Cauterizarea unui neg cu fața de oaie

Arestarea unui, de pildă, elvețian Gigi Becali ar fi fost imposibilă. Din simplu motiv că Elveția produce doar vaci indigo  ce pasc pe terenurile cantoanelor și nu pe cele cumpărate la preț de un langoș de la – inexistenta! – armată elvețiană.

Vreau să spun că, în lumea civilizată, un asemenea personaj nu ar fi fost arestat fiindcă nici nu ar fi apucat să existe. Decât, poate, sub forma dermatologică a unui neg cu o față de oaie și cu Steaua în frunte.

Ce rușine pentru români că se ocupă de pârnăiala scremută a unui analfabet oier ce împarte euroi la kilogram tuturor celor care îi pupă măslina catabolică.

Pe iarbă, hârtie și ecran.


3 comentarii la „Cauterizarea unui neg cu fața de oaie

  1. Pamfletul domnului Tolcea, necesita o singură corectare: armata elvetiana este departe de a fi inexistenta (http://www.vtg.admin.ch/): un buget de aproape 4 miliarde de franci elvețieni, recrutări pana la vârsta de 33 de ani (inclusiv femei), 154.376 de militari activi, plus 31.767 de rezervisti (de curând a avut o loc o reforma care a redus mult efectivele). La aceasta mai trebuie socotit si serviciul civil in armata.
    Fără sa mai amintim renumele soldatilor elvețieni in Evul Mediu (garda Vaticanului) sau raspandirea cutitului multifunctional din dotarea armatei elvetiene.

  2. In cateva cuvinte se caracterizeaza exact situatia din Romania.Felicitari.

Comentariile sunt închise.