Monica Macovei: 7-3 pentru votul meu!  

În primul tur, voi vota Macovei. Fiindcă nu e ca ei!

Unul dintre sloganele ei de campanie — „Votează Macovei fiindcă nu e ca ei” — sintetizează exact natura resorturilor intime ale unui electorat debusolat și dezamăgit care ar merge la vot.  (Care ar merge, subliniez asta!) Și, spre deosebire de alte slogane, fraza vorbește despre candidat ca o concluzie, nu ca o promisiune deșartă. Elena Udrea propune „România frumoasă”, Ponta crede despre el că e un ”președinte care unește” , iar Iohannis a ales „România lucrului bine făcut”.

O coincidență interesantă face ca cele trei slogane să evoce, neașteptat, cele trei mari momente ale secolului al XIX-lea: anul 1848, Unirea și venirea lui Carol I. Iată cum.

„România frumoasă” mă face să mă gândesc mai mult la Udrea decât la România, adică la portretul lui Rosenthal ce își imagina România sub chipul fermecătoarei  Maria Rosetti, fostă Mary Grant, adică sora ambasadorului englez în Țara Românească.

Cu „Președintele care unește”, mă gândesc, limpede, la 1859, iar venirea Nemțului la 1866 te face clar să te gândești la „lucrul bine făcut”.

Sigur, toutes proportions et exagérations gardées, luați toate astea sub umbra unui surâs. Fiindcă nu la acești candidați vreau să mă refer în cele ce urmează.

Așa că întorc la Monica Macovei și constat că:

  1. Monica Macovei nu a fost implicată în absolut nicio suspiciune de corupție sau imixtiune în vreun caz de corupție.
  2. Moniuca Macovei nu are avere, conturi, rude bogate, rude cu moșteniri, poșete galactice, pantofi câtă frunză și iarbă.
  3. Nu are niciun cadavru îngropat împreună cu un partid sau cu alte grupuri de interese.
  4. Enervează până la isterie toată clasa politică necinstită, toți profitorii și toți hoții ce se știu la adăpost atâta vreme cât la putere vor fi alți hoți.
  5. Nu își negociază principiile în numele unui pragmatism de doi lei pe care mulți politicieni de 2 lei ni-l vând drept „atitudine politică”.
  6. Nu vinde vorbe goale și nu promite cu gura. Deci nu minte.
  7. E tăioasă, severă și fermă, uneori chiar antipatică. Fiindcă nu e ipocrită și nici nu „se vinde” în numele unui populism ieftin.

Observați că nu am scris despre legile din Parlamentul european fiindcă mi se pare firesc ca ea să fi făcut asta. Nu am subliniat nici profesionalismul ei, fiindcă, iarăși, faptul e evident.

Astea ar fi calitățile. Astea ar fi lucrurile care îmi plac mult la Monica Macovei.

Nu mi-au plăcut câteva pe care le scriu tot aici:

  1. Și-a anunțat candidatura după ce a intrat în Parlamentul European.
  2. Nu a respectat regulile de candidatură din partid.
  3. L-a atacat pe Iohannis, irosindu-și, în acest fel, participarea simbolică în turul 2. (O doză de egoism electoral neașteptată!)

Așadar, scorul meu pentru a o vota pe Monica Macovei este 7-3 în favoarea ei!

Și, ca o ultimă observație ce mă intrigă puțin, se referă la faptul că unele puncte ale discursului de campanie țin de puterile unui prim-ministru și nu ale unui președinte.

În fond, o asemenea campanie poate fi și un bun prilej pentru o personalitate cum este Doamna Macovei de a explica românilor, clar, CE TREBUIE SĂ FACĂ ȘI CE POATE SĂ FACĂ PREȘEDINTELE!

Gândirea fotbalieră, Băsescu, Ponta, Blaga, Udrea și chiar Antonescu

Mi-am început gazetăria scriind despre sport, mai precis despre fotbal.

Eram corector la un ziar din Timișoara, „Drapelul roșu”, înainte de 1989, când era greu să scrii ce gândești chiar și în sport.

Oricum, sectorul sport nu se compara cu alte domenii, unde textele erau igrasiate definitiv de limba și gândirea de lemn a propagandei comuniste.

Credeam, speram că, scriind despre sport, o să fiu (mai) liber. M-am înșelat.

Acolo, în mentalitatea devoratorului de sport, am descoperit un tip de gândire poate nu mai periculos, dar, în orice caz, mai intransigent și mai toxic: gândirea fotbalieră. Care se poate rezuma așa: ai noștri sunt cei mai buni; ai noștri nu greșesc niciodată; când pierdem, arbitrii sunt vinovați; suntem furați; toți au ceva împotriva noastră; adversarii din teren sunt dușmani pe viață și pe moarte și trebuie zdrobiți indiferent de mijloace.

Poate nu observați, dar suntem tot mai gladiatori în înfruntările noastre. Or, în luptele de gladiatori, nu există rezultat alb, de egalitate. Și nici victorie! Există doar UN supraviețuitor.

Gândirea fotbalieră e un creier care, în loc de craniu, are domiciliul permanent în tribună.

Gândirea fotbalieră nu nu vorbește, nu șoptește, cântă. Ea urlă, răcnește, scuipă, amenință, bate.

Spre deosebire de ideologie, care e apanajul vieții politice sau religioase, „gândirea fotbalieră” e omniprezentă.

Așa de pildă, părinții se raportează la copii în acest mod, grupurile etnice fac la fel, politicienii și susținătorii, ce să mai vorbim.

Să nu-i găsești absolut nicio scânteie de merit adversarului tău, asta mi se pare nu doar că ilustrează un asemenea instinct de tribună, ci chiar un deficit patologic. De sănătate mintală.

Poate că în virtutea unei asemenea delimitări am strâmbat din nas atunci când, de pildă, Traian Băsescu a dorit să își vadă fiica europarlamentar, când a fost mârlan cu unele jurnaliste, când s-a comportat mizerabil cu Regele Mihai (http://marceltolcea.ro/relatia-basescu-rege-a-trecut-prin-epoletii-de-colonel-ai-principelui-duda/) sau când a făcut exces de Udrea, când l-a îmbrățișat pe ridicolul Prin paul de Romania (http://marceltolcea.ro/de-ziua-republicii/). Cred că asemenea reacții sunt și un gest de protecție, fiindcă, în mod autentic, nu poți avea o relație de orice fel fără a simțo nevoia de a te delimita de unele gesturi ale unor personaje publice.

Dar am scris de bine, la vremea potrivită, și atunci când, de pildă, Ion Iliescu a semnat acordul Cer deschis cu Ungaria, în 1995, de fapt primul pas spre NATO și, să recunoaștem, momentul decisiv de ieșire din sfera militară a Rusiei.

Pe cale de consecință, iată, acum, sunt nevoit să recunosc un lucru pe care nu îl bănuiam prea curând: prin desemnările la Justiție, Victor Ponta a făcut exact ceea ce trebuia să facă.

Spre deosebire de Traian Băsescu care, cred, Nu trebuia să facă așa ceva!

Spre deosebire de Vasile Blaga care, la rându-i, cred, nu trebuia să facă ceea ce a făcut.

Spre deosebire de Elena Udrea care, cred, nu avea ce căuta acolo.

Spre deosebire de Crin Antonescu care, când vorbește, pare că citește sms-uri de la Dan Voiculescu.

Așadar, de câteva zile, sunt nevoit să constat că, pentru prima oară după mulți ani, nu mai „țin” cu nicio echipă din terenul politic!  

Poate fiindcă, sincer, nu înțeleg!

PDL, repetent la examenul Macovei

Dacă, din titlul meu, veți presupune cumva că sunt pe cale a saliva, parfumat, cu privire la competiția dintre Elena Udrea și Vasile  Blaga, vă înșelați.

Nici cariera politică a Doamnei Udrea, nici cea a Domnului Blaga nu mă înfioară prea tare. Am așteptat cu oarecare interes acest Congres numai și numai pentru a vedea câte voturi va primi Doamna Monica Macovei. Cu alte cuvinte, am fost curios să văd câți pedeliști vor vota împotriva Hoției. Ceea ce, tradus, înseamnă că am fost nerăbdător să văd dacă PDL-ul e capabil să dovedească – irefutabil (să iertați!) – că nu e un partid asemenea celorlalte: rapace, penitenciar, crocodilian.

Nu a fost așa! La 208-209 voturi din aproximativ 4500, e ca și cum ai da vina pe topping în cazul unei intoxicații cu înghețată.

Sigur că nu mă așteptam ca Doamna Macovei să câștige. O asemenea naivitate era exclusă din start. Doamna Macovei nu are nici avere și, mai ales, nu are niciun cadavru în pivnița Modroganului. Ceea ce vrea să spună că Doamna Macovei nu e șantajabilă, manipulabilă, obedientă și, pe cale de consecință, se află în total dezacord cu obiceiurile politice dâmbovițene. Într-un anume fel, acum, pot presupune acum că Doamna Macovei a fost un fel de transplant contra naturii, o aluniță regăsită buimac nu pe chipul formațiunii politice PDL, ci pe scalpul păros al acesteia. Un fel, o prezență decorativă ce colecta așteptările unui electorat intelectual naiv (uite un pleonasm!) și minoritar cantitativ, dar cu greutate la vocalize.

Principala mârâială cu privire la Macovei, de-a lungul anilor, a fost, mereu, că Doamna Macovei, din cauza naivității, nu este om politic, ci un naiv, ridicol, depășit om cu principii.

Or, în graba etichetărilor din logica prebacalaureatui, nu s-a înțeles că un om politic tocmai asta ESTE OBLIGAT să fie! Că asta constituie însăși esența lui!

Ca și cum principiile ar fi o rușine. Ca și cum politica ar fi știința răzgândirii prielnice.

Mă tem că lamentabilul eșec al PDL-ului în fața Doamnei Macovei e dovada definitiă, peremptorie a faptului că, în România, nu există o clasă politică, ci o mafie economică ce își trage infailibilitatea și seva din imunitatea parlamentară.

Iar pentru ca toate consecințele acestui Congres al PDL-ului să fie exprimate cu claritate aici, mi se pare onest să constat că FSN-ul anului 90 a reînviat întru gloria Securității lui Ceaușescu!