Societatea Timișoara și-a decernat, sâmbătă, distincțiile anuale.
Printre laureați s-a aflat și Doru Mărieș care a adus şi a citit un document buimăcitor din primele ore ale Puterii nou instalate în decembrie 89.
În esență, Ordinul semnat de Ion Iliescu prevedea rămânerea pe funcții a activiștilor de partid sau numirea lor în funcții de conducere și comandă precum și continuarea colectării cotizațiilor PCR și UTC.
Documentul – incredibil în tupeul lui bolșevic – explică un episod la care am luat parte in aceleași clipe din 22 decembrie.
În jurul orei 10 mă aflam în grupul de demonstranţi din faţa Tipografiei și, împreună cu Ioan Iancu și Gheorghe Secheșan, am intrat forţat la secția ziare, acolo unde se culegeau ”Drapelu roșu” și cele două ziare comuniste în germană și maghiară.
Fusesem corector la ”Drapelul roșu” până în 1986, așa că îi știam pe tipografi.
Am început să lucrăm la prima ediție a ziarului și să recuperăm Manifestul Frontului Democrat Româm, prima formațiune politică a României postcomuniste, ce a luat ființă în Balconul Operei.
Textul cules pe plumb al Manifestului FDR fusese aruncat de frică de către tipografi în 20 decembrie, când Tipografia a fost ocupată de un grup de militari în jurul vârstei de 35-40 de ani. (Peste ani aveam să aflăm că era un grup antitero condus de faimosul colonel Truțulescu, cel implicat în Ţigareta 2!)
În fine, Ceaușescu fuge, încep să curgă textele de căință de la Agerpres, noi trei pornim să scoatem prima ediție a ziarului necomunist.
Ținem legătura cu Claudiu Iordache, ideologul FDR, și totul pare în regulă.
Până în jurul orei 16, când în tipografie apare Ion Stan, secretarul de redacție al ziarului ”Drapelu roșu”, cu textele fostei redacții.
În prim-plan, un articol pupincurist la adresa lui Radu Bălan, prim-secretarul județenei de partid.
Odată cu articolul, Ion Stan vine și cu numele noului ziar: ”Luptătorul bănățean”.
Pentru mine a fost o stupoare totală. Mai întâi că în Drapelu roșu se scriseseră articole despre “golanii Timișoarei”, despre “vandali”, “forțe străine”, iar acum noua epocă începe cu Bălan, cu același Teodor Bulza și, cu un nume de ziar stalinist, din anii 50.
Ion Stan paginează articolul cu Bălan pe prima pagina, aşa cum era obiceiul. Eu le spun paginatorilor să îl scoată sau să îl pagineze în pagina a treia.
Tipografii nu înțeleg nici ei nimic, așa că facem o delegație din 3 persoane să lămurim lucrurile în redacția „Drapelulu roșu”. Aflăm că acolo e și Bălan, așa că misia este încă mai importantă.
La ieșirea din Tipografie, militarii mă roagă să spun cui pot că au doar muniție oarbă și că sunt zvonuri despre o iminentă confruntare cu forțele loiale lui Ceaușescu.
În redacția Drapelului, prima persoană pe care o văd e maiorul de Securitate Andrei Indrei, cel care răspundea de cultură. E calm și răsfoiește agale colecția revistei… Orizont.
Bălan e în biroul lui Teodor Bulza, redactorul-șef al ziarului, și dă un interviu unor jurnaliști unguri.
Mi se spune că nu pot intra.
Sunt nervos, așa că intru, în ciuda opreliștilor.
Ildico Achimescu traduce, iar în birou se mai află și Nae Laslău.
Îi spun, cam răstit, lui Bălan despre numele ziarului și despre muniție.
Îl sună, imediat, pe comandantul Garnizoanei, colonelul Predonescu, și îi ordonă să trimită muniție de război la Tipografie.
Nu prea înțeleg de ce tot fostul prim-secretar comunist are comanda absolută a județului, dar emotivitatea era prea mare pentru a pătrunde esențialul:
Revoluția procomunistă chiar începuse.

PS Eu am mai putut intra în Tipografie, iar primul nr. din “Luptătorul bănăţean” a apărut în două ediţii: una cu Bălan pe prima pagină, alta cu Bălan pe pag. 3!