Arhive etichete: Iliescu

Ce vrăji a mai făcut Principele Duda

Posted on by

Oricât aș scrie aici că Regele Mihai înseamnă pentru mine un simbol al Poporului român, tot nu voi fi crezut de Casa Regală după ce voi posta cele ce urmează.

Asta fiindcă tot ce înseamnă Casa Regală, de câțiva ani, înseamnă mai ales Principele Duda, așa că nu mă voi mai obosi să mă scuz.

Doar voi scrie că amânarea sărbătoririi Majestății Sale pentru a patra zi de după turul doi al alegerilor a fost premeditată în așa fel încât sărbătoritul zilei să fie nu Regele Nostru, ci Ponta — Dezunificatorul românilor din Diaspora. Pe care vroiau, mai mult ca sigur, să-l decoreze!

Drept pentru care, la ceas firesc de sărbătoare au fost chemați lideri importanți ai Europei. Numai că locul lui Ponta la acest ceas aniversar a fost simbolizat de un scaun gol.

Doar că această diversiune a Principelui Duda a fost răscumpărată de prezența președintelui ales care, la un moment dat, a conversat cu Majestatea Sa în limba germană.

Drept pentru care sper ca din memoria fotografică a Casei Regale să dispară fotografiile jenant de rușinoase cu Dan Voiculescu, Ion Iliescu și Călin Popescu Tăriceanu.

La mulți ani, Majestate!

Poligamii simbolice: reveriile lui Ponta și ale pesediștilor cu Firea

Posted on by

Eu, în locu lu Doamna Daciana, aș fi foaaarteee îngrijorată!

Dreptace cum e, în urma studiilor de drept!, Doamna Daciana știe că o plângere penală se semnează doar de partea vătămată!

Sau de cei ce se consideră direct vătămați!

Or, dacă aș fi femeie  — o ipoteză pesedistă aflată actualmente după gratii –, aș avea curiozitatea să mă întreb de ce se consideră soțul meu atins în onoare?

Pe bază ce ce reverii?

Iar bărbații pesediști nu cumva își imaginează, la rândul lor, că ar fi cumva în postura de soți simbolici, ca să nu spunem mai rău?

Drept pentru care, soțul Pandele ar trebui, la rândul său, să reflecteze un pic la mizele simbolice ale acestei stupide solidarități penale.

Să nu uit, ultimul pe listă, cu voia dv., cred ar trebui să semneze și Dl Iliescu! 

Baschetbalistul Ponta dă un coș ecologic la Vatican. Și un tricou!

Posted on by

Aflat la Vatican dintr-o eroare dogmatică, ginerele cuviosului senator-popă Ilie i-a oferit Suveranului Pontif un coș cu produse ecologice și un tricou iconodul al lui Gică, Patriarhul Șutului Românesc.  

Un pleonasm, de fapt: Hagi se traduce în greacă prin „Sfântul”.

În loc să îi fi oferit Sanctității Sale moaște din Manualul Învierii Morților la referendumul anti Băsescu.

Sau, de ce nu, un patrafir cu fresca lui Iliescu placat peste inimă cu Steaua de deasupra Kremlinului?

Principele Duda, furnizorul oficial de PSD al Casei Regale?

Posted on by

Obsesia din ultima vreme a Premierului de a se afișa în compania unor personalități publice poate fi interpretată, dincolo de grila unei (ușor infantile) psihologii,  ca un interesant moment politic. 

Din asemenea capricii se poate lesne deduce ori că popularitatea pe care sondajele de opinie i-o atribuie suferă de obezitate ori că Ponta și-a început campania la prezidențiale. Ori ambele laolaltă.

Dacă Ponta ar fi fost pradă unui banal exercițiu de imagine, eșecul penibil cu fotografia alături de Rege i-ar fi fost de ajuns.

Numai că, doar la 3 zile, Premierul a postat o fotografie de familie alături de un alt star: Ghiță Ciobanul.

Mare brânză (big cheese), am putea noi exclama în deplin acord cu profesiunea lui Ghiță.

Numai că trei detalii ale episodului Ghiță Ciobanul pot pune pe gânduri: Ponta și familia au făcut fotografia cu sibianul vorbitor la mobil nu într-un candid peisaj stânatic (cum ar veni, de stână), ci într-un decor saturat de steaguri și steme. Cu însemnele puterii, cărora le-a adăugat brandul ciobănesc al popularității.

În oglindă cu ceea ce ar fi dorit să transmită fotografia cu Regele, dacă Majestatea Sa nu ar fi fost la aeroport!

Mai mult decât atât, o fotografie trasă la indigocu ciobanul a făcut și „Delfinul” „rechinului” Voiculescu, ministrul Daniel Constantin.

Ceea ce, în plan simbolic, arată clar cum stau lucrurile în USL, mai ales că Ponta a și ținut să îi atragă atenția lui Crin că mai are încă un „Ghiță” în panoplia sa. Evident, alături de Sebastian Ghiță.

Al treilea „Ghiță” în povestea de față e un personaj înalt, rafinat, dedicat și excelent interpret al solemnității încoronate. Persoana care face și desface jocurile la Casa Regală: Principele Radu Duda.

Despre care se spune de multă vreme că ar fi furnizorul de PSD al Casei Regale. Dar și maestrul de ceremonii al celor mai absurde ikebane în care Majestatea Sa Regele Mihai a fost pus: așezarea la aceeași masă, ba chiar vizazi de Ion Iliescu și Dan Voiculescu.

Cel pe care îl bănuiesc că se află și în spatele Mesajului de Crăciun al regelui Mihai, un text în care descrierea Țării pare că se referă nu la România, ci la Elveția, o țară în care Regele s-a aflat în exil:

„Anul care se încheie a fost un timp al realizărilor, în ciuda urmelor crizei economice. Tănăra generaţie dovedeşte vigoare şi talent, iar o bună parte a românilor învaţă sau lucrează, cu cinste şi pricepere, în ţări ale lumii. Sectorul privat, ca şi întreaga societate civilă, se consolidează şi se dezvoltă, pe an ce trece.

Ţara noastră se îndreaptă cu încredere către valorile democratice şi ale libertăţii.”

Sigur, cu excepția Guvernului și a Parlamentului, cam toată lumea s-a îndreptat în 2013 către democrație și sper că și ambasadele să nu se fi simțit oarecum prostănace după acest discurs.

Dar, vorba unor băieți din filmele americane, Nice try!

Așa că, din nou, mă întreb: pentru ce a fost invitat Ponta la Săvârșin?

Pentru ca Radu Duda să primească ceva?

Sau pentru ca Ponta să îi ceară ceva de pe la curțile unde Ghiță Ciobanul se scrie Shepherd George?

 

 

Marean Vanghelie strikes again

Posted on by

E Miratele Arabe Unite și nu Sunt Miratele Arabe Unite e țara unde Dorin Lazăr Maior, secretarul general PSD pentru problemele revoluționarilor, a ales să fugă pentru a nu-și răni fularul!

Ca dovadă, nu Sunt Mirate nici instituțiile care s-ar cuveni să fie de cum fugi bobocul ăsta pesedist de la reverul lui Ion Iliescu.

Parcă văd că și alții îi vor plagia în curând tălpășița.

Cu voia lui Allah, Zeus sau, de ce nu, Băsescu!

De la monarhismul de Ștefan Gheorghiu, la monarhismul de fițe și clubbing

Posted on by

De fiecare 10 Mai probabil că românii meditează la ziua lor națională.

Atâta câtă mai e, atâta cât a mai rămas din ea. De fapt, 10 Mai e a doua zi de naștere a Regelui nostru!

Probabil că, după ce Regele Mihai va fi plecat la strămoși, nici din 10 Mai nu va mai rămâne ceva.

Fiindcă e limpede pentru toți că monarhia mai are încă susținători autentici grație persoanei Suveranului.

Am ezitat să scriu „susținători autentici”, dar cred că nuanța e necesară.

De câțiva ani, în România, alături de monarhiștii cei vechi, s-au ițit încă două noi categorii de monarhiști.

Una – formată din dușmanii lui Băsescu, înseamnă monarhiștii de play back, adică monarhiștii de Ștefan Gheorghiu. În mare parte, ei sunt cei ce salivează de bucurie că Principele Duda a reușit ceea ce nu a reușit Iliescu și Securitatea în primii ani de după 89. Sau care, – asemenea Varanului Voiculescu – instrumentalizează, de fapt profanează o instituție cum este Casa Regală.

A doua categorie e formată din monarhiștii de clubbing, de fițe care au impresia, probabil, că melodia cu monarhia rimează perfect cu pesedismul manglitor de caviar.

În fapt, ei sunt în perfect acord cu ikebana din decolteul târfulițelor cărora televiziunile noastre le spun cu delicatețe starlete; produc același dezgust ca și amestecul de crucioace între două ugere disperate.

Mă tem că monarhismul nu doar se manelizează tot mai mult, ci, mai ales, mă tem că familia regală a fost deja naționalizată de USL!

Gândirea fotbalieră, Băsescu, Ponta, Blaga, Udrea și chiar Antonescu

Posted on by

Mi-am început gazetăria scriind despre sport, mai precis despre fotbal.

Eram corector la un ziar din Timișoara, „Drapelul roșu”, înainte de 1989, când era greu să scrii ce gândești chiar și în sport.

Oricum, sectorul sport nu se compara cu alte domenii, unde textele erau igrasiate definitiv de limba și gândirea de lemn a propagandei comuniste.

Credeam, speram că, scriind despre sport, o să fiu (mai) liber. M-am înșelat.

Acolo, în mentalitatea devoratorului de sport, am descoperit un tip de gândire poate nu mai periculos, dar, în orice caz, mai intransigent și mai toxic: gândirea fotbalieră. Care se poate rezuma așa: ai noștri sunt cei mai buni; ai noștri nu greșesc niciodată; când pierdem, arbitrii sunt vinovați; suntem furați; toți au ceva împotriva noastră; adversarii din teren sunt dușmani pe viață și pe moarte și trebuie zdrobiți indiferent de mijloace.

Poate nu observați, dar suntem tot mai gladiatori în înfruntările noastre. Or, în luptele de gladiatori, nu există rezultat alb, de egalitate. Și nici victorie! Există doar UN supraviețuitor.

Gândirea fotbalieră e un creier care, în loc de craniu, are domiciliul permanent în tribună.

Gândirea fotbalieră nu nu vorbește, nu șoptește, cântă. Ea urlă, răcnește, scuipă, amenință, bate.

Spre deosebire de ideologie, care e apanajul vieții politice sau religioase, „gândirea fotbalieră” e omniprezentă.

Așa de pildă, părinții se raportează la copii în acest mod, grupurile etnice fac la fel, politicienii și susținătorii, ce să mai vorbim.

Să nu-i găsești absolut nicio scânteie de merit adversarului tău, asta mi se pare nu doar că ilustrează un asemenea instinct de tribună, ci chiar un deficit patologic. De sănătate mintală.

Poate că în virtutea unei asemenea delimitări am strâmbat din nas atunci când, de pildă, Traian Băsescu a dorit să își vadă fiica europarlamentar, când a fost mârlan cu unele jurnaliste, când s-a comportat mizerabil cu Regele Mihai (http://marceltolcea.ro/relatia-basescu-rege-a-trecut-prin-epoletii-de-colonel-ai-principelui-duda/) sau când a făcut exces de Udrea, când l-a îmbrățișat pe ridicolul Prin paul de Romania (http://marceltolcea.ro/de-ziua-republicii/). Cred că asemenea reacții sunt și un gest de protecție, fiindcă, în mod autentic, nu poți avea o relație de orice fel fără a simțo nevoia de a te delimita de unele gesturi ale unor personaje publice.

Dar am scris de bine, la vremea potrivită, și atunci când, de pildă, Ion Iliescu a semnat acordul Cer deschis cu Ungaria, în 1995, de fapt primul pas spre NATO și, să recunoaștem, momentul decisiv de ieșire din sfera militară a Rusiei.

Pe cale de consecință, iată, acum, sunt nevoit să recunosc un lucru pe care nu îl bănuiam prea curând: prin desemnările la Justiție, Victor Ponta a făcut exact ceea ce trebuia să facă.

Spre deosebire de Traian Băsescu care, cred, Nu trebuia să facă așa ceva!

Spre deosebire de Vasile Blaga care, la rându-i, cred, nu trebuia să facă ceea ce a făcut.

Spre deosebire de Elena Udrea care, cred, nu avea ce căuta acolo.

Spre deosebire de Crin Antonescu care, când vorbește, pare că citește sms-uri de la Dan Voiculescu.

Așadar, de câteva zile, sunt nevoit să constat că, pentru prima oară după mulți ani, nu mai „țin” cu nicio echipă din terenul politic!  

Poate fiindcă, sincer, nu înțeleg!

B1 TV are incontinenţă vadimică?

Posted on by

Prezenţa tot mai isterizantă la B1 TV a tri(ne)bunului Vadim Tudor mă face să nu mai înțeleg nimic!.

Ori eu credeam că postul e unul dintre puținele care își selectează invitații după criterii de normalitate și onorabilitate, ori ceva fundamental s-a schimbat acolo.

Sigur că postul are tot dreptul să invite pe cine vrea, dar să chemi tot mai insistent un ipochimen care a scris și proferat tot ce e mai dezgustător și mai penal în România de după 1989 mi se pare grav și impardonabil.

Iar să îl lași să abereze tot soiul de scenarii fără să îl întrerupi sau să îl întrebi dacă are vreo dovadă, asta e presă de Ștefan Gheorghiu la seral.

(Apropo, Domnul Ion Cristoiu ar trebui ca, înaintea interviurilor sale cam nesărate și mult prea politicoase – cum ar fi cel cu Dragnea – să îl consulte pe Robert Turcescu despre cum se întreabă un lider politic. Altfel, am putea crede că este vorba despre un interviu de binefacere!)

Nu cred că e nevoie de o un mare efort de memorie pentru a ne aminti tonele de dejecții la adresa maghiarilor, evreilor sau țiganilor, la adresa, practic, a tuturor oamenilor politici care i-au refuzat un serviciu. De la Iliescu, Petre Roman, Năstase, Constantinescu, Rațiu sau Coposu până la cei care au părăsit Partidul România Mare.

Și iarăși întreb: ce poate spune acest amestecător de rahaturi securistico-ceaușiste ? Despre absolut orice!

Nimic! Dar pentru asta e și mai puțin toxic, și mai igienic, și mai corect să inviți un scaun gol, casat.

 

Orbii din camera cu fereastra spre mare

Posted on by

E limpede că opinia publică românească este împărțită în două: cei care îl susțin pe Băsescu și cei care îl vor jos pe Băsescu. Lumea e divizată din mai multe motive și nu cred că, în ambele tabere, sunt doar interese. Sunt oameni care îl urăsc visceral pe Băsescu sau care, la fel de inexprimabil, îl plac. Sunt unii care își simt amenințată libertatea, sunt alții care nu vor să fie luați drept proști.

Necazul e că ne află în situația din 1990, când politica ne-a isterizat peste măsură. S-au destrămat prietenii, familii, s-au stricat vecinătăți sau amiciții. Atunci era Iliescu, acum e Băsescu. Îmi e și acum rușine de unele reacții ale mele de atunci în numele respingerii regimului Iliescu. Din cauza asta, acum sunt mult mai precaut: evit să vorbesc cu amicii sau prietenii mei care sunt de altă părere decât mine.  Nu îmi plac nici cuvintele „paiață”, nici „epavă”, nici„laș”, nici „mincinos”. Mă jenează înjurăturile, flegmele și isteriile unor persoane care chiar nu câștigă nimic din plecare lui Băsescu.

Sunt personaje de calibru intelectual al căror comportament m-a dezamăgit nespus, dar nu pot să fiu decât mâhnit. Nu îi pot detesta. Sunt doar dezamăgit și constat că, imediat după 1989, lumea era mult mai clar împărțită. Nu sunt prea adaptat amestecului de acum în care surzii răcnesc, iar orbii scuipă jeturi fosforescente de primitivism din camera lor cu fereastra spre mare. Spre o mare moartă deja.