Șutim o reformă? În loc de Programul Prima Casă, ia băgați Programul Primul Picasso!

După ce hoții din România au șutit olandezilor, în mai puțin de 60 de secunde, 7 tablouri de milioane de euro, impresionismul occidentalilor despre noi s-a multiplicat la cubism!

După era primitivă a datului cu jula, numită julasic, iată că românul a trecut cu brio în era furatului simezozoic, adică a furatului de pe simeze.

Și lucrurile nu se opresc aici!

Din mărturiile rafinaților pinacotiști prinși de Poliția română aflăm că, de fapt, ei nici nu știau ce înstrăinează!

Astfel, unul dintre ei a și spus că numele autorului unei pânze, Matisse, seamănă cu Matiz.

Ei bine, nu vă grăbiți să vă dați mai deștepți. Sau mai culți!

Asemenea confuzii există și în lumea fotbalului, unde nici până astăzi nu e prea sigur dacă în meciul Toulouse-Lautrec bate Toulouse!

După cum, la fel de amețitor ambiguă e formula Prima Casă  în cazul lui Năstase Șase Case.

Evident, cu gândul la el am propus social-democrației noastre de salon un program de colecționari: Programul Primul Picasso!

Sau, cu gândul la alt spaniol: Dali clasei munșitoari, cum ar grăi Doamna Pivnișeru.

 

Voci de politicieni care mă enervează

În corul politicienilor români există voci insuportabile de care nu poți scăpa nici dacă tai sonorul televizorului și, apoi, te arunci într-un lac nămolos din Tibet.

Așa e vocea Doamnei Mona Pivniceru, de pildă. Ceva între icnetul de sacâz și sunetul unui firiz ruginit râscâind într-un traforaj umed.

Pe locul doi, timbrul lui Laszlo Borbely, pe ale cărui acute se simte smalțul unei danturi defectuos calibrate.

Oarecum asemănătoare cu dicția de mandibulă a lui Eugen Nicolăescu.

Trompetistă, iritantă, pedantă, mereu pe vârful picioarelor, vocea Sulfinei Barbu.

In fine, cea mai enervantă voce din tinerețea unui actual senator: Sergiu Nicolaescu.

Mona P., Mona P., ce-ți mai place ție hărțuirea!

Ei bine, vom avea o Monă pi post di ministră!

După ce, surpriză, România TV a prezentat o fotografie cu Mona P. urcând în mașina lui Andrei Năstase, viitoarea ministră a spus că Dânsa (Mona) nu știa că Dânsa (mașina Audi) face parte din șeptelul de Audi al condamnatului Năstase și că nu îl cunoaște nici pe Șafior. Și că, pi cali di consecințî, sî sîmti harțuitî.

Ei bine, într-o țară normală la glanda tiroidă, un ministru în Audiul unui deținut politic ar fi fost pesti poati.

Dar România e altfel și, după tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, Mona P., ministru al Justiției, nu e decât un alt episod di cacao.

Di cari Europa din nou Audi și nu prișepi ninica.

 

P.S. Nu mă așteptam la atâta perversitate față de Mona P. din partea televiziunii prietenului Ghiță.