O idee pentru un sculptor cu oaie

„Free Gigi” e în libertate! De fapt, în permisie! Deci, fără „free”! Dar opinia publică românească așteaptă cel puțin o minune! Poate că Paula Iacob își va sacrifica tinerețile și va cere să fie dusă ea în locul lui Domnu Gigi. Poate că se vor arăta semne prin București și, pe străzi, în locul tradiționalilor câini vagabonzi, vor apărea berbeci vagabonzi. (Nu oi, că nu le lasă ciobanii!) Poate că un sculptor inspirat va ridica, pe Ghencea (Mondial), o statuie oiestră! Cum ar veni, în loc de cal, o oaie de rasa Maybachă, împietrită, înoţelită, înlemnită pe picioarele dinapoi. Și cu Gigi, Luptătorul Luminii, ținându-se în echilibru de un teanc cu euro merinos!

Cauterizarea unui neg cu fața de oaie

Arestarea unui, de pildă, elvețian Gigi Becali ar fi fost imposibilă. Din simplu motiv că Elveția produce doar vaci indigo  ce pasc pe terenurile cantoanelor și nu pe cele cumpărate la preț de un langoș de la – inexistenta! – armată elvețiană.

Vreau să spun că, în lumea civilizată, un asemenea personaj nu ar fi fost arestat fiindcă nici nu ar fi apucat să existe. Decât, poate, sub forma dermatologică a unui neg cu o față de oaie și cu Steaua în frunte.

Ce rușine pentru români că se ocupă de pârnăiala scremută a unui analfabet oier ce împarte euroi la kilogram tuturor celor care îi pupă măslina catabolică.

Pe iarbă, hârtie și ecran.

Filosofii cu Mioriţa şi Mioriţul

Pornind de la un articol al Dlui Pleşu despre Dl Becali în ultimul nr. al Dilemei Vechi

* Naturaleţea şi bucuria cu care Gigi Becali a descoperit că face filozofie fără să o fi ştiut până acum m-au făcut să meditez încă o dată la faptul că ne (re)tragem dintr-un popor de ciobani. Mioriţa rămâne un personaj mereu actual şi, o dată cu celebra iluminare becaliniană, corectitudinea politică europeană ne-ar obliga să îi aşezăm alături şi aspectul său masculin. Pe care mi-ar plăcea să îl numesc nu banalul Berbec, ci Mioriţul. Ontologic vorbind, Mioriţul este un animal ovin de parte masculină care produce lână într-un mod aprioric — adică total kantian — urmând politica propriei sale rase. Din punct de vedere politologic însă, lucrurile încep să pută a camembert, fiindcă un asemenea gest face orice ovină, fatalmente, rasistă, deci extremistă. * Dar eu nu vreau să minimalizez străfulgerarea intelectualistă a patronului Stelei, ci efectiv mă întreb dacă nu cumva atitudinea tot mai filozofică a patronului Stelei nu se va regăsi şi pe terenul de fotbal. Astfel, mă chestionez în sudină dacă nu cumva milionarul (în dolari, pentru cititorii străini!) nostru nu va aprofunda filosofia existenţialistă a libertăţii meditând asupra sintagmei „lovitură liberă”. Sau poate că, de acum înainte, va tresări apocaliptic la auzul deja banalizatei formule „fluier final”. * Rămânând pe terenul de iarbă al fotbalului — odinioară loc de răsfăţ gastronomic pentru mioare (cu excepţia Doamnei Roman!) —, aş remarca o dată neagră şi cârlionţată trecută în tăcere. Fanii lui Gheorghe au comemorat în decembrie câţiva ani de când Andrei a fost arestat pentru un metaforic consum de iarbă. Şi uite cu acest gând, îmi trece prin minte că nu se puteau găsi versuri mai potrivite pentru o clinică de dezintoxicare decât acestea : „De trei zile-ncoace/Gura nu-ţi mai tace/, Iarba nu-ţi mai place./ * Fiindcă, nu ştiu dacă aţi observat, una dintre calităţile românului este vorbirea continuă, dacă se poate şi cu măscări. * „România este o ţară cuprinsă între 18 şi 20 de grade longitudine estică şi produce îndeosebi grâne, lemn, eseuri, spanac, oi, petrol şi ascultători de conferinţe; orice român este capabil să ţie conferinţe despre orice subiect… De altfel, între Dunăre şi Carpaţi totul este eseu. Şcoala, administraţia, parlamentul, guvernul, aviaţia, cultura şi fotbalul”, scria Camil Petrescu în jurul anului 1930.