22 decembrie și primul ziar ne(o)comunist

În dimineața zilei de 22 decembrie ajunsesem lângă Tipografia Banatul. Până în 1986 am fost corector la ”Drapelul roșu” unde am semnat la minuscula rubrică de sport. Lumea mă știa după nume fiindcă sportul era unul din puținele lucruri frecventabile, așa că, atunci când mulțimea a vrut să forțeze poarta tipografiei pentru a ajunge acolo unde se tipăreau ziarele, cineva m-a văzut și m-a îndemnat să intru și eu.

Era trecut cu puțin de ora 10 și am intrat alături de Gheorghe Secheșan, Dinu Barbu, Ovidiu Guleș și Ioan Iancu.

Claudiu Iordache a telefonat de la Operă și a întrebat cine se află la secția ziare, fiindcă vroia ca Manifestul FDR-ului să fie tipărit. Pe Claudiu îl cunoșteam din împrejurări ciudate. În primăvara lui 89 a venit la editura Facla și mi-a încredințat manuscrisul unui volum de poezii virulent anticeaușiste. De frică, l-am dus la părinții mei, la Jimbolia, unde l-am ascuns între lemnele pentru cazanul de țuică.

De fapt, Manifestul Frontului Democratic Român era la a doua tentativă de tipărire. În 20, tipografia fusese ocupată de inși în jurul vârstei de 35-40 de ani, conduși de Truțulescu, faimos peste ani în scandalul Țigareta. Atunci muncitorii tipografi au fost salvați de faptul că paginile de zaț tipografic – cu literele de plumb aranjate în pagini – nu se puteau citi decât de la dreapta spre stânga și răsturnat.

Am început să trimitem materiale la cules și Păsăroiu, unul dintre cei mai buni paginatori, a început să facă ziarul. Telexul curgea cu scuzele celor de la Agerpres.

Pe la ora 16 a ajuns în tipografie Ion Stan, secretarul de redacție, cu manuscrise de la Bulza, redactorul-șef de atunci. Noi nu aveam titlu pentru noul ziar, dar Stan a anunțat că publicația se va numi ”Luptătorul bănățean”. Un nume de tristă amintire din zorii comunismului românesc. Am plecat spre redacție în încercarea de a-l convinge pe Bălan, prim-secretarul ce, chipurile, pactizase cu Revoluția, să schimbe numele publicației.

Aflasem că Bălan se afla în redacția ”Drapelul roșu”. Am plecat într-un suflet și, la ieșirea din Tipografie, militarii mi-au spus că au muniție de manevră și că se zvonește că va începe măcelul. La redacția ”Drapelul roșu”, prima surpriză neplăcută : sub scară, maiorul de Securitate Indrei, care răspundea de cei din artă și presă, răsfoia liniștit colecția revistei… ”Orizont”.

Cu tupeu, am forțat intrarea în biroul redactorului-șef unde Bălan acorda un interviu unor jurnaliști maghiari. Cu el, se aflau Doamna Ildico Achimescu și Domnul Nae Laslău. L-am rugat pe Bălan să trimită muniție de război soldaților care păzeau obiectivele strategice. A pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Colonelul Predonescu și i-a ordonat asta. M-a ascultat amabil în legătură cu ”Luptătorul bănățean”, dar nu a promis nimic.

Când am plecat din tipografie, am mutat materialul cu Bălan de pe pagina 1 pe pagina 3. Bulza, fiindcă avea pupincurismul în ADN/ARN, l-a pus pe prima pagină. ”LB” a apărut în două ediții: una cu Bălan pe pagina 1, alta cu el pe pagina 3.

De fapt, Bălan nu avea ce să caute în ziarul ăla!


O părere la “22 decembrie și primul ziar ne(o)comunist

  1. Pingback: timisoara, 23 decembrie 1989 | sorin bogdan | www.sorinbogdan.ro | sorin bogdan's blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.