1.Conspirația marină. În luna mai 1989 eram redactor la editura Facla și am fost brichisit de un fost profesor universitar de socialism știintific, Wiliam Marin, care a ținut morțiș să îmi spună așa: “până la finele anului Criminalul va fi lichidat”. Criminalul era Ceaușescu și fix în clipa în care mi-a spus acest lucru mi s-a făcut frica. Poate că era un provocator. Nu aveam deloc stofă de conspirator și i-am spus ceva de circumstanță despre PCR și despre secretarul general al partidului. M-a asigurat că știa totul despre mine, inclusiv că am evitat să scriu în volumul omagial dedicat lui Ceaușescu. În seara acelei zile omul meu urma să plece definitiv în Germania și a ținut să le transmit prietenilor mei, citez, Vasile Popovici, Daniel Vighi și Mircea Mihăieș ”să nu cedeze pe ultima sută de metri”. Nu mi-a cerut nimic. Doar să am încredere. Dovada? Volumul Perspective globale ale omenirii, apărut la Editura Tehnică și Stiințifică în acel an. Din primul guvern democrat al României postbelice — mi-a spus profesorul — vor face parte doi dintre coordonatorii cărții. De spaimă, nici nu am îndrăznit să ating cartea în librării. Abia târziu am văzut despre cine era vorba: Ion Iliescu și Serghei Celac, întâiul ministru de externe al României democratice. Ceea ce a urmat în 1990 a confirmat umorul definitiv al situției: Wiliam Marin a acordat un interviu revistei ”Stern” în care afirma că, printre conspiratorii de la Timișoara, se aflau Cornel Ungureanu și Gyorgy Mandics.
2. Saltul nutriei. Sâmbătă seara, în 16, încerc să trec pe lângă casa lui Tokes. Ca de obicei, mi se face frică la primul semn. Primul semn erau vreo 2-3 securiști pe care mi s-a părut că îi recunosc în travesti. Duminică dimineața, pe la 9, plec cu mașina și văd semafoarele de la Spitalul CFR distruse. E Miliție multă acolo. Nu se poate trece. Merg la Comitetul Județean, unde sunt urme și mai tari. Geamurile librăriei de lângă redacția ”Drapelului roșu” sunt sparte și se văd urme de cărți arse. Ale lui Ceaușescu. Plec de acolo și opresc pe Victoriei nr. 4, la Todoran. Intru în casă urlând din toți bojocii: ”Gata, s-a terminat!” Dom Profesor e emoționat și îi povestesc ce și cum. Nu a auzit nimic din tumultul nopții. Doamna Mura spune ceva ca în O noapte furntunoasă. Trec rapid pe la Moni Drăgan. Prin fața casei lor de pe Victoriei trec militari ce cântă ”Nouă nu ne e frică de moarte”. Nu mai știu cum mă întâlnesc cu Mircea Pora și cu Remus Georgescu. Știu doar că mergem împreună să aruncăm cu pietre în soldații din fața Comitetului județean PCR. Suntem fotografiați la greu de la geamurile ziarului ”Szabad Szo”. Mircea mă tot întreabă dacă mai primește ”formularele mari” pentru Franța. Careva dă cu lacrimogene și fugim de mâncăm pământul. Prilej cu care Maestrul Georgescu își pierde căciula de nutrie. Așa că ne întoarcem toți trei să o recuperăm. Pentru noi Revoluția a învins chiar atunci.