După alegerile pentru Senatul Universității de Vest am fost sunat de câțiva colegi sau prieteni din Universitate care mi-au spus că, de acum înainte, eram dator să candidez la funcția de Președinte al Senatului. Obținusem 452 de voturi din 559 de voturi exprimate și eram, cum se spune, în pole position. Sigur că o asemenea popularitate obligă, însă nu e totul. Sau nu e neapărat și un diagnostic sau un pașaport pentru o asemenea postură. În cazul meu, acum, de pildă nu e. Și am să enumăr cele 5 motive pentru care nu mi-am depus candidatura la președenția Senatului: 1. Nu sunt potrivit. 2. Nu sunt îndeajuns de competent. 3. Nu am experiența necesară. 4. Nu asta așteaptă de la mine cei care m-au votat! 5. Din experiența mea de director știu ce greu e să împarți sărăcia și nemulțumirea! În fraze mai dezvoltate, nu sunt eu persoana cea mai potrivită, fiindcă, din perspectiva funcției mele de director al Muzeului de Artă, o nouă căftăneală, chiar așa onorifică cum e, ar fi sunat, ”ca dracu”. Dacă o persoană cu statutul meu social ar fi candidat la o asemenea funcție, la rându-mi aș fi gândit că suferă de ”complexul Eugen Simion”, eternul prezident al tuturor comitetelor și comițiilor. Deși președintele Senatului este o funcție doar de reprezentare și, conform Art. 208 (2) din Legea Educației, ”conduce şedinţele senatului universitar şi reprezintă senatul universitar în raporturile cu rectorul”, e de observat că nu e tocmai floare la ureche să reprezinți Senatul din perspectiva unor, adesea, insolubile și toxice probleme. Fiindcă sunt nou în Senat, nu cred că mă plasez cel mai bine într-o asemenea poziție. Nu am făcut parte din niciun grup de influență și nici nu am în beci cadavrul cuiva pentru a fi un exemplar de haită, așa cum prea adesea se întâmplă aici. Așa că vă rog să adăugați încă o gravă deficiență: naivitatea. Ceea ce nu face neapărat bine la ten!!! Câtiva dintre colegi m-au asmuțit spre candidatură spunându-mi că, în fine, ”vom avea și noi omul nostru”. Alt diagnostic greșit: nu sunt omul nimănui! Nici în CNADTCU, atunci când s-au respins două teze penibile de la UVT, nu am sărit în apărarea celor în ofsaid fiindcă nu eram acolo în calitatea de membru al vreunei galerii de fotbal, ci în calitatea mea de intelectual. Sper! Nici nu am dat și nici nu dau telefoane fostului ministru Funeriu pentru a pune pile cuiva. Sunt omul facultății mele doar pentru ca asupra ei să nu exercite tot soiul de presiuni și abuzuri, așa cum s-a întâmplat în ultimii 7 ani! Așadar, cred că sunt mai folositor facultății mele nu în postura de președinte, ci în cea de gură mare. La un moment dat, unii dintre universitari mi-au sugerat să candidez la președinția Senatului împotriva fostului rector, Dl. Prof. dr. Ioan Talpoș. Acest lucru este cu atât mai puțin o miză pentru mine! Domnia sa, iată, este singurul candidat care și-a depus candidatura! Profit de faptul că Prof. dr. Ioan Talpoș e, concomitent, și Rector, și senator, pentru a-i reaminti o mai veche și enervantă curiozitate de-a mea. În virtutea Legii 544, anul trecut în vară i-am adresat o cerere scrisă pentru a afla cât NE-a costat conferința Principelui Radu Duda. Fiindcă, până astăzi nu mi-a răspuns!