prezintă un asemenea caz cu o maximă doză de scepticism.
De ce? Mai întâi fiindcă, în situații de acest fel, presa nu speculează, ci constată fapte. Apoi fiindcă, în pragul construcției sociale, un bun consumator de presă este unul sceptic, nu unul care ia de bune toate insinuările mai mult sau mai puțin adolescentine ale jurnaliștilor. Tertio, fiindcă presa nu se substituie organelor chemate să rezolve problemele respective, ci clarifică circumstanțe, contexte, motive.
În fapt, cu acest nefericit prilej, asistăm la o formă puerilă de saturare a nevoii publicului de ficțiune senzaționalistă în care accentul nu cade pe aflarea misterului, ci pe adâncirea lui. Opinia publică românească avea nevoie de o nouă Elodie care să îi hrănească și, în același timp, să îi canalizeze nevoia de Inexplicabil.
Ce banal ar fi, de pildă, să fi fost vorba despre un atac cerebral sau despre o sinucidere. De dragul audienței sau al tabloidizării, e mult mai interesant ca Dan Condrea să fi fost lichidat de SRI sau de un alt actant misterios.
Dacă însă aș fi responsabil cu comunicarea în SRI, aș fi extrem de îngrijorat fiindcă o instituție democratică de informații a ajuns exact în același subsol de percepție în care se afla și Securitatea lui Ceaușescu: acela că, pentru orice se întâmplă neguros în România, Securitatea/SRI-ul este de vină.
Or, acest lucru mi se pare că și pute a înfruntare între servicii.