Traian Băsescu – portret de etapă

Cât a fost președinte, Băsescu a semănat tulburător cu ciorba de burtă.

Vreau să spun că „religia” ciorbei de burtă împarte posibilii consumatori în două categorii mari, late și ireconciliabile: cei care o adoră și cei care o detestă. Consumatori neutri de ciorbă de burtă nu există, după cum nu au existat nici raportări neutre la Băsescu. Acest fenomen s-a modificat însă după ce Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni. Au apărut tot mai multe voci — dintre cei care l-au susținut chiar accentuat altădată — care i-au reproșat diversele ieșiri din ultima vreme, cu osebire pozițiile față de arestarea Elenei Udrea. Unora, printre care și moderatorului emisiunii de vineri seara de la Realitatea TV, O. Hoandră, asemenea abordări li s-au părut apostazii grave, trădări odioase. Cred că avem de-a face cu o neînțelegere de fond a problemei Băsescu, nu a așa-zisului „băsism”.

Intelectualii care l-au sprijinit pe Băsescu în cei 10 ani de mandat au făcut acest lucru nu pentru persoana Traian Băsescu, ci pentru instituția Băsescu. O instituție despre care, în momentele de cumpănă ale vieții politice românești, aceștia au considerat că a făcut ce a trebuit, a reacționat cum se cuvine la toate derapajele și a pus corect marea majoritate a diagnosticelor. (Mă așez și eu în lista asta, dacă îmi permiteți, pentru a nu fi acuzat de amnezii!)

Vă reamintesc, la capitolul diagnostice exacte: Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu, Norica Nicolai, Crin Antonescu, foști tovarăși de drum, sau Radu Duda. Tot ce a spus despre unii, încă de acum 10 ani, s-a adeverit cu vârf și îndesat.

Eșecul cel mai neplăcut, în relația cu personalitățile Românie, în opinia mea, a fost cel privitor la Regele Mihai. Știa foarte bine că Principele Duda era responsabil cu pesederizarea și voiculescianizarea Casei Regale.

Iar eșecul moral, în același registru, ar fi diabolizarea lui Vasile Blaga. Cel care, țin să reamintesc aici, a fost artizanul și al ultimei sale realegeri și al susținerii sale din referendumul suspendării.

Și, desigur, atacurile nedrepte la Monica Macovei!

Asta la capitolul negare. La capitolul supraapreciere, de două ori Elena. Și-a împins fiica cea mică să intre în politică, iar Elenei Udrea i-a întreținut impresia că va ajunge președinte al României. Dacă eroarea axiologică EBA este pe deplin explicabilă în cazul unui tată marinar care și-a văzut copiii o dată pe an, în cazul Udrea cred că a funcționat un complex mixt, tip Pygmalion-Geppetto. Numai că, din păcate, Galateei aruncate pe piață i se vedeau și sforile, și rumegușul…

Greu de suportat au fost și ieșirile sale nepoliticoase, chiar bădăranești. Cum a făcut și aseară, când a suprareacționat chiar și față de cine nu îl ataca. (În paranteză fie spus, cel mai tare l-a enervat la culme faptul că lui Gușă i se făcuse milă de el sau, mă rog, simula excelent acest lucru! Și, mai ales, știa că Gușă, la rându-i, știa!)

Toate aceste ultime reproșuri — evident gândite sau formulate și de susținătorii săi — își pierdeau din vehemență fiindcă Băsescu a fost suprapus imaginii Dușmanului de moarte al marilor hahalere: de la Dan Voiculescu, la Adrian Năstase, la Sorin Ovidiu Vântu, la Hrebenciu, Mazăre ș.a.m.d. Faptul că, în ultimele luni, DNA-ul nu a avut nevoie de binecuvântarea sa nu îi știrbește deloc din merite. Detractorii lui Băsescu nu pot nega schimbarea completă la față a Justiției în România și, atunci când spun că nu lui i se datorește asta, vă îndemn să rememorați toate inițiativele USL-ului minunat, ale PSD-ului de Antena 3. Nu știu unde am fi fost dacă nu striga Băsescu atunci. Dar vă îndemn și să reflectați la următorul paradox: ce sens ar fi avut să se împotrivească porcăriilor legislative ce avantajau infractorii dacă el ar fi știu de marele jaf al lui Udrea-Bica-Cocoș? În acest tip de reacție kamikaze, oare nu a acționat așa împotriva propriilor prezumtivi protejați? Întreb, nu spun că nu a știut. (În treacăt fie spus, după ce ne-a dat impresia că știe tot, acum aflăm că a știut tot numai despre adversarii săi, ceea ce îmi dă un sentiment de autodiscriminare…) De asemenea, tot pour la bonne bouche, vă îndemn să vă amintiți, de pildă, cum procurorii adriannăstasieni cătușau ciuvicul direct în sălbăticie, adică în stradă.

Dar, pentru mine, dovada cea mai clară că Băsescu nu a fost susținut sau admirat ca persoană a fost reacția de susținere a Domnului Pleșu în momente de cumpănă pentru Băsescu și nu numai. Care, spre deosebire de ambițioasa Doamnă Săftoiu, nu a încurcat borcanele și a separat persoana de funcție, de rol.

În fine, încerc să schițez un răspuns cu privire la „apostaziile” unor foști susținători, între care și articolul Doamnei Andreea Pora.

Opinia mea este că susținătorii lui Băsescu au fost/sunt de mai multe feluri și (fiindcă) provin din perioade diferite. O categorie a reprezentat-o nucleul dur, anticorupție, reprezentat, mai ales, de susținătorii Doamnei Monica Macovei. O parte din ei s-au pierdut odată cu despărțirea provocată a Dnei Macovei de Băsescu, o parte a rămas din cauza lipsei de reactivitate a Președintelui Iohannis. O altă categorie de băsiști este cea a intelectualilor vizibili mediatic. Ei au îmbrățișat cauza fiindcă Băsescu a saturat cel puțin două expectații: condamnarea oficială a comunismului și patronajul discret al Institutului Cultural Român, evident cea mai eficientă instituție diplomatică a României din toate timpurile. Din rândul acestor două categorii s-au recrutat și așa-zișii detractori recenți ai lui Băsescu. Fiindcă pariul pe Băsescu al acestor susținători a fost unul întemeiat pe valori, și nu pe angajamente. Iar distanțarea de Băsescu a devenit previzibilă încă din clipa în care acesta s-a despărțit de companionii de drum. Și iremediabilă în clipa în care Traian Băsescu a dat semne că nu mai este consecvent cu ceea ce el a dorit să pară. O asemenea reacție e de regăsit la finele oricăror relații pasionale, ceea ce indică limpede faptul că raportul iubire/încredere – dezamăgire  este direct proporțional. Nimeni dintre jurnaliștii sau personalitățile publice nu s-a arătat dezamăgit/ă de vreun Năstase, Geoană, Dan Voiculescu, Gigi Becali sau Ponta din simplul motiv că NIMENI nu și-a pus încrederea în ei. Dezamăgire a fost Domnul Emil Constantinescu, o imensă dezamăgire este Domnul Victor Ciorbea. În plus, acești intelectuali sau oameni de presă nu sunt în situația de a-și acoperi complicități murdare cu Băsescu, așa cum încearcă întruna antibăsiștii. Nici Doamna Andreea Pora, nici alți jurnaliști care critică acum poziții ale lui Băsescu nu sunt deloc în situația penibilă a unui — iertată-mi fie comparația! — Adrian Păunescu, rămas consecvent cu ceaușismul. Toți „băsiștii” au apărat atitudini politice ale lui Băsescu, nu pe omul Băsescu, în vreme ce Adrian Păunescu nu a ales să rămână legat de cadavrul lui Ceaușescu, ci a fost obligat la un asemenea gest de chiar slugărnicia faptelor sale.

În fapt, disprețul cu care unii jurnaliști îl aruncă peste scrisul celor care au apărat pozițiile lui Băsescu mai are și un avantaj mai puțin vizibil: le ascunde acuzatorilor iremisibila demisie morală cu care au întâmpinat, în numele urii față de Băsescu, instaurarea dezastrului numit USL! Le ascunde triumfalismul cu care au cauționat distrugerea ICR, destrămarea corpului diplomatic și consular. Sau cauționarea celui mai imund post TV care a adâncit iremediabil analfabetismul politic și ticăloșia populistă: Antena 3!

(Apropo de remarca lui Traian Băsescu de aseară, oricâte lucruri am putea reproșa Realității TV, asemănarea cu Antena 3 e și nedreaptă, și răuvoitoare, și antiproductivă! Ea se întâlnește tulburător cu adăugarea postului B1, de către useliști, de câte ori venea vorba despre derapaje. Or, cu excepția emisiunii lui Banciu — un antimodel de deontologie jurnalistică –, execuții publice, atacuri în haită sau isterii, nu am văzut la B1.)

Nu în ultimul rând, aș vrea să le adresez o întrebare retorică celor care se miră de „inconsecvența” actuală vizavi de Băsescu. Ați auzit, citit, văzut vreo umbră de reproș adresat/ă lui Dan Voiculescu în gurița unui Gâdea, Ursu (până aici se potrivește diminutivul!), Badea, Ciuvică, Grecu? Nu? Păcat. Poate că atunci ar deveni nițeluș, foarte nițeluș credibili. Până atunci, sunt doar slugi.

Iar la final, o calmă constatare despre emisiunea de la Realitatea TV:  Dom Președinte are sistemul nervos tot mai nervos.

 


Acest articol a fost publicat în Lovitura de la 11 km și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *