Domnișoara Crăciun Maricica a înfundat pubela de vise cu cârnați și sarmale

Nu mă calific deloc pentru a emite observații cu privire la spiritul sărbătorilor!

Și acum, când scriu aceste rânduri, sunt un amestec de visare, scepticism și reflux de cârnați ori sarmale într-o digestie încetinită.

Dar niște întrebări poate că am dreptul să îmi adresez.

Așadar, ce a mai rămas din spiritul sărbătorilor?

Un play back pios, o ipocrizie cu dinții de staniol, un cod portocaliu de mesaje cu debutul în „fie ca…”?

O concurență neloială între Supermaket și Biserică?

Pentru primele, aceleași imagini avortate din filmele lui Sergiu Nicolaescu, cu „români care iau cu asalt magazinele”.

Dar se mai poate, azi,  rezona cu ceea ce numit „spiritul sărbătorilor”?

Fără credință, asemenea sărbători mi se par asemenea unui parlament de ocnași. Ceea ce a și început să se configureze de câteva luni.

Și iarăși întreb: când politicienii ne spun că petrec sărbătorile în familie, pot să înțeleg că le petrec în La Famiglia?

O asemenea substituire e, însă, mult mai puțin amețitoare decât cea pe care zeului comerțului a comis-o pentru ca toate religiile să se bucure: l-a înlocuit pe Pruncul Isus cu un Moș din Laponia!

 

P.S. Crăciun Maricica e traducerea aproximativă a lui Mery Christmas!

 


Acest articol a fost publicat în Capricii și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Domnișoara Crăciun Maricica a înfundat pubela de vise cu cârnați și sarmale

  1. Ontelus Dan Gabriel spune:

    Aveți dreptate, din stare de agregare a memoriei sărbătorile au devenit, din ce în ce mai evident, prilejuri de exhibare a consumului, a comerțului, a kitsch-ului. Însă totul devine explicabil, dacă ne gândim că destinul modernității, ceea ce o diferențiază tranșant de trecut este tocmai secularizarea. Nu facem decât să constatăm eficacitatea și fatalitatea secularizării.

  2. Ioan T. Morar spune:

    ca să nu mai vorbim de intrarea în scenă a pinguinilor care vestesc Sărbătoarea Şopingului de Crăciun!

  3. Pingback: Versuri pentru o dupa-amiaza rece : blogul lui skrum

  4. eugen chirovici spune:

    Cred că cu toţii navigăm între visare şi refluxul cu pricina; aşa că, mai cred eu, nu-i bai nici dacă-ntrebi, nici dacă nu-ntrebi. La mine treaba-i cam aşa: refluxu’ e în living, unde ne vînzolim cu toţii – fetele, ginerii, nepoţica, nevastă-mea şi, cu voia dvs., ultimul pe lista ei, subsemnatul; şi un prieten bun, doi… (s-au împuţinat îngrozitor…). Şi când mi se taie de reflux, fug la visare, în camera mea, unde, în această perioadă a anului, mă doare-n cur de zeul comerţului, de kitsch-ul acceptabil al Crăciunului, de lumea rea şi proastă (rea, dar proastă…?), de stupiditatea sms-urilor etc. etc., îmi pun “Stille Nacht” over and over and over… şi Andante Spianato în mi bemol major a lui Chopin, tot aşa, over and… şi mă gândesc la “Fetiţa cu chibrituri”, criminal de tristă, criminal de tristă; pe bune, asta fac, nu ştiu de ce, aşa sunt obişnuit şi aşa fac şi nu mă interesează cum se vede din afară.
    Şi îmi încarc, astfel, bateriile pentru încă un an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *