Mitică Dragomir pare a fi unul dintre cele mai odioase accidente biologice ale capitalismului ceaușist din România.

În proporții variabile, el este un amestec detestabil de subVadim, paleoȚînțăreanu și duhoare de ciorapi supraelestici de (fost) milițian.

De fapt, ceea ce aduce nou Dumitru Dragomir în bestiarul de primate al vieții publice românești nu se referă la dominanta unui caracter îndoielnic, ci la felul în care el a știut să fie un odios de gradul doi. Și ca o infirmitate, și ca o strategie.

Drept pentru care, după 2005, și-a modificat brandul și, în loc de xenofobul peremist atenționat de UEFA, a ales să fie „oracolul din Bălcești”, jucând rolul unui sfătos bunic la prima generație de țărani cu încălțări.

Ceea ce nu a șters faptul că acest individ a fost unul dintre cei mai agresivi inși de după 1989.

Că atacurile din revista lui, „Atac la persoană”, au fost mai abjecte chiar decât cele din „România Mare”.

Că fiecare ieșire publică, Mitică Dragomir scuipa cu neobrăzare pe statul român căruia îi spunea mereu cât e el de deștept și cât e el, statul, de prost!

Numai că Mitică Dragomir nu e atât de deștept pe cât se autoiluziona el ca prostu.

De îndată ce Justiția nu a mai depins de politic, i-a demonstrat că nu e decât un milițian hoț  ce s-a catabolizat fix în chipiu.