Timișoara e Timișoara din pricină că e un acvariu și nu un fluviu cu bănățeni obstetrico-austrieci

Am postat deja pe Facebook o interjecție dezvoltată despre cum ADN-ul și, mai ales, ARN-ul meu e corcit: sunt născut la Sînnicolau Mare (un loc pe care îl iubesc amniotic!), cum am avut primele coșuri și cum am ținut în brațe primul fus cu sâni la Jimbolia, am fost profesor cu plete la Gătaia și la Șemlacu Mare (spre disperarea cvasi resemnată a directorilor Weissmann și Mornăilă, plus Mezinca la Șemlac) și cum, încet-încet, m-am igrasiat de Timișoara într-un demisol de pe strada Victoriei 24. (Asta nu am scris-o, dar promit să o fac, fiindcă în demisolul ăla s-au perindat tovarăși de drag minunați, cum ar fi Moni Drăgan, Șerban Foarță, Radu Todoran, Vio Bucuraș, Corina Ticiu, Mimo Obradov, Alec Foelker,  Dorin Ticiu, Marius Giura, Călin Țunea, Luminița Samfirescu, Dana Achim, Hansi Costea, așa, la botul calului de lemn, dacă tot suntem pe zodiacul chinezesc. 

Destinul, acest membru perpetuu din Commando Viola Ultra Curva Sud (Peluza Sud Timișoara) din tribuna meciurilor lui Poli, m-a țintuit în Timișoara c într-un insectar de lux. Unde stau, cu apartament, de 30 de ani și, cu buletin, de după 89.

Necazul cu timișorenismul e că, în opinia mea, a devenit o vânătaie și nu o stare de spirit. (Mă tot întreb dacă nu cumva Revoluția din 1989 nu ne-a transformat în niște nomenclaturiști ai ei!)

Dacă e o virtute, atunci ea nu se dobândește prin naștere.

Dacă e o stare, atunci ea se poate transplanta prin locuire și spirit. Așadar, poți fi timișorean și la Buhuși câtă vreme, atunci când te întreabă milițianul contemporan ce ești, tu, ungur din Buhuși, răspunzi „buhușist”. Sau, mă rog, ceva în legătură cu orașul. Fiindcă, de regulă, un loc cu destin cosmopolit cum e Timișoara nu are obiceiul să despartă, ci să așeze laolaltă. Asemenea simbolului: symbalein se traduce prin „a pune laolaltă”, spre deosebire de „diabolon”, „a despărți”.

Fiindcă,  dați-mi voie să sper, Timișoara nu e o cartografie despre un oraș maghiaro-evreiesc ocupat de români  — știu că nu vă place asta! –, ci o inefabilă proiecție a românului eliberat de naționalismul idiot ce își închipuiește locuirea sa ca un Cuib al Tuturor.

Apropo, pruncii mei sunt timișoreni de drept. Iar eu fredonez un Phoenix  vechi, live, de la Casa de Cultură din Sînnicolau, prin 71!


Acest articol a fost publicat în Fără categorie, Timișorean mofluz. Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Timișoara e Timișoara din pricină că e un acvariu și nu un fluviu cu bănățeni obstetrico-austrieci

  1. bogdana balc spune:

    Marcele, acolo pe Victoriei am fost si eu, in subsolul tau. Dar nu am pretentia sa ma amintesti pe mine, ca inca nu iti dadusem primul Turckish Pusi acolo, ci mai tarziu, dar sa o uiti pe mama…

  2. ursul barok spune:

    Iooooii ! Hapoi io ce mi-s oare ? Otara de Stefan mai mult Atilla, io în ce club intru ? Fara Timisoara . Rog provincia !!!!!!

  3. a notarius spune:

    Mai degrabă şvabo-sârbesc, înfiltrat de evrei unguri, românii fiind peste tot. Singura problemă e că şvabii aceştia erau de toate neamurile. Precum amicul meu, şvab maghiarizat, de origine provensală.

    Cele bune!

  4. anteconbega spune:

    In 1990, Ioan Băcălete ne troznea cu un reportaj de la Sannicolau Mare născători de poeţi şi blogări, un reportaj despre faimoasa întreprindere textilă, botezată de autor: “Futex”. Nici nu e de mirare sărutul turcesc, fusul cu sani, viitorul “futexist”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *