Moto: ”M-am plictisit sa calomniez Universul!” E.C.

În 8 aprilie a.c. s-au scurs fix 100 de ani de la nașterea lui Emil Cioran. Sceptic, insomniac, disperat, frivol, mizantrop, suicidar (ratat!), reacționar, melancolic, provocator, histrionic, nemântuit, profund, firesc paradoxal, adică Viu, Cioran a fost aristocratul providențial al culturii franceze postbelice. Fără el, Franța – stângist-republicană în metrou și aristocratică în librării și farfurie – probabil că ar fi somnolat la umbra marxizantă a unui eructat solemn cu aromă de Camembert-Bordeaux al unui Sartre sau al cine știe cărui romancier sedus de meteorologii în civil de la Moscova și Pekin.
În timp ce scriu postarea asta, mă uit, cu spatele și prin ochelarii ochiului pineal, la ceea ce se cheamă, anticioranian, Românii au talent.
Mă pregătisem să citez dintr-un text mai puțin cunoscut al lui Cioran, o Prefață la Joseph de Maistre, cu numele Du Pape (Editions du Rocher, Monaco, 1957).
“Haussant le moindre problème au niveau du paradoxe et à la dignité du scandale, maniant l’anathème avec une cruauté mêlée de ferveur, il devait créer une oeuvre riche en énormités, un système qui ne laisse pas de nous séduire et de nous exaspérer. L’ampleur et l’éloquence de ses hargnes, la passion qu’il a déployée au service des causes indéfendables, son acharnement à légitimer plus d’une injustice, sa prédilection pour la formules meurtrière, en font cet esprit outrancier qui, ne daignant pas persuader l’adversaire, l’écrase d’amblée par l’adjectif”.
În timp ce mă câcâi cum să traduc ceea ce scria el despre marele reacționar și antimodern, în raza pineală a apărut chiar Iulia Vîntur, echivalentul contemporan perfect al cărții pe care, fără diacritice, o să o scriu Schimbarea la Fată a României: vocabular de avarie, tremelo, piept generos patriotic, perfect adecvat pentru când e de ciocnit cu dușmanul.
Așa că, pe mobil, am trimis imediat mesajul ”Emil” pentru a vota preferatul.
Fiindcă Emil a fost unul dintre puținii Românii cu talent la limba franceză depresiv-expresivă.
Astfel că, pentru Précis de décomposition, de pildă, Academia Franceză a vrut să îi un premiu fiindcă a apreciat că Pascal, Montaigne, la Rochefoucauld, Chamfort sau Rivarol sună prea bine în sintaxa acestui méteque din ”Neantul Valah”.
Iar ca să fiu mai deștept, citesc, din cartea Corinei Ciocârlie, În căutarea centrului pierdut, secvența dedicată lui.

P. S. Cândva, poate vreun profesor de țară se va învrednici să scrie, în franceză, o lucrare de grad cu titlul: Coasta Boacii – nombril du monde. Une perspective eliadesque.