Marele Gatsby de la Muzeul de Artă

Presa timișoreană de vineri, 26 august a.c., prelua o postare de pe pagina Facebook cu numele „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în care era vorba despre un party organizat în Sala Barocă a Muzeului de Artă. Semnalarea a devenit știre și a ajuns în presa națională scrisă, dar și la televiziuni.
Din start, aș vrea să spun, mai întâi, că nu este nimic ilegal în așa ceva și, în al doilea rând, că sărbătoritul nu are nicio vină în povestea asta. A venit lume bună, nici vorbă de ceva care să se asemene cu vreo reuniune de prost-gust. Faină ideea de a face un party tematic după Marele Gatsby (filmul).
Înțeleg că, din decembrie anul trecut, CJT permite închirierea Sălii Baroce și persoanelor private.
Ei bine, de aici încep nuanțele. A organiza evenimente pentru persoanele fizice în Sala Barocă nu înseamnă transformarea Sălii Baroce în discotecă sau club sau, doamne ferește, în club de fițe. Pentru asta există locuri mult mai potrivite, cum ar fi Venue sau Fratelli, de pildă. Unde se poate dansa, se poate asculta muzică la maximum sau la minimum, după educație, după buget.
A găzdui însă un asemenea eveniment la Palatul Baroc pur și simplu nu se face.
A demonstrat acest lucru și reacția emotivă a presei, dar, mai ales, reacțiile oamenilor obișnuiți.
Nu vreau să spun neapărat că ar trebui căutat un vinovat în această poveste. Mă miră doar lipsa de precauție a Domnului Neumann, managerul muzeului, în contextul în care, de mai multe săptămâni au fost semnalate tot soiul de lucruri ciudate, la limita legalității sau chiar ilegale in instituția pe care o conduce. În asemenea situații ești mult mai atent la imaginea instituției și, în niciun caz, nu găzduiești asemenea party-uri.
Mă miră, evident, inocența Domnișoarei Alina Ion, juristul instituției, care a participat cu fermecător aplomb la mica zvăpăială din sală. Da, îndrăznesc acest mic diez și scriu „zvăpăială”, fiindcă a fost un chef în toată puterea cuvântului, cu dans, cu mâncare, cu șampanie, cu lumini, cu muzică live.
Într-un alt mediu, într-o altă clădire nimeni nu ar avea ce să spună. dar toate aceste lucruri se petreceau într-o sală în care se află expuse tablouri, adică era un spațiu EXPOZIȚIONAL. E o lipsă de respect elementar – îmi iau din nou îngăduința să observ – și față de o clădire de patrimonoiu, și față de ideea de expoziție, și față de artist. La petrecere apar, în film, năluciri cu picturile lui Fikl. Întreb: dacă ar fi fost Ștefan Câlția pe pereți, ar mai fi fost permisă o asemenea petrecere?
Dacă nu, înseamnă că Fikl nu există ca artist. Iar dacă nu există ca artist, ci e un tapet fără valoare, de ce a mai fost invitat?
Și eu, în mandatul meu, am aprobat serate ale unor instituții, dar niciodată nu am organizat partyuri, aniversări, chefulețe pentru persoane fizice. În mod expres, nimic nu îmi interzicea asta, desigur dacă evenimentul ar fi fost făcut cu discreție, fără mâncare adusă în Sala Barocă, fără atmosferă de crâsmă. Nu am făcut-o dintr-un motiv extrem de simplu: aș fi creat un precedent și cine nu ar fi vrut să își sărbătorească ziua de naștere într-un asemenea loc?! De la Cârpaci, la toți cei care își permit să își aniverseze în Palatul Baroc și prima sosire a Zânei Măseluță. De la party-uri gen Gatsby, doamne ferește, s-ar putea lesne ajunge la party-uri gen „Frații Jderi”, „Ciocoii vechi și noi” sau cine știe ce romane mai ușurele sau, măcar ecranizate, să știe și invitații câteva fârâmituri de cum devine povestea.
Așadar, Domnule Neumann, după ce ați transformat Muzeul de Artă în școala Dv. doctorală, după ce ați transformat Muzeul de Artă în muzeu de istorie conceptuală, vă rog, evitați să transformați Muzeul de Artă și în club de fițe.

P.S. Schimbați odată prostia aia cu „Sala Baroc” de pe pagina muzeului. E ca și cum ai spune „Sala frumos”.


Acest articol a fost publicat în Artă și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Marele Gatsby de la Muzeul de Artă

  1. Cohen S. A spune:

    Citind intamplator articolul Dlui Tolcea, mi-am amintit de vizita facuta la Muzeul de Arta din Timisoara in mai 2012, cand am insotit un grup de turisti francezi, placut impresionati de colectia Corneliu Baba, dar putin mirati de “absenta limbii franceze” din textele “explicative”:)… Acelasi grup a revizitat muzeul in mai 2016… -la iesire am remarcat niste comentarii politicoase de genul “ça se gâte partout” :))), “le français est une langue morte à l’étranger”… nu stiu daca se refereau si la reperele lor din tara de origine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *