Deși afară e mai cald decât în uterul unui șaorme de la mama ei, din deșert, sezonul băilor de mulțime ale lui Băse continuă să dea fiori cam reci suspendacilor.
Astăzi, de pildă, Antena 3 (trei cu executare, sper!) a ratat să ne ciuvicească un tril despre cum Dictatorul și-a făcut poze cu niște, evident, băsișți sibieni. Care, culmea suspendării clopului de regiune, l-au dotat și cu un asemenea accesoriu.. (Știți ce spun ciobanii din zonă când se pozează? Cheese, of course!)
Fiindcă îmi place enorm sintagma „baie de mulțime”( o copie lingvistică după francezul „bain de foules”), nu mă pot abține să nu mă mir de ce, de pildă, Crin Antonescu nu se igienizează și el la popularitate cu, măcar, „un duș de mulțime”.
Așa, ar avea și avantajul de a fi unul dintre cei 9 milioane de „români curați, în lumină, în picioare” de la referendum.
Dacă, desigur, „dușul de mulțime” nu ar avea loc prea târziu, seara sau, doamne ferește, la crăpatul zorilor, când ziua e mică și se luminează cam după 8.