Un banc despre neputința și putința pensionarilor. Din UNPR!

Probabil că, sastisită de salariul ei prea discret, o doamnă în jurul vârstei de 55-60 de ani, se miră în fața opulenței vestimentare a unei colege.

Care îi explică așa:

– Maricico, merg în parc, la pensionari și mă cam las intrată în vorbă. Accept invitația la o cafea, dar, pe drum, pretind onorariu de companie. Îți dai seama că nici nu apucă să facă ceva la vârsta lor, așa că plec cu onoarea neprihănită și cu onorariul în buzunar.

Zis și făcut. Maricica noastră se duce și ea în parc la pensionari și iat-o, a doua zi, cam șifonată după o cafea cam pasională. Așa că o sună pe distinsa ei prieteneă care, după ce află de episod, îi ciripește așa:

– Am uitat ceva foarte important. Uită-te la șosete înainte de a te așeza pe bancă. Dacă are șosete verzi, e pensionar de armată,  din ăia, la 50 de ani.

E limpede că tocmai v-am spus povestea rețetei UNPR-ului.