Portretul Doamnei B.

Dulce bicicletă cu ochii albaştri,

Roţi cu spiţe ai în loc de fiaştri,

Buza de sus, supărată, e doar un ghidon

Aşezată deasupră de far-papion,

Mâna dreaptă şi stângă, ascunse în albe

Mănuşi mângâie lanţul. De salbe.

Iar pe deget – inel cu piatră subţirică -,

Roşu crud, sălbatic, ochiul de pisică.

Discreţia nu-i deloc vioară ruginită

Nu spun, zise bicicleta domnişoară de la pension,

Cin’ sfielnic astăzi m-a luat de ghidon

Şi mi-a trimis buchet de romaniţe

Să mi-l pun diseară între spiţe,

Dar, vă rog, la valsurile vieneze,

Când dansez cu el,

N-aruncaţi, în sală, pioneze.

Din cauza gravitaţiei, căderea Bastiliei

Închide, mamă, fereastra cum ştie doar

Guvernanta Clermonda.

Afară bicicletele se joacă, pe moarte,

de-a Fronda

şi din Palatul de la Valetta

la radio le vorbeşte Domnul Motocicletta.

Culcaţi sub ferestre,

bicicliştii bi-cauciucaţi

ascultă fluierând în şoaptă

înduioşaţi cum tricicletelor,

‘nainte de culcare,

li se povestesc poveşti cu motoare.