B1 TV are incontinenţă vadimică?

Prezenţa tot mai isterizantă la B1 TV a tri(ne)bunului Vadim Tudor mă face să nu mai înțeleg nimic!.

Ori eu credeam că postul e unul dintre puținele care își selectează invitații după criterii de normalitate și onorabilitate, ori ceva fundamental s-a schimbat acolo.

Sigur că postul are tot dreptul să invite pe cine vrea, dar să chemi tot mai insistent un ipochimen care a scris și proferat tot ce e mai dezgustător și mai penal în România de după 1989 mi se pare grav și impardonabil.

Iar să îl lași să abereze tot soiul de scenarii fără să îl întrerupi sau să îl întrebi dacă are vreo dovadă, asta e presă de Ștefan Gheorghiu la seral.

(Apropo, Domnul Ion Cristoiu ar trebui ca, înaintea interviurilor sale cam nesărate și mult prea politicoase – cum ar fi cel cu Dragnea – să îl consulte pe Robert Turcescu despre cum se întreabă un lider politic. Altfel, am putea crede că este vorba despre un interviu de binefacere!)

Nu cred că e nevoie de o un mare efort de memorie pentru a ne aminti tonele de dejecții la adresa maghiarilor, evreilor sau țiganilor, la adresa, practic, a tuturor oamenilor politici care i-au refuzat un serviciu. De la Iliescu, Petre Roman, Năstase, Constantinescu, Rațiu sau Coposu până la cei care au părăsit Partidul România Mare.

Și iarăși întreb: ce poate spune acest amestecător de rahaturi securistico-ceaușiste ? Despre absolut orice!

Nimic! Dar pentru asta e și mai puțin toxic, și mai igienic, și mai corect să inviți un scaun gol, casat.

 

sOrbiți ceaiuri electorale?

În 2000, înainte de alegeri cu câteva luni, am avut ideea, împreună cu patroana firmei Daphne, Doamna Luci Ercuță, de a pune pe piață cutii personalizate cu ceaiuri electorale. Cutiuțele aveau pe ele chipuri ale politicienilor caricaturizate de Ștefan Popa Popasși un slogan al subsemnatului.

Pentru cutia lui Ion Iliescu propunerea inițială de slogan era  “Ehei, ce tare era ceaiul rusesc, măi dragă!”

La Emil Constantinescu, scria CE-Ai votat, asta bei!”

La  Valeriu Tabără, fervent acuzator al maghiarimii la acea dată, am scris – „Dacă ceaiul e fierbinte, să se folosească limba maghiară!”

La Vadim Tudor, a fost previzibil: „România să fie condusă cu o mână de mentă!”

Pentru fostul ministru al Justiției, Valeriu Stoica, am scris așa: „Împotriva corupției, ceai cu Zaher”

Alături de chipul cu gât al dlui Petre Roman, textul suna aşa : „De vrei Kent, de vrei valute, RePeDe un ceai de fructe!” (Un omagiu pedelist și vegetal fetelor de la APACA, în amintirea vremurilor când scandau „Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Roman să ne cunoască biblic!”)

Ministrului Ion Caramitru, Hamletul nostru: „Tu bei sau tu nu bei, aceasta e-ntrebarea.”

Unele au rămas, altele au fost schimbate.

Doamna Ercuță a avut prevederea de a-i întreba pe câțiva, între care și pe viitorul președinte.