Urmăresc cu stupoare excesul de nuanțe cu care comentatorii de la televiziuni vorbesc despre școala românească. Atunci când vine vorba despre șpaga de la liceul Bolintineanu, majoritatea vorbitorilor se izmenesc de parcă ar fi cetățeni elvețieni sau din spațiul nordic: „Nu putem extrapola acest caz! Avem profesori foarte buni, aici e o excepție, scoala românească bla, bla…”

Ei bine — cum spun inepții de la aceleași televiziuni când ne prezintă știrile cu dezastre și morți –, ceea ce s-a întâmplat la Bolintineanu nu e o excepție, ci taman regula. De ani buni, în preajma bacalaureatului, se strâng bani pentru ospătarea comisiei, pentru cadorisirea ei, pentru frăgezirea exceselor.  De ani buni, se cumpără note cu bani grei, cu taxă fixă, cu știința, ca să spunem așa, a întregii comunități. Se știe, ca la curve, cât costă un 7, un 8, un 9 sau un 10. Dacă în buricul (urât mirositor) al Bucureștiului se întâmplă așa ceva, cu profi care vând rezolvări din camera vecină, vă imaginați ce se petrece la  Cuca Măcăii!

Dar nu vă revoltați că „extrapolez” înainte de a afla ce vreau să nuanțez cu privire la asemenea tâlhării.

Când vine vorba de un asemenea fenomen, citez mereu spusa unui fost student care a scris așa într-un eseu: ”M-am maturizat în clipa în care mi-am dat seama că bacalaureatul e o chestie negociată de părinții mei cu comisia”.

Așadar, da, de mii de ori DA,nu școala e de vină, ci societatea. Cine e societatea? Suntem noi, părinții.

Noi, făptuitorii senini, care, fiindcă știm că nu se joacă cinstit niciunde în societatea noastră, suntem infractorii senini ai cotidianului. Uitând că eternul „toți fac asta, nu oi fi eu mai prost” nu are, în justiție, nicio valoare.

Drept pentru care ne agităm să dăm, să mituim, să punem pile, să intervenim.

Dar dacă mituiții sunt reținuți, cercetați, de ce mituitorii stau și se uită senini la televizor?

Nu sunt faptele astea la fel de penale?