De ce nu va candida Ponta în toamnă și ce i se arată lui Geoană

În momentul de față, Ponta este câștigătorul detașat al alegerilor pentru președinție.

Nu e nevoie să fii prea deștept pentru a vedea că suma aritmetică a dreptei din primul tur nu se va regăsi în al doilea tur.

Asta fiindcă cei ce vor veni în primul tur pentru Iohannis, Macovei sau Udrea nu se vor regăsi în rezultatul celui care va merge mai departe. drept pentru care dezamăgiții nu se vor prezenta în al doilea tur. Asta fiindcă ura față de adversarul de același sânge e mai mare decât conștientizarea dezastrului pesedist.

În contextul în care frontiera spre est a NATO cu Rusia este redesenată, e de așteptat ca SUA să reacționeze.

Doar că e greu de crezut, dacă nu imposibil, ca SUA să intervină în vot.

Așa că Ponta va trebui oprit fiindcă el este de mult deja o ascultătoare consecință și nu o premisă politică. Adică face disperat exact ce spun baronii și penalii. Cu orice preț. Cu orice trădare și alăturare la adversar, chiar şi cel estic, dacă va fi nevoie. Asemenea muribunzilor.

Așa că, în caz că Dreapta va pierde,  e nevoie de Pesedistul Altcineva. Care se numește Mircea Geoană. Un proamerican spălățel, fără urme vizibile de cangrenă pe CV, şi un ideal surogat pentru Dottore.

Căruia, tot mai mulţi pesedişti îi vor capul fiindcă nu i-a apărat de DNA.

Asta dacă Tanti Merkel nu se va supăra prea tare şi va bate cu pumnul în masă pentru Robo Iohannis.

Așa că nu pariați prea apăsat pe Ponta, stimați contributori cu bani mulți!


Acest articol a fost publicat în Lovitura de la 11 km și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la De ce nu va candida Ponta în toamnă și ce i se arată lui Geoană

  1. KKK spune:

    problema dreptei este lipsa unui candidat credibil care sa-l faca praf(ceea ce nu ar fi greu) pe Plagiatorul Iresponsabil.iar temele sunt la indemana: activitatea ,,prodigioasa” in fruntea guvernului si actiunile lui politice una mai idioata ca alta, dar nu vad atacuri adevarate , devastatoare la adresa pishadistilor!!!

  2. Marcel Tolcea spune:

    Corect! Dreapta are prea mulți candidați, iar stânga, unul neterminat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *