Fulgi de Tarkovski, în „Oglinda”

Cred că, ultima oară, am văzut „Oglinda” acum 10 ani. Mi-am adus aminte de film după ciudata, totuși! „citare” a lui Inarritu din „The Revenant”. Cea în care corpul cuiva plutește în levitație, adică o trimitere la acea Marussia din filmul lui Tarkovski.
L-am revăzut așa cam cum te-ai uita la vreo câteva sute, poate mii de tablouri.
Aproape insuportabil de lent (aici e vechea școală de cameramani ce te hipnotizează centrifug), aproape insuportabil de căutat, cu alternanțe de imagini color, alb-negru, sepia, cu un ritm chinuitor al trecerilor dinspre realitate la vis și-napoi.
Da, sunt unele imagini ce par căutate, artificiale, baroce în sensuri, cum ar fi cele câteva secunde din final când bolnavul ia în mână o pasăre ce pare moartă. Iar pasărea învie și își ia zborul.
Și totuși, filmul trăiește într-o altfel de logică a visului. După cum poate fi și — criticii au observat — un documentar despre… sine: sunt poeme ale tatălui său, în film apare și mama lui.
Am alergat repede să citesc ceva despre filmul Tarkovski în Alex Leo Șerban, dar nu am găsit. Nu știu de ce mă așteptam să găsesc fiindcă știam că, dintre toate filmele lui Tarkovski, ALȘ socotește doar „Nostalgia” ca meritând să figureze între filmele unui deceniu. (Nu era un reproș!)
Și, ușor dezamăgit, mi-am adus aminte că am cumpărat o carte despre Tarkovski, semnată de Mihai Văcaru: „Îndrăgostit de Tarkovski”. Citesc din ea acum.
Dar m-am reuitat la Tarkovski fiindcă, atunci când s-a prăbușit avionul rusesc cu membrii Corului Armatei Roșii, am avut, am o mare strângere de inimă. Fiindcă, oricum s-ar numi corul cu pricina, face parte din marea cultură a Rusiei ce nu are nimic de-a face cu regimul criminal lui Putin!
Cred eu.
Așa cum nu a avut de-a face nici marea cultură sovietică cu Stalin sau ceea ce a urmat.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!


Acest articol a fost publicat în Artă și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *